Pasionaţii de film vor putea vedea în acest weekend două noi filme pe marile ecrane din ţară, “Marele Uriaş Prietenos” – ultima realizare a lui Steven Spielberg şi „Coliziunea”, un film de acţiune, cu Ben Kingsley şi Anthony Hopkins în distribuţie.
Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2016
În toiul nopţii, micuţa Sophie este înşfăcată din patul ei de un uriaş, iar primul ei gând este că acesta o va mânca.
Dar uriaşul cu ochi scânteietori şi faţă lunguiaţă nu face decât să o ducă în peştera lui, unde, cu felul lui împleticit de a vorbi, i se prezintă: „Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor. Eu este Marele Uriaş Prietenos. Eu este MUP”… Ba mai mult, Sophie află că MUP are o îndeletnicire nobilă şi misterioasă: colecţionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiţi.
În scurt timp, însă, puterile lui MUP vor fi puse la încercare, căci Sophie şi noul ei prieten vor încerca să-i oprească pe ceilalţi uriaşi mâncători de oameni. Îndrăzneaţa misiune, la care va participa însăşi regina Angliei, îi va ţine pe cititori cu sufletul la gură şi le va stârni deopotrivă hohote copioase de râs.
Aceasata este, pe scurt, povestea din The BFG / Marele Uriaş Prietenos, noua peliculă a lui Steven Spielberg.
Cea de-a doua premieră a săptămânii este Collide / Coliziunea, un film regizat de Eran Creevy, cu Nicholas Hoult, Felicity Jones, Ben Kingsley, Anthony Hopkins în distribuţie.
Aflat în Germania, Casey, un tânăr excursionist american, se îndrăgosteşte de Juliette, o colegă împreună cu care călătoreşte prin Europa. Când ea este diagnosticată cu o boală incurabilă, Casey se hotărăşte să-l prade pe un gangster german, Hagen, pentru a face rost de banii pentru tratamentul care i-ar putea salva viaţa lui Juliette.
Foto: Marele Urias Prietenos – facebook