Mare minune… – Cele mai frumoase colinde româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/mare-minune-cele-mai-frumoase-colinde-romanesti/

Unul dintre darurile pregătite de Radio România pentru public anul acesta, de Crăciun, este albumul „Mare minune…” ediţia a II-a, cuprinzând cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde româneşti interpretate de Corul Academic Radio.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Unul dintre darurile pregătite de Radio România pentru public anul acesta, de Crăciun, este albumul „Mare minune…“ ediţia a II-a, cuprinzând cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde româneşti interpretate de Corul Academic Radio.

Lansarea albumului va avea loc la Sala Radio, miercuri, 18 decembrie 2013, de ora 19.40, în pauza concertului de stagiune, cu participarea extraordinară a lui Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio.

De ce „Mare minune”? Pentru că, pe lângă minunea Naşterii Domnului, în iureşul contemporan colindele reuşesc, aproape miraculos, să retrezească în noi acele calităţi care ne afirmă umanitatea, să spargă barierele indiferenţei şi să ne reunească în comunitate, prin comuniune.

Colindele sunt cântări care „ţintesc direct către acea latură spirituală pe care o asociem generozităţii şi credinţei în iubirea aproapelui. Auzul nostru interior ne conduce către sonorităţile ample spre care mesajul acestor colinde ţinteşte de fapt. Corul Academic Radio reîntrupează sonor prin ele, aceste profunde vibraţii în perfecţiunea şi măreţia lor”, după cum subliniază muzicologul Oltea Şerban-Pârâu, producător executiv al CD-ului, în broşura însoţitoare.

Mare minuneC

Corul Academic Radio interpretând colinde de pe albumul „Mare minune…“

În această a doua ediţie, albumul „Mare minune…“ valorifică înregistrări de referinţă din Arhivele Radio România, remasterizate şi prezentate într-o formulă grafică înnoită şi adaptată spiritului muzicii. Astfel, putem asculta şi reasculta O, ce veste minunată, Astăzi s-a născut Hristos, Iată vin colindători, La Vitleem colo-n jos, Moş Crăciun…

Corul Academic Radio se prezintă azi ca unul din cele mai apreciate ansambluri corale din ţară. Activitatea artistică a acestui ansamblu a început în anul 1940, bucurându-se de îndrumarea dirijorilor Ion Croitoru, Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Emanuel Elenescu, Constantin Petrovici, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş, actualmente Dan Mihai Goia fiind cel care asigură pregătirea ansamblului.

Participarea Corului Academic Radio în cadrul Festivalului internaţional George Enescu a prilejuit colaborarea cu dirijorii Valery Gergiev, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

INFO

AlbumulMare minune…”, disponibil în marile librării din ţară, poate fi achiziţionat la preţul de producţie  de 15 lei, numai la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii.

Foto cu afişul Corului Academic Radio Mare minune  – Radio România

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.