Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pe 2012, decernat scriitorului Joël Dicker
https://www.ziarulmetropolis.ro/marele-premiu-pentru-roman-al-academiei-franceze-pe-2012-decernat-scriitorului-joel-dicker/

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois). Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură […]

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2012

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois).

Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură un thriller, cât şi o meditaţie despre literatură, potrivit editurii Fallois.

 

 

Romancierul elveţian a fost preferat de juriul Academiei Franceze în detrimentul scriitorului Jérôme Ferrari, autorul romanului “Le sermon de la chute de Rome” (editura Actes Sud), şi al scriitoarei Gwenaëlle Aubry, autoarea romanului “Partages” (editura Mercure de France).

Anunţul oficial, care va include numărul de voturi exprimate de membrii juriului pentru fiecare dintre finalişti, va fi făcut mai târziu, în cursul serii.

“La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, acest roman noir de aproape 700 de pagini al scriitorului elveţian, reprezintă o reflecţie asupra societăţii americane, literaturii, justiţiei şi mass-media. Romanul figurează şi în selecţiile pentru premiile Goncourt şi Interallié ce vor fi atribuite în noiembrie.

Scriitor de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985, într-o familie ai cărei membri provin din Franţa şi din Rusia.

Absolvent al Facultăţii de drept de la Universitatea din Geneva în 2010, el a început încă din 2008-2009 să îşi scrie romanul de debut, “Les derniers jours de nos pères”, publicat în ianuarie 2010 de editura Fallois.

Însă tânărul romancier elveţian avea o dorinţă care îl măcina de multă vreme: să scrie un mare roman american. Joël Dicker iubeşte America. Copil, şi-a petrecut toate verile în regiunea New England, iar părinţii lui au o casă în statul Maine.

Pariul a fost câştigat, odată cu apariţia celui de-al doilea roman al său, “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, a cărui acţiune debutează în 2008, anul alegerii lui Obama. La New York, Marcus Goldman, un tânăr scriitor de succes, este în pană de inspiraţie. Cu cât editorii lui îl presează, cu atât ideile îl ocolesc şi mai mult.

Un eveniment va buscula însă totul: bunul lui prieten şi profesor, renumitul scriitor Harry Quebert, este acuzat de uciderea tinerei Nola, cu 30 de ani în urmă. Trupul adolescentei în vârstă de 15 ani tocmai a fost descoperit în grădina lui.

În 2011, Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost decernat scriitorului Sorj Chalandon, pentru volumul “Retour à Killybegs”.

Cel mai important premiu al sezonului literar francez, Goncourt, va fi decernat pe 7 noiembrie, în aceeaşi zi cu Prix Renaudot. Totodată premiul Medicis va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Femina va fi acordat pe 5 noiembrie. Premiul Interallié încheie sezonul distincţiilor literare franceze pe 14 noiembrie.

 

Sursa: Mediafax

16
/08
/20

De la Rafael la Picasso, istoria artei este și istoria tablourilor dispărute, din întâmplare sau în urma unui plan bine pus la punct. Muzeele pe care le vizităm astăzi ar fi putut fi mai bogate, fără îndoială. Dar tablourile, ca și cărțile, au viața lor secretă și uneori se fac nevăzute, fără să se mai arate.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

14
/08
/20

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS s-a desfășurat săptămâna trecută, între 5 și 9 august în Alexandria și încă 8 orașe de țară - București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu, Timișoara, reușind să aducă la un loc peste 250 de adolescenți, peste 50 de artiști români și aproape 58000 de spectatori – în mediile offline și online.

13
/08
/20

După ce Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” a prezentat, pe scena din Parcul Cişmigiu, adaptări inedite după piese clasice, spectacole originale, producţii premiate şi o avanpremieră în exclusivitate a Teatrului Nottara, cel de-al cincilea weekend de festival (15-16 august) este rezervat spectacolelor cu tematici de actualitate, inspirate de autori contemporani, dar şi unui spectacol pentru copii.

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.