Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pe 2012, decernat scriitorului Joël Dicker
https://www.ziarulmetropolis.ro/marele-premiu-pentru-roman-al-academiei-franceze-pe-2012-decernat-scriitorului-joel-dicker/

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois). Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură […]

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2012

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois).

Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură un thriller, cât şi o meditaţie despre literatură, potrivit editurii Fallois.

 

 

Romancierul elveţian a fost preferat de juriul Academiei Franceze în detrimentul scriitorului Jérôme Ferrari, autorul romanului „Le sermon de la chute de Rome” (editura Actes Sud), şi al scriitoarei Gwenaëlle Aubry, autoarea romanului „Partages” (editura Mercure de France).

Anunţul oficial, care va include numărul de voturi exprimate de membrii juriului pentru fiecare dintre finalişti, va fi făcut mai târziu, în cursul serii.

„La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, acest roman noir de aproape 700 de pagini al scriitorului elveţian, reprezintă o reflecţie asupra societăţii americane, literaturii, justiţiei şi mass-media. Romanul figurează şi în selecţiile pentru premiile Goncourt şi Interallié ce vor fi atribuite în noiembrie.

Scriitor de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985, într-o familie ai cărei membri provin din Franţa şi din Rusia.

Absolvent al Facultăţii de drept de la Universitatea din Geneva în 2010, el a început încă din 2008-2009 să îşi scrie romanul de debut, „Les derniers jours de nos pères”, publicat în ianuarie 2010 de editura Fallois.

Însă tânărul romancier elveţian avea o dorinţă care îl măcina de multă vreme: să scrie un mare roman american. Joël Dicker iubeşte America. Copil, şi-a petrecut toate verile în regiunea New England, iar părinţii lui au o casă în statul Maine.

Pariul a fost câştigat, odată cu apariţia celui de-al doilea roman al său, „La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”, a cărui acţiune debutează în 2008, anul alegerii lui Obama. La New York, Marcus Goldman, un tânăr scriitor de succes, este în pană de inspiraţie. Cu cât editorii lui îl presează, cu atât ideile îl ocolesc şi mai mult.

Un eveniment va buscula însă totul: bunul lui prieten şi profesor, renumitul scriitor Harry Quebert, este acuzat de uciderea tinerei Nola, cu 30 de ani în urmă. Trupul adolescentei în vârstă de 15 ani tocmai a fost descoperit în grădina lui.

În 2011, Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost decernat scriitorului Sorj Chalandon, pentru volumul „Retour à Killybegs”.

Cel mai important premiu al sezonului literar francez, Goncourt, va fi decernat pe 7 noiembrie, în aceeaşi zi cu Prix Renaudot. Totodată premiul Medicis va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Femina va fi acordat pe 5 noiembrie. Premiul Interallié încheie sezonul distincţiilor literare franceze pe 14 noiembrie.

 

Sursa: Mediafax

24
/07
/14

Teatrul Metropolis a editat albumul „6 ani de Metropolis”, care prezintă nu doar istoria spectacolelor care s-au jucat pe această scenă, ci și povestea publicului fidel, care s-a format în ultimii ani.

24
/07
/14

Inclus în Competiţia Oficială Cannes 2014 şi distins cu Grand Prix de către Juriul prezidat de Jane Campion, filmul “Le meraviglie”/ “The wonders”/ “Minuni” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti, pe 12 august.

23
/07
/14

Finalul primei reprezentaţii a spectacolului de teatru "Henry VI", de Thomas Jolly, un tânăr regizor care a rămas fidel textului lui William Shakespeare timp de 18 ore, a fost salutat marţi, în zori, cu ovaţii îndelungate, la Festivalul de la Avignon, informează AFP, citat de Mediafax.

23
/07
/14

Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber” ajunge între 29 iulie și 3 august în Constanța, unde va instala cel mai frumos și performant cinematograf de vară de pe litoral. Filmele, multipremiate și aclamate de critici la festivaluri importante, precum Cannes sau Berlinale, vor putea fi vizionate de către constănțeni în aer liber, în curtea din spatele complexului City Park Mall.

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

23
/07
/14

Pe 23 iulie începe cea de-a 3-a ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”. Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și de 22 de scurtmetraje fantastice.

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.

23
/07
/14

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

23
/07
/14

Unteatru vă invită în perioada 25 iulie - 3 august la ZILELE TEATRULUI UNTEATRU, ediţia I, realizată în coproducţie cu Primaria Sectorului 3 şi Centrul Cultural "Casa Artelor", eveniment care marchează patru ani de existenţă a teatrului de cărămidă.