Mari filme ale celebrului Nou Val ceh, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/mari-filme-ale-celebrului-nou-val-ceh-la-ceau-cinema/

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2017

După ce în 2016 a omagiat cinematografia poloneză, Ceau, Cinema! le propune în acest an spectatorilor patru dintre cele mai importante filme realizate de mari regizori ai Noului Val care a apărut în Cehoslovacia în anii `60 şi care a devenit cunoscut în întreaga lume.

Retrospectiva este organizată cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

În „Margaretele” (1966), realizat de celebra regizoare Vera Chytilová, două tinere încearcă să înţeleagă sensul lumii şi al vieţii lor, prin cele mai extravagante mijloace.

Filmul a fost descris de critică drept „una dintre cele mai uimitoare realizări stilistice şi psihedelice ale anilor `60” şi posibil „cel mai radical film al deceniului, atât ideologic, cât şi formal”.

Balul pompierilor - Milos Forman

Balul pompierilor – Milos Forman

La fix 50 de ani de la premieră, Ceau, Cinema! propune o proiecţie aniversară a filmului clasic „Balul pompierilor”, ultima realizare a lui Miloš Forman înainte de a părăsi Cehoslovacia pentru Statele Unite.

Locuitorii unui orăşel iau parte la o mare petrecere în cinstea unui fost şef al departamentului local de pompieri, însă lucrurile scapă de sub control. Devenit un mare succes de public şi nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, „Balul pompierilor” este o savuroasă comedie neagră, care a fost văzută ca o alegorie antitotalitară.

Margarete - Vera Chytilova

Margarete – Vera Chytilova

Un alt autor emblematic al Noului Val ceh omagiat la Ceau, Cinema! este Jan Němec, care s-a stins în 2016. Unul din cele mai cunoscute filme ale sale, interzis de regimul comunist, dar selectat la Festivalul de la Cannes, „Despre ospăţ şi oaspeţi” (1966) este o satiră politică nemiloasă despre conformism şi relaţiile de putere.

Câţiva bărbaţi şi femei ieşiţi la un picnic sunt acostaţi într-o pădure de un grup de străini condus de un lider agresiv, iar apoi iau cu toţii parte la un ospăţ, însă atmosfera devine tot mai neliniştitoare.

Dintr-o astfel de retrospectivă nu putea să lipsească celebrul regizor Jirí Menzel. Ceau, Cinema! va aduce unul dintre cele mai savuroase filme ale sale, „Sătucul meu drag” (1985), nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

O comedie burlescă despre viaţa de zi cu zi a locuitorilor dintr-un sat ce are în centru un cuplu de prieteni care aminteşte de Stan şi Bran.

Pentru această a patra ediţie, Ceau, Cinema! a lansat o companie de strângere de fonduri (crowdfunding) pe platforma www.crestemidei.ro/CeauCinema2017, cu scopul precis de a aduce mai mulţi invitaţi de marcă la Timişoara, prin susţinerea publicului.

CeauCinema4-Cu ochii in patru

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto: Ceau, Cinema! – facebook

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.