Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pe 2012, decernat scriitorului Joël Dicker
https://www.ziarulmetropolis.ro/marele-premiu-pentru-roman-al-academiei-franceze-pe-2012-decernat-scriitorului-joel-dicker/

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois). Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură […]

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2012

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois).

Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură un thriller, cât şi o meditaţie despre literatură, potrivit editurii Fallois.

 

 

Romancierul elveţian a fost preferat de juriul Academiei Franceze în detrimentul scriitorului Jérôme Ferrari, autorul romanului „Le sermon de la chute de Rome” (editura Actes Sud), şi al scriitoarei Gwenaëlle Aubry, autoarea romanului „Partages” (editura Mercure de France).

Anunţul oficial, care va include numărul de voturi exprimate de membrii juriului pentru fiecare dintre finalişti, va fi făcut mai târziu, în cursul serii.

„La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, acest roman noir de aproape 700 de pagini al scriitorului elveţian, reprezintă o reflecţie asupra societăţii americane, literaturii, justiţiei şi mass-media. Romanul figurează şi în selecţiile pentru premiile Goncourt şi Interallié ce vor fi atribuite în noiembrie.

Scriitor de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985, într-o familie ai cărei membri provin din Franţa şi din Rusia.

Absolvent al Facultăţii de drept de la Universitatea din Geneva în 2010, el a început încă din 2008-2009 să îşi scrie romanul de debut, „Les derniers jours de nos pères”, publicat în ianuarie 2010 de editura Fallois.

Însă tânărul romancier elveţian avea o dorinţă care îl măcina de multă vreme: să scrie un mare roman american. Joël Dicker iubeşte America. Copil, şi-a petrecut toate verile în regiunea New England, iar părinţii lui au o casă în statul Maine.

Pariul a fost câştigat, odată cu apariţia celui de-al doilea roman al său, „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, a cărui acţiune debutează în 2008, anul alegerii lui Obama. La New York, Marcus Goldman, un tânăr scriitor de succes, este în pană de inspiraţie. Cu cât editorii lui îl presează, cu atât ideile îl ocolesc şi mai mult.

Un eveniment va buscula însă totul: bunul lui prieten şi profesor, renumitul scriitor Harry Quebert, este acuzat de uciderea tinerei Nola, cu 30 de ani în urmă. Trupul adolescentei în vârstă de 15 ani tocmai a fost descoperit în grădina lui.

În 2011, Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost decernat scriitorului Sorj Chalandon, pentru volumul „Retour à Killybegs”.

Cel mai important premiu al sezonului literar francez, Goncourt, va fi decernat pe 7 noiembrie, în aceeaşi zi cu Prix Renaudot. Totodată premiul Medicis va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Femina va fi acordat pe 5 noiembrie. Premiul Interallié încheie sezonul distincţiilor literare franceze pe 14 noiembrie.

 

Sursa: Mediafax

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?