Margareta Pâslaru, primul Ambasador al Festivalului Tânăr de la Sibiu, recompensată cu „Platina Valorii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/margareta-paslaru-primul-ambasador-al-festivalului-tanar-de-la-sibiu-recompensata-cu-platina-valorii/

Margareta Pâslaru a primit, vineri seară, premiul „Platina Valorii” din partea Teatrului Gong şi a fost desemnată primul Ambasador al Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|2 noiembrie 2019

Artista a participat la deschiderea evenimentului, marcată de proiecția filmul „Veronica” (1972), în care a jucat alături de Lulu Mihăescu și Dem Rădulescu.

Festivalul Tânăr este despre bucuria dialogului dintre generații, o efervescență creată tocmai prin acest tip de întâlniri între artiști. E o bucurie atât de mare că anul acesta o avem alături de noi pe doamna Margareta Pâslaru, un simbol al spiritului tânăr prin forța sa generoasă de a transforma lumea din jur într-una mai bună. Suntem norocoși să avem parte de aceste întâlniri esențiale într-o viață de om”, a spus Adrian Tibu, manager al teatrului Gong și al festivalului.

Tot vineri seară, Margareta Pâslaru a oferit Premiul anual pentru Originalitate, în valoare de 1.000 de dolari, artistului Paul Mureșan.

Susținătoare a tinerelor talente, Margareta Pâslaru a inițiat acest premiu în 2010. „Îngrijorarea provocată de mimetismul vizibil pretutindeni m-a determinat să inițiez un premiu anual pentru originalitate”, a afirmat artista.

Paul Mureşan este artist, regizor, animator şi ilustrator. Este autorul mai multor expoziţii de desen găzduite în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele animate multi-premiate „Pui de somn” (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun ceva” (2016). Scurtmetrajele lui au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somnʺ a primit trofeul pentru cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „CEVAʺ, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaţionale. În acest moment, Paul Mureşan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce își finalizează lucrarea de doctorat despre animaţie ca dimensiune paralelă.

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu are loc în perioada 1 – 10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Festivalul Tânăr de la Sibiu, cu un program dedicat copiilor și adolescenţilor, reunind întreaga familie, are ca menire construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole și evenimente.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Co-finanțat de Centrul Cultural German și co-produs de Radio România. Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, Tursib, și Rollercoaster PR.

Prezentat de Zile și Nopți în parteneriat cu Music Channel, Ziarul Metropolis, Scena 9, Revista Amfiteatru, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Hermannstader Zeitung, Star Sibian, Capital Cultural, Știri de Sibiu.

Foto: Dragoș Dumitru, Tudor Troanca

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.