Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pe 2012, decernat scriitorului Joël Dicker
https://www.ziarulmetropolis.ro/marele-premiu-pentru-roman-al-academiei-franceze-pe-2012-decernat-scriitorului-joel-dicker/

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois). Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură […]

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2012

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois).

Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură un thriller, cât şi o meditaţie despre literatură, potrivit editurii Fallois.

 

 

Romancierul elveţian a fost preferat de juriul Academiei Franceze în detrimentul scriitorului Jérôme Ferrari, autorul romanului “Le sermon de la chute de Rome” (editura Actes Sud), şi al scriitoarei Gwenaëlle Aubry, autoarea romanului “Partages” (editura Mercure de France).

Anunţul oficial, care va include numărul de voturi exprimate de membrii juriului pentru fiecare dintre finalişti, va fi făcut mai târziu, în cursul serii.

“La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, acest roman noir de aproape 700 de pagini al scriitorului elveţian, reprezintă o reflecţie asupra societăţii americane, literaturii, justiţiei şi mass-media. Romanul figurează şi în selecţiile pentru premiile Goncourt şi Interallié ce vor fi atribuite în noiembrie.

Scriitor de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985, într-o familie ai cărei membri provin din Franţa şi din Rusia.

Absolvent al Facultăţii de drept de la Universitatea din Geneva în 2010, el a început încă din 2008-2009 să îşi scrie romanul de debut, “Les derniers jours de nos pères”, publicat în ianuarie 2010 de editura Fallois.

Însă tânărul romancier elveţian avea o dorinţă care îl măcina de multă vreme: să scrie un mare roman american. Joël Dicker iubeşte America. Copil, şi-a petrecut toate verile în regiunea New England, iar părinţii lui au o casă în statul Maine.

Pariul a fost câştigat, odată cu apariţia celui de-al doilea roman al său, “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, a cărui acţiune debutează în 2008, anul alegerii lui Obama. La New York, Marcus Goldman, un tânăr scriitor de succes, este în pană de inspiraţie. Cu cât editorii lui îl presează, cu atât ideile îl ocolesc şi mai mult.

Un eveniment va buscula însă totul: bunul lui prieten şi profesor, renumitul scriitor Harry Quebert, este acuzat de uciderea tinerei Nola, cu 30 de ani în urmă. Trupul adolescentei în vârstă de 15 ani tocmai a fost descoperit în grădina lui.

În 2011, Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost decernat scriitorului Sorj Chalandon, pentru volumul “Retour à Killybegs”.

Cel mai important premiu al sezonului literar francez, Goncourt, va fi decernat pe 7 noiembrie, în aceeaşi zi cu Prix Renaudot. Totodată premiul Medicis va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Femina va fi acordat pe 5 noiembrie. Premiul Interallié încheie sezonul distincţiilor literare franceze pe 14 noiembrie.

 

Sursa: Mediafax

23
/06
/20

Odată cu reluarea spectacolelor pe scena REALĂ, la AMFITEATRU TNB, în cadrul programului ”Nopți de vară SUS pe teatru”, Teatrul Național I.L.Caragiale încheie - temporar (!)- activitatea de difuzări ONLINE care s-a desfășurat neîntrerupt începând cu data de 23 martie 2020, odată cu decretarea stării de urgență și, ulterior, a stării de alertă.

23
/06
/20

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

22
/06
/20

Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta și dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea Muzicii în ziua solstițiului de vară. Inițiativă a ministrului culturii francez de la acea dată – Jack Lang – și a compozitorului și muzicologului Maurice Fleuret, Fête de la Musique a devenit treptat o sărbătoare internațională a muzicii, marcată în peste 120 de țări din lume în fiecare an, pe 21 iunie, prin evenimente dedicate muzicii, derulate cel mai adesea în aer liber.

22
/06
/20

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a fost întotdeauna recunoscut și apreciat pentru trupa sa puternică, spiritul „Bulandra” fiind identificat mereu cu ideea de familie și cu dorința tuturor, actori regizori și tehnicieni de a atinge performanța.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

21
/06
/20

Fotografii ale unor spectacole memorabile dintr-o expoziție marca Teatrelli ajung în vitrina Galateca, sub forma unei instalații.

20
/06
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită miercuri, 24 iunie, de la ora 11:30, să intrați în povestea plină de magie și de frumusețe a Sânzienelor.

20
/06
/20

Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ediția specială #online „Puterea de a crede / Empowered”, continuă în acest weekend cu o serie de spectacole și evenimente de excepție.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

19
/06
/20

Evenimentul „Therme Forum. Teatru și Arhtiectură”, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu în parteneriat cu ARUP și Therme Group are invitați de seamă din toată lumea.