Maria de Buenos Aires – un nou spectacol-eveniment marca Răzvan Mazilu la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-de-buenos-aires-un-nou-spectacol-eveniment-marca-razvan-mazilu-la-teatrelli/

Cunoscutul artist Răzvan Mazilu semnează deopotrivă regia, coregrafia şi costumele originale pentru cea mai recentă montare a sa, o producţie Teatrelli care se anunţă a fi provocatoare şi incitantă, aducