Marcel Iureş şi Ion Creangă, la West End-ul londonez
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-si-ion-creanga-la-west-end-ul-londonez/

Actorul român Marcel Iureş va oferi duminică, la Leicester Square Theatre din West End-ul londonez, o reprezentaţie a spectacolului „Absolut!”, o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, după „Ivan Turbincă” de Ion Creangă, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra.

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2014

În acest spectacol, care se joacă în România cu casa închisă de peste trei ani, Marcel Iureş realizează un adevărat tur de forţă, într-o punere în scenă modernă, pe cât de plină de umor, pe atât de surprinzătoare, a clasicei povești a lui Ion Creangă „Ivan Turbincă”.

Regia spectacolului, prezentat la 125 de ani de la moartea povestitorului, aparține unuia dintre cei mai importanți regizori români contemporani, Alexandru Dabija.

Montarea accentuează liniile esențiale ale existenței umane, dincolo de detaliile vieților individuale, concrete, în care întâlnirea cu Dumnezeu, Moartea şi Diavolul rămân momentele fundamentale.marcel

Singur cu publicul său, Marcel Iureş recreează – cu o virtuozitate ieșită din comun, cu vervă, dar și cu finețe – un spectru larg de personaje, ipostaze, de fapt, al omului generic în fața Absolutului.

Aşa cum declara Alexandru Dabija, miza acestui spectacol este una majoră: „Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul… Oamenii care or să o asculte își vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari și esențiale fără fasoane, cu umor și nepăsare”.

Spectacolul este prezentat la Londra de Institutul Cultural Român şi va fi jucat în limba română cu supratitrare în limba engleză.

Foto: Marcel Iureş, Absolut – Teatrul Act

14
/12
/15

Intrat în Cartea Recordurilor, în 2013, pentru cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, Radu Beligan continuă să uimească prin vitalitatea sa ieşită din comun. Actorul îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 97-a aniversare pe scenă, aşa cum şi-a obişnuit publicul, jucând în cea de-a 300-a reprezentaţie a spectacolului “Egoistul”. Radu Beligan poate fi văzut şi în “Lecţia de violoncel”, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, al cărui director onorific este.

13
/12
/15

Jean-Paul Belmondo, numit şi « Bébel », este una dintre cele mai mari vedete ale cinematografului francez și campion incontestabil al box-office-urilor vremii, alături de Louis de Funès și Alain Delon… De-a lungul a cincizeci de ani de carieră, actorul a atras în săli mai mult de 130 de milioane de spectatori, jucând atât în filmele Noului Val, cât și în comedii de public sau în filme de acțiune.

13
/12
/15

Luni, 14 decembrie, de la ora 20:10, iubitorii teatrului au întâlnire cu doi monștri sacri ai marelui ecran: actorul, regizorul și poetul Dorel Vișan şi Orson Welles, regizorul, scenaristul și actorul care a marcat istoria cinematografiei mondiale și de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

13
/12
/15

Două dintre ansamblurile Radio România – Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) – sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi, îi invită pe iubitorii muzicii la Sala Radio miercuri, 16 decembrie (19.00), la un concert de Crăciun cu totul deosebit! Atmosfera catedralelor gotice germane, în care răsună de sărbători cântece sacre, va fi recreată la Sala Radio prin interpretarea unei celebre partituri semnate de BACH: ORATORIUL DE CRĂCIUN

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

12
/12
/15

Premiile Creativității ArCuB - UNATC au fost decernate, vineri seară, la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", unui număr de 20 de tineri studenți, masteranzi, doctoranzi sau absolvenți ai universităților bucureștene.

11
/12
/15

Actorul britanic Benedict Cumberbatch i-a trimis săptămâna aceasta o scrisoare lui Moș Crăciun. Epistola a fost publicată pe site-ul letterslive.com, cu ocazia Zilei Naționale a Scrisului de Scrisori, care se sărbătorește în Marea Britanie pe 7 decembrie.

11
/12
/15

Glasurile cristaline ce compun sonoritatea inconfundabilă a Corului de Copii Radio vă vor purta anul acesta în atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă, către amintirile dragi ale copilăriei, prin magia cântecelor și colindelor de Crăciun. Sâmbătă, 12 decembrie (19.00), ansamblul Radio România, sub bagheta dirijorului VOICU POPESCU, vă invită la Sala Radio la un concert extraordinar de Crăciun.

11
/12
/15

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti organizează vineri, 11 decembrie 2015, începând cu orele 11.00, la sediul Ominis, Aleea Turnu Magurele nr. 17A, Bucuresti o conferinţă pentru diseminarea informatiilor cu privire la activitatile desfasurate pana acum în cadrul proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616).

11
/12
/15

În fruntea nominalizărilor anunțate de Asociația presei străine de la Hollywood pentru a 73-a ediție a Globurilor de Aur se află filmul "Carol", la cinci categorii. Pentru titlul de cel mai bun film dramatic se luptă peliculele "Carol", de Todd Haynes , "The Revenant" (Alejandro Gonzales Inarritu), "Mad Max: Fury Raod (George Miller), "Room" (Lenny Abrahamson) și "Spotlight" (Tom McCarthy).

11
/12
/15

Al optulea Cineclub FILM, organizat de Arhiva Naţională de Filme în colaborare cu revista FILM, are loc vineri, 11 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Eforie a Cinematecii Române. Va fi proiectat – într-o copie nouă (35mm) – filmul IACOB (1988) de Mircea Daneliuc. Cu această ocazie, vor fi prezentate două volume recent apărute, dedicate marelui cineast român.