,,Marea iubire a lui Sebastian”, la Teatrul Național Radiofonic
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-a-lui-sebastian-la-teatrul-national-radiofonic/

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, luni, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiţia cu public a spectacolului: ,,Marea iubire a lui Sebastian”; scenariu radiofonic de Diana Mihailopol, inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2015

Figură unică şi seducătoare în peisajul teatral interbelic, actriţa Leny Caler scrie acest jurnal în exil. Peregrinarea forţată prin capitalele europene, impusă, la sfârşitul anilor 1950, de istoria care începuse să -i saboteze succesul, face să pară doar un vis minunata perioadă a tinereţii, în care viaţa fusese teribil de generoasă cu tânăra actriţă; în cele aproape trei decenii în care cariera ei s-a consumat, Leny Caler a cunoscut un succes imens, a fost răsfăţata celor mai importanţi cronicari dramatici ai vremii, adorata mai tuturor colegilor de scenă, muza monştrilor sacri ai literelor interbelice.

Apoi, cortina cade, ultima oară, pentru Leny Caler pe scena teatrului, în luminile şi aplauzele rampei şi începe o altă, cenuşie, reprezentaţie, fără spectatori, a unui rest de viaţă, lipsit de bucuria teatrului dar este şi începutul unei nesfârşite călătorii între prezent şi trecut, în speranţa regăsirii paradisului pierdut. Martore ale acestei zguduitoare căutări sunt paginile de memorii ale actriţei, adunate sub titlul Artistul şi oglinda şi editate în Caietul cultural nr. 9, al revistei Realitatea evreiască, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, volum care a constituit un eveniment editorial de prim rang al începutului anilor 2000.

Tulburătoarele mărturisiri diaristice au captat însă imediat atenţia şi interesul lumii teatrale româneşti şi au readus în lumina reflectoarelor personalitatea fascinantei actriţei, în spectacolul Marea iubire a lui Sebastian scenariul şi regia artistică fiind semnate de Diana Mihailopol.

Montarea s-a bucurat de succes atât din partea publicului cât şi a criticii de specialitate iar în anul 2014 a fost înregistrată, în studioul de teatru al Societăţii Române de Radiodifuziune , varianta radiofonică a spectacolului, cu aceeaşi distribuţie de excepţie: Rodica Mandache- în rolul actriţei Leny Caler şi pe Marius Manole- în rolul dramaturgului Mihail Sebastian, sub bagheta aceleiaşi tinere şi talentate regizoare.

Spectacolul cuprinde fragmente din piesa Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, înregistrare radiofonică din anul 1957, regia artistică: Mihai Zirra. În rolurile Corina şi Ştefan Valeriu: Raluca Zamfirescu şi Radu Beligan.

Vă este propusă, aşadar, o montare radiofonică de certă valoare artistică, în care cei doi celebri actori oferă, încă o dată, cu generozitate, măsura talentului, măiestriei şi profesionalismului lor, dăruind publicului ascultător o experienţă deopotrivă teatrală şi umană profundă şi restituind o filă din istoria scenei româneşti şi a monştrilor sacri care o slujesc cu dragoste si devotament.

Din echipa de realizatori mai fac parte: Robert Vasiliţă – regizor de montaj, Milica Creiniceanu- regizor de studio, Patricia Prundea- regizor muzical şi Vasile Manta- regizor tehnic, Irina Soare-redactor.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.