INTERVIU Marcel Iureş: „Ce vise neîmplinite am? Încă nu ştiu. O să văd“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-ce-vise-neimplinite-am-inca-nu-stiu-o-sa-vad/

INTERVIU Marcel Iureş vorbeşte despre sentimente care nu au nume, despre prima lui dragoste (şi nu, nu e teatrul), despre birocratizarea vieţii şi despre adevărata adrenalină

Un articol de Dan Boicea|20 Martie 2013

INTERVIU Marcel Iureş vorbeşte despre sentimente care nu au nume, despre prima lui dragoste (şi nu, nu e teatrul), despre birocratizarea vieţii şi despre adevărata adrenalină.

Dan Boicea: Îmi povesteaţi cândva, off the record, că prima mare dragoste a fost o ţigăncuşă frumoasă dintr-o şatră de pe lângă Afumaţi, la 12 km de Băileşti. Trecem amintirea on the record?

Marcel Iureş: E o amintire dintr-o copilărie de preşcolar. Am ajuns în preajma fetei pentru că eram curios să pun mâna pe o bivoliţă şi să mănânc unt proaspăt, făcut de părinţii ei. Am trăit în şatră, alături de grupul acela, care era destul de mare. Aveau şase-şapte căruţe cu bivoli, pictate frumos. Din când în când se mai certau, dar era viaţă. Cositoreau tot ce era din alamă, găleţi, cratiţe şi aşa mai departe, pentru că ţăranii din zona aia se pregăteau pentru făcut bulion, magiun sau săpun. Relaţia noastră a durat ceva. Apoi, ea s-a măritat, conform tradiţiilor ţigăneşti. Era o fată foarte frumoasă.

Aţi simţit o mare dragoste şi pentru un rol?

Marcel Iureş: Nu pot să pun semnul de egalitate între acea întâmplare şi teatru. Pare că e asemănător, pentru că există aceeaşi mare curiozitate. Poate că m-am îndrăgostit de ideea de a mă preface că sunt altcineva. E o performanţă în sine, care nu are un scop. Pare o glumă a vieţii, dar poate duce foarte departe.

Citiţi şi: Marcel Iureş: „N-am auzit de filme româneşti care să se bată la încasări cu niciun alt film din lume“

Care a fost momentul în care aţi simţit că v-aţi maturizat şi că nu mai există cale de întoarcere?

Marcel Iureş: Ideea de maturitate a venit din ideea de responsabilitate, din faptul că a trebuit să-mi asum foarte multe lucruri. Asta mi s-a întâmplat când m-am însurat. Iar când s-a născut fiul meu, Alex, ideea a devenit şi mai adâncă, pentru că mi s-a modificat profund viaţa. Aveam 32 de ani.

Apoi am trecut alt prag, în momentul în care am auzit că sunt considerat intelectual sau artist. „Ai grijă ce vorbeşti, ce referinţe utilizezi…“, mi s-a spus. Atunci am devenit circumspect şi am recitit tot ce citisem până atunci. Am învăţat să citesc foarte devreme, pe la cinci ani, aşa că am avut multe lecturi, din pasiune şi din curiozitate, dar n-am înţeles mare lucru. Reţineam partea de basm, de poveste şi nu referinţele istorico-literare. Dar de ce era scrisă cartea, nu ştiam. A doua oară am înţeles ce am citit, pentru că aveam cifrul.

Foto Teatrul Act

Spuneaţi că una dintre marile reuşite ale vieţii dumneavoastră este că aveţi un fiu, „un om“. Ce educaţie i-aţi dat fiului dumneavoastră?

Marcel Iureş: Alex face şi fotografii pentru teatru, are şi o companie de produs filme. A luat şi nişte premii pentru nişte documentare artistice, scurtmetraje. A început de unul singur, cum e şi firesc. Cu spaimă, cu tremurături, cu poticneli, dar acum e OK.

