Marea iubire; În artă iubirea e nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-in-arta-iubirea-e-nemuritoare/

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică […]

Un articol de Judy Florescu|6 februarie 2013

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14.

Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat. Leny, ajunsă la vârsta înţelepciunii, îl cheamă pe Mihai în vis pentru a-şi retrăi fericirea din tinereţe, perioadă la care s-a oprit viaţa scriitorului.

Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat Jocul de-a vacanţa, iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat  mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.

Delicateţea glasului doamnei Rodica Mandanche o salvează pe aventuriera Leny Caler înaintea publicului şi îi conferă personajului o aură de naivitate rafinată, de muză controversată, nicicum de femeia cu mulţi amanţi printre care şi Mihail Sebastian, care, deşi, conştient de nesingularitatea prezenţei sale în viaţa amoroasă a actriţei, continuă s-o adore şi să o caute în fiecare persoană pe care o întâlneşte. Acelaşi lucru îl mărturiseşte nostalgică şi Leny mai târziu.

Marius Manole este un Mihail Sebastian timid şi reţinut în relaţiile sociale, dar perseverent şi determinat în realizarea sa profesională, o dovadă autentică a idealismului artistic împlinit, iar semnul cel mai evident al talentului său este transformarea oricărui tip de emoţie într-o figură de stil: “Prezenţa ei pe scenă aducea un val de poezie pe care nimic nu-l putea degrada. Aceeaşi privire care trece prin înaintea cuvintelor(…) era străbătută de un fir de melancolie pe care încerca să-l acopere cu o ploaie de gesturi.”

Calm şi intens, pătrunzător şi copleşitor este ritmul artistic al piesei, ritmului inimii celor patru actori de pe scenă, un ritm al inimii contagios, a cărui energie feerică se răspândeşte înspre public, preschimbându-se în suspine şi momente meditative.

Leny Caler: „ Relaţia mea cu tine Mihai mă reabilitează în ochii mei. Ai atâtea lucruri de copil în dumneata şi totuşi pari atât de obosit de viaţă…”

Marea iubire nu e povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.

 

26
/07
/15

Filmele "Aferim!", de Radu Jude, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Ramona", de Andrei Creţulescu, au fost selectate la cea de-a 64-a ediţie a Melbourne International Film Festival din Australia (30 iulie - 16 august).

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

24
/07
/15

Recitesc “Sonata Kreutzer”. E o capodoperă, scurtă, dar capodoperă. Găsesc concluziile marelui rus false, dar premisele adevărate. Demonstrația – însă – strict textual, demonstrația că viața bărbatului cu femeia pe pământ e sortită unui lung șir de chinuri care pot decurge, lesne, în crimă, demonstrația e superbă.

23
/07
/15

Woody Harrelson, nominalizat de două ori la Oscar şi câştigător al unui premiu Emmy, împlineşte astăzi 54 de ani.

23
/07
/15

Weekendul acesta toate drumurile duc spre Grădina Botanică, cea mai accesibilă destinație urbană de vacanță. Marele Picnic ShortsUP prinde viață la a 2-a ediție cu două seri de film, muzică și relaxare pe insula de evadare preferată a cinefililor. Startul se dă la ora 18.00 iar filmele încep de la 21.30, respectiv 22.00 în seara de sâmbătă. 

22
/07
/15

Marcel Iureș va juca în „Vanilla Skype”, un spectacol scris și regizat de jurnalistul Cătălin Ștefănescu, ce va intra din toamnă în stagiunea curentă a Teatrului Act. O coproducție Teatrul ACT și Asociația T.E.T.A., noul spectacol se va juca prima oară (în varianta lectură) la Alexandria, pe 5 august, în cadrul celei de a X-a ediții a Festivalului IDEO IDEIS.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

22
/07
/15

Abia acum am ajuns – la doi ani de când a fost publicată – să citesc “Sărbătoarea neînsemnătății”, de Milan Kundera. Sunt un kunderian rezonabil. Iubesc literatura care a plecat din Cehia pentru a ajunge în inima lucrurilor.