Marea iubire; În artă iubirea e nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-in-arta-iubirea-e-nemuritoare/

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică […]

Un articol de Judy Florescu|6 februarie 2013

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14.

Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat. Leny, ajunsă la vârsta înţelepciunii, îl cheamă pe Mihai în vis pentru a-şi retrăi fericirea din tinereţe, perioadă la care s-a oprit viaţa scriitorului.

Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat Jocul de-a vacanţa, iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat  mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.

Delicateţea glasului doamnei Rodica Mandanche o salvează pe aventuriera Leny Caler înaintea publicului şi îi conferă personajului o aură de naivitate rafinată, de muză controversată, nicicum de femeia cu mulţi amanţi printre care şi Mihail Sebastian, care, deşi, conştient de nesingularitatea prezenţei sale în viaţa amoroasă a actriţei, continuă s-o adore şi să o caute în fiecare persoană pe care o întâlneşte. Acelaşi lucru îl mărturiseşte nostalgică şi Leny mai târziu.

Marius Manole este un Mihail Sebastian timid şi reţinut în relaţiile sociale, dar perseverent şi determinat în realizarea sa profesională, o dovadă autentică a idealismului artistic împlinit, iar semnul cel mai evident al talentului său este transformarea oricărui tip de emoţie într-o figură de stil: “Prezenţa ei pe scenă aducea un val de poezie pe care nimic nu-l putea degrada. Aceeaşi privire care trece prin înaintea cuvintelor(…) era străbătută de un fir de melancolie pe care încerca să-l acopere cu o ploaie de gesturi.”

Calm şi intens, pătrunzător şi copleşitor este ritmul artistic al piesei, ritmului inimii celor patru actori de pe scenă, un ritm al inimii contagios, a cărui energie feerică se răspândeşte înspre public, preschimbându-se în suspine şi momente meditative.

Leny Caler: „ Relaţia mea cu tine Mihai mă reabilitează în ochii mei. Ai atâtea lucruri de copil în dumneata şi totuşi pari atât de obosit de viaţă…”

Marea iubire nu e povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.

 

04
/11
/14

Spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan”, după Bertold Brecht, regia Anca Bradu, produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” participă în aceste zile la cea de-a patra ediţie a China Campus Theatre Festival, de la Shanghai (3-12 noiembrie).

04
/11
/14

După Fest(in) pe Bulevard, un festival iniţiat şi organizat de Teatrul Nottara, pentru Teatrul Nottara a urmat a 24-a ediţie a Festivalul Naţional de Teatru, organizat de UNITER, în care au fost selectate două producţii ale teatrului - Noul locatar de Eugène Ionesco şi Aniversarea de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

04
/11
/14

“Nu vreau să mor până nu termin de trăit!”, spunea autorul "muşatismelor". Tudor Muşatescu, unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi şi umorişti români, s-a stins din viaţă într-o zi de 4 noimebrie (1970), la vârsta de 67 de ani.

03
/11
/14

Dacă aţi crezut că muzica nu ţine de foame, v-aţi înşelat. Pentru unii chiar merge şi ca aperitiv, înainte de o ciorbiţă fierbinte. De exemplu pentru actorul de comedie Claus Pilgaard, cunoscut sub numele de Chili Klaus, care a pus la cale un spectacol picant.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

03
/11
/14

Actriţa Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor şi a declarat într-un interviu recent că "este foarte puţin probabil să nu existe nimic acolo, în spaţiu", dezvăluind de asemenea că a acceptat să joace în filmul SF "Interstellar" întrucât adoră astronomia

03
/11
/14

În stagiunea 2014-2015 Teatrul de Comedie adaugă repertoriului său un spectacol inedit: Rencontres de Dragoș Huluba, cu Violeta Huluba și Dragoș Huluba. Un spectacol bazat pe sinteza unor diferite mijloace de expresie scenică: pantomimă, dans, step, teatru, gest, o împletire de muzică și lumini.

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.