Mari actori premiaţi la Hollywood Film Awards 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/mari-actori-premiati-la-hollywood-film-awards-2012/

Dustin Hoffman, Richard Gere, Robert De Niro şi Bradley Cooper se numără printre starurile de cinema care au fost premiate la cea de-a 16-a gală Hollywood Film Awards, desfăşurată luni seară în Los Angeles. Gala Hollywood Film Awards 2012 a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles. Dustin Hoffman a fost desemnat cel […]

Un articol de |23 octombrie 2012

Dustin Hoffman, Richard Gere, Robert De Niro şi Bradley Cooper se numără printre starurile de cinema care au fost premiate la cea de-a 16-a gală Hollywood Film Awards, desfăşurată luni seară în Los Angeles.

Gala Hollywood Film Awards 2012 a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.

Dustin Hoffman a fost desemnat cel mai bun regizor debutant de la Hollywood (Hollywood Breakthrough Director), pentru filmul său „Quartet”, informează contactmusic.com.

Richard Gere a primit premiul pentru întreaga carieră – Hollywood Career Achievement Award.

Lui Bradley Cooper i s-a decernat mult râvnitul premiu pentru cel mai bun actor de la Hollywood în anul 2012 – Hollywood Actor Award – pentru rolul său din pelicula „Silver Lining Playbook”, în timp ce colegul său din distribuţia acestui film, celebrul Robert De Niro, a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – Hollywood Supporting Actor Award.

Franţuzoaica Marion Cotillard a fost desemnată cea mai bună actriţă de la Hollywood pe 2012 (Hollywood Actress Award) pentru rolul ei din pelicula „De rouille et d’os”, iar Amy Adams a fost considerată cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru prestaţia ei din filmul „The Master”.

Quentin Tarantino a fost premiat pentru talentul său de scenarist, fiind desemnat cel mai bun scenarist al anului, graţie peliculei sale „Django Unchained”, premiul pentru cel mai bun regizor de la Hollywood din 2012 revenindu-i cineastului David O. Russell, regizorul filmului „Silver Lining Playbook”. De asemenea, cineastul Judd Apatow a fost recompensat cu Hollywood Comedy Award.

Printre celelalte vedete premiate în cadrul galei de luni seară s-au numărat şi actriţele Kerry Washington, Helen Hunt şi Susan Sarandon.

Gala Hollywood Film Awards promovează excelenţa din filmele produse de marile studiouri americane şi marchează debutul sezonului premiilor de la Hollywood, care va culmina cu ceremonia de decernare a premiilor Oscar.

 

Sursa: Mediafax

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

24
/05
/14

Filmele de la TIFF se văd la București între 10 și 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și J’ai Bistrot.

24
/05
/14

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a primit diploma pentru cel mai bun eveniment al anului în cadrul Galei Premiilor de Excelență a Hotel Tourism & Leisure Investment Conference

23
/05
/14

Actorii Daniela Nane și Istvan Teglas vor fi gazdele evenimentului caritabil Ghiozdănelul de vacanță, care va avea loc duminică, 1 iunie la cafeneaua La un ceai, situată în str. Luigi Cazzavillan nr 25.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

23
/05
/14

În “Bani din cer”, Umorul e acasă. Aceasta este o comedie, o farsă dacă vreți, foarte contemporană. Așa cum au sesizat înțelepții încă de acum șase-șapte decenii banii au câștigat războiul cu zeii. Spectacolul se joacă în seara asta, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie.

23
/05
/14

Despre muzica electronică, hituri, folclor, dar şi manele - cu Adrian Enescu, invitatul care s-a remarcat şi printr-o carieră internaţională de succes, duminică, 25 mai, de la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/05
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 23 mai s-a stins din viaţă dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială?