Marea iubire; În artă iubirea e nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-in-arta-iubirea-e-nemuritoare/

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică […]

Un articol de Judy Florescu|6 februarie 2013

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14.

Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat. Leny, ajunsă la vârsta înţelepciunii, îl cheamă pe Mihai în vis pentru a-şi retrăi fericirea din tinereţe, perioadă la care s-a oprit viaţa scriitorului.

Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat Jocul de-a vacanţa, iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat  mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.

Delicateţea glasului doamnei Rodica Mandanche o salvează pe aventuriera Leny Caler înaintea publicului şi îi conferă personajului o aură de naivitate rafinată, de muză controversată, nicicum de femeia cu mulţi amanţi printre care şi Mihail Sebastian, care, deşi, conştient de nesingularitatea prezenţei sale în viaţa amoroasă a actriţei, continuă s-o adore şi să o caute în fiecare persoană pe care o întâlneşte. Acelaşi lucru îl mărturiseşte nostalgică şi Leny mai târziu.

Marius Manole este un Mihail Sebastian timid şi reţinut în relaţiile sociale, dar perseverent şi determinat în realizarea sa profesională, o dovadă autentică a idealismului artistic împlinit, iar semnul cel mai evident al talentului său este transformarea oricărui tip de emoţie într-o figură de stil: “Prezenţa ei pe scenă aducea un val de poezie pe care nimic nu-l putea degrada. Aceeaşi privire care trece prin înaintea cuvintelor(…) era străbătută de un fir de melancolie pe care încerca să-l acopere cu o ploaie de gesturi.”

Calm şi intens, pătrunzător şi copleşitor este ritmul artistic al piesei, ritmului inimii celor patru actori de pe scenă, un ritm al inimii contagios, a cărui energie feerică se răspândeşte înspre public, preschimbându-se în suspine şi momente meditative.

Leny Caler: „ Relaţia mea cu tine Mihai mă reabilitează în ochii mei. Ai atâtea lucruri de copil în dumneata şi totuşi pari atât de obosit de viaţă…”

Marea iubire nu e povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.

 

24
/06
/15

Scrisă de un muntenegrean - Liubomir Giurkovici, adusă în scenă de un sloven - Nick Upper şi desemnată cel mai bun spectacol, în Macedonia, Tobelia va avea o singură reprezentaţie la Bucureşti, în 31 august, ora 18.00, la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015!

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

24
/06
/15

Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

23
/06
/15

Timp de zece zile (12 – 21 iunie 2015), Sibiul a găzduit cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”. Oraşul s-a metamorfozat într-o scenă uriașă pe care 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.