De la un moment dat ajungi să fii martorul evoluţiei propriului copil, pentru că mare lucru nu mai ai de făcut. Dacă i-ai pus în mână cărţile care trebuie şi ai o prietenie solidă cu el, lucrurile se simplifică. Devin grele sau complicate doar atunci când vezi că tinerii din ziua de azi nu sunt absorbiţi, nu sunt acceptaţi de lanţul social şi trebuie să facă eforturi supraomeneşti să se integreze în propria ţară. Se vede cu ochiul liber că sunt trişti.

Ceea ce spuneţi aici li s-a întâmplat realizatorilor filmului „Poziţia copilului“. Chiar dacă au luat Ursul de Aur la Berlin, nu le-au atras deloc atenţia politicienilor.

Marcel Iureş: Asta a devenit un loc comun. Nu facem decât să repetăm, cu diverse ocazii şi la diverse niveluri…

Dar, dacă nu repeţi, ce poţi să faci?

Marcel Iureş: Asta e o problemă pe care n-o putem rezolva doar dacă vorbim. E ca nevroza, ca angoasa. Se hrăneşte cu ea însăşi. Şi aşa am ajuns la un nivel de sterilitate în a comenta, teribil! Eu am propria mea soluţie. Dar eu nu-mi pot permite să dau soluţii cuiva sau să-l sfătuiesc cum să iasă din fundătura asta. Eu doar îmi văd de treabă.

Citiţi şi: Succesul, văzut prin ochii lui Marcel Iureş şi ai lui Călin Netzer

Încerc să fac lucrurile cum cred eu de cuviinţă, fără să deranjez. E adevărat, e din ce în ce mai greu, pentru că eu trăiesc într-o ţară, iar guvernele, de orice culoare ar fi ele, trăiesc în cu totul altă ţară. E ca relaţia unui împărat cu înţelepţii din jurul lui. Ei pun pe masă idei, concluzii, previziuni, dar împăratul face tot ce vrea el.

foto Alex Iures

V-a uimit ceva foarte tare în viaţă?

Marcel Iureş: Eu nu sunt foarte atent la lucrurile senzaţionale. M-au fascinat şi mă fascinează în continuare copiii. Naşterea fiului meu a fost un moment excepţional, pentru că am văzut continuarea vieţii mele. E un lucru care te cutremură. E un sentiment care nu are nume. E naşterea unei galaxii pe care nu trebuie s-o priveşti cu telescopul, pentru că e lângă tine.

Yoko Ono spunea că timpul e un concept inventat de oameni, pentru că unii dintre ei se simt tineri la 90 de ani, iar alţii bătrâni la 18 ani. Când v-aţi simţit cel mai tânăr?

Marcel Iureş: Cel mai tânăr mă simt dimineaţa. O parte din tinereţea zilnică începe atunci. Evident, mă simt tânăr atunci când mă pun în acord cu oamenii din jurul meu. În general, tinereţea e asociată cu victoria, cu puterea.

Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care v-aţi propus să-l faceţi de acum încolo?

Marcel Iureş: Nu cred în săritura fără plasă. Poţi să-ţi exciţi glandele şi să secreţi adrenalină stând pe un scaun şi fiind fascinat de o idee.

Vi s-a întâmplat asta pe scenă?

Marcel Iureş: Au fost momente de mare fericire pe scenă, care sunt, mai ales, la sfârşitul unui spectacol. Atunci când eşti o pungă fără bani, ţi-a rămas doar aerul, dar banii sunt în sală. Şi ţi-ai făcut treaba.

Cum gândeşte Marcel Iureş? Iată cum:

Comentăm comentariul. Nu se-ntâmplă, de fapt, nimic. Nu facem decât să comentăm, să comentăm, la nesfârşit, cu metafore mai mult sau mai puţin colorate. Noi vorbim, vorbim, vorbim, dar reacţia este zero.

Noi nu interacţionăm. Puterea, de mulţi ani în ţara asta, e paralelă. Îşi vede de o treabă care evident că nu corespunde cu ceea ce vrem noi.

Ajungi să fii asistat, când, de fapt, tu vrei să dăruieşti. Sau tu ai nevoie de ajutor, dar eşti considerat campion. Teatrul Act nu corespunde niciunui interes, nici de la Guvern, nici de la Primărie. Nu e convieţuire, ci o formă de supravieţuire, într-o derivă permanentă.

Nici măcar ministrul culturii şi ministrul educaţiei nu se duc la teatru. Nici regizorii de film nu se duc să vadă actorii la teatru.

Viaţa mea nu este construită pe răstit, pe înjurături, pe relaţii de forţă. Eu nu mi-am permis niciodată să mă răstesc la nimeni. Probabil că autorităţile ar reacţiona dacă aş începe să înjur. Să spun tot felul de vorbe grele. Dar nu pot, pentru că mă îmbolnăvesc. Relaţia asta de ostilitate e derizorie.

Dacă eu văd la televizor că o majoritate agramată aflată în sânul Parlamentului se răsteşte, mie bunul simţ şi educaţia îmi spun că trebuie să fac invers. E o chestie elementară, creştină, să cumpăneşti şi să stabileşti cu blândeţe ce ai de făcut.

Foto Alex Iures

Marcel Iureş, în spectacolul „Absolut“ de la Teatrul Act

În scandal nu poţi crea nimic. Doar consumi. Viaţa se poate construi cu resentimente, dar nu durează.

Ţelul suprem în viaţă e ca Paradisul. Poate să fie chiar lângă tine. Fericirea nu e un scop, e drumul către ce vrem noi. Uneori, fericirea e să respecţi binele.

Unii cred că dacă nu sari de la 30.000 de metri cu paraşuta, dacă nu ai spart o Bancă sau n-ai făcut 200.000.000 de euro, viaţa ta n-are sens. Eu nu cred asta. Cred că idealul e să dai ceva mai departe. Viaţa unui om, cu tot ce a avut ea mai bun, trebuie să se dizolve într-un subconştient colectiv.

Ce vise neîmplinite am? Încă nu ştiu. O să văd. Dacă e adevărat că omul îşi vede viaţa înainte de a muri, poate vorbim atunci.

Marcel Iureş

Viaţa reală este întâlnirea dintre ceea ce credem noi că suntem şi ce vor alţii să fim. Trăim lipsiţi de comunitate.

Procesul de organizare a vieţii a devenit mai tare ca viaţa. Nu mai apuci să trăieşti ce organizezi. Birocratizarea vieţii e un proces care te consumă. Şi atunci, când mai trăieşti? Trăieşti făcând planuri? În timp ce te gândeşti cum să trăieşti, uiţi să trăieşti!

Noi trăim în partea rea a libertăţii. Dacă trăieşti în partea potenţială a libertăţii, lucrurile se limpezesc. Dar asta presupune efort şi o dragoste faţă de efort.

Sexul a ajuns o marfă împachetată în pixeli.

Omul nu poate fi invincibil decât pe porţiuni mici, care sunt tot atâtea capcane şi iluzii.

Prin viaţă am trecut din spaimă în spaimă şi din poticnire în poticnire.

Premieră la Festivalul Enescu: Marcel Iureş, în cea mai pasională poveste muzicală de dragoste

Este pentru prima dată când publicul din România poate vedea „Gurre-Lieder“, într-o montare spectaculoasă: Festivalul George Enescu va aduce împreună pe scena Sălii Palatului artişti români – actorul Marcel Iureş, Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ – şi pe unii dintre cei mai importanţi solişti ai momentului – Nikolai Schukoff, Violeta Urmana, Janina Baechle, Thomas Meyer.

Totul sub bagheta cunoscutului dirijor francez Betrand de Billy, care conduce Orchestra Simfonică Radio Viena şi face parte din board-ul Academiei Europene de Teatru Muzical. Dirijorul Corului va fi românul Iosif Ion Prunner, căruia în 1997 maestrul Cristian Mandeal i-a încredinţat conducerea Corului Filarmonicii.

Marcel Iureş îşi va folosi vocea inconfundabilă, în postura de narator, pentru a spune povestea unei legături primejdioase: iubirea damnată dintre regele danez Waldemar şi amanta sa, Tove – ucisă, în cele din urmă, de regină.

Îl veţi putea vedea pe 7 septembrie, în ediţia 2013 a Festivalului care se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie.

Fotografii: Teatrul Act / Alex Iureş

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

Page 1 of 41234