Marcello Mastroianni: „Între a fi actor fără carieră și muncitor, aș alege să fiu muncitor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-mastroianni-intre-a-fi-actor-fara-cariera-si-muncitor-as-alege-sa-fiu-muncitor/

Născut pe 28 septembrie 1924, într-un sat din Apenini, în zona Lazio, Marcello Vincenzo Domenico Mastroianni avea să devină o adevărată vedetă a cinemaului. Ziarul Metropolis vă oferă un mic portret al actorului, aşa cum se conturează el din propriile lui cuvinte.

Un articol de Dana Ionescu|27 septembrie 2020

„Cel mai mare actor italian din toate timpurile”, „sex-simbol” și „Latin lover” – câteva dintre etichetele perpetuate în posteritate. Dincolo de rolurile din cele peste 160 de filme în care a jucat, dincolo de multele premii și nominalizări, Marcello Mastroianni rămâne emblema unei epoci și a unui fel de a face film, precum și o expresie a stilului de viață italian. Actorul declarat în 1962 în „Time” străinul cel mai admirat de americani este inseparabil de Federico Fellini, al cărui film La Dolce Vita (1960) l-a propulsat în rândul celor mai importanți artiști și de care l-a legat o întreagă viață petrecută pe platouri de filmare. Destinul său artistic se leagă însă și de creatori precum Vittoria de Sica.

Acum, dincolo de timp, iată-l pe Marcello Mastroianni vorbind despre el însuși, ceea ce făcea rar. Dragostea de viață, simplitatea, generozitatea și umorul lui, precum și o „înțelepciune” mediteraneeană se citesc din puținele lucruri pe care le-a spus, în decursul timpului, despre sine însuși.

1.

„Să nu permiteți nimănui să vă spună ce puteți sau ce nu puteți să faci, ce puteți sau nu puteți să realizați. Să nu permiteți!”

2.

„Îmi place să trăiesc. Îmi place să văd cum se așază lucrurile în cele din urmă. Vreau să fiu pe-aici să văd lucruri, ca un spectator. Nu am înțelepciunea străzii, poate că asta e limita mea. Eu am propria mea privire asupra lucrurilor și niciodată n-am vrut să supăr pe nimeni sau să mă supăr pe nimeni. Am o fire mediteraneeană, iau lucrurile pe rând; și știu că uneori nu e așa de bine”.

3.

„Sunt extrem de recunoscător pentru o viață care a fost atât de generoasă cu mine. Am avut noroc, iubiri, succes, bani…”

4.

„Femeia e soarele, o ființă extraordinară, care-ți face imaginația s-o ia la goană. Dar e și elementul de conflict. Cu cine te cerți? Cu o femeie, bineînțeles. Nu cu un prieten, pentru că el ți-a acceptat toate defectele în clipa în care te-a găsit. În plus, femeia e mamă. Oare am uitat?”

5.

„Când nu lucrez, profit de timp. Dar, dacă n-aș lucra nimic, atunci chiar aș avea un mare gol în viața mea. Am o profesie extrem de privilegiată. La sfârșitul zilei, filmul înseamnă cincizeci de oameni care se întâlnesc să ia masa și să glumească. E mult mai bine decât să te duci la lucru și să stai într-un birou”.

6.

„De dimneață vin să te ia cu limuzina. Te duc pe platou. Îți lipesc în brațe o fată frumoasă… Și numesc asta «profesie»? Hai!”

7.

„Între a fi actor fără carieră și muncitor, aș alege să fiu muncitor.”

8.

„Eu exist numai când lucrez la un film”.

9.

„Italienii sunt pricepuți, întreprinzători, curajoși; păcat că politicienii nu știu să aibă respect pentru mulții oameni care lucrează pentru ca ei să aibă profit și care le plătesc taxele. Nu am prea mare drag de politicieni și nu suport nici moda. De ce acordă ziarele atâta importanță modei, când toată lumea deja s-a hotărât să poarte blugi?”

10.

„Pentru noi, actorii, Fellini însemna imaginația lui sclipitoare. Să faci un film cu Fellini însemna petrecere nonstop și cu el, ca regizor, chiar era ușor: mare distracție. Și, oricum, orice film e ca o tratație, e atâta distracție. Câteodată citesc interviuri cu actori americani, care vorbesc despre «suferința» lor. Ce tot spun? Ce suferință? Oamenii te iubesc, îți cer un autograf, te plătesc să faci călătorii minunate. Care e chinul aici? Ia să le lăsăm chinul poeților, muzicienilor. Actorul e un bufon, un animal de companie, are propriile lui trăsături distincte, nu se poate uita. Dacă ești doar jumătate de spirit, nu ești bun de nimic”.



04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.