Marcello Giordani, un tenor celebru, în concert la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-giordani-un-tenor-celebru-in-concert-la-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2014

În acest concert, alături de invitatul special vor cânta şi tineri solişti care s-au remarcat în masterclass-ul pe care Marcello Giordani l-a susţinut, timp de trei zile, la Opera bucureşteană, precum şi participanţi la Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediţia I, când maestrul a fost membru al juriului.

Îşi dă concursul Orchestra Operei Naţionale Bucureşti dirijată de maestrul Iurie Florea. Din program vor face parte cele mai frumoase arii şi duete din opere precum La traviata, Carmen, Tosca, Boema, Paiaţe, Turandot.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale Bucureşti, zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro.

Cine este Marcello Giordani

Recunoscut ca un artist extraordinar de versatil, Marcello Giordani are un repertoriu ce cuprinde o largă şi diversă paletă de roluri, acoperind de la eroii bel canto-ului din operele lui Donizetti şi Bellini până la cele mai dramatice partituri ale lui Verdi şi Puccini.

Tenorul şi-a construit o carieră internaţională extraordinară, lucrând cu cei mai importanţi dirijori printre care Daniele Gatti, James Levine, Zubin Mehta, Antonio Pappano şi Sir Georg Solti.

Invitat periodic al Metropolitan Opera din New York, scenă pe care şi-a făcut debutul în anul 1993, a putut fi urmărit în producţii precum „Madama Butterfly”, „La Gioconda”, „La Bohème”, „Simon Boccanegra”, „Carmen”, „Un ballo in maschera”, „Ernani”, „Turandot”, „Roméo et Juliette”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermoor”, „Madama Butterfly” şi „La fanciulla del West”.

Marcello Giordani şi-a făcut debutul pe scenă în rolul Ducelui de Mantua din Rigoletto, la Spoleto – Italia (1986), debutul pe continentul american cu rolul Nadir din „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de Perle”), debutul pe scena Teatrului alla Scala cu rolul Rodolfo din „La Boheme” (1988) şi debutul la Metropolitan Opera cu rolul Nemorino din „L’Elisir d’amore” („Elixirul Dragostei”), în 1993.

Discografia tenorului Marcello Giordani include prima înregistrare în studio a operei „Jerusalem” de G. Verdi (Philips) şi două înregistrări individuale: prima, la casa de discuri Naxos, interpretând arii de Bellini, Bizet, Donizetti, Mascagni, Rossini şi Verdi, iar a doua la Vai (Creta), cu titlul „Frumoasa Sicilia”, în care interpretează cântece din regiunea natală, Sicilia.

Pe DVD-uri poate fi văzut în producţia spectacolului „Madama Butterfly” (rolul Pinkerton), în regia lui Franco Zefirelli – 2004, montare filmată pe scena Arenei din Verona, şi în rolul lui Rodolfo din „La Boheme” din anul 2005 de la Opernhaus Zürich, înregistrat de casa britanică EMI.

În anul 2010, Marcello Giordani a înfiinţat Fundaţia ce-i poartă numele, cu scopul de a ajuta tinerii cântăreţi de operă aflaţi la începutul carierei. Prima ediţie a concursului de canto „Marcello Giordani” s-a ţinut în Sicilia în anul 2011.

Foto cu Marcello Giordani – Oana Radu Turcu

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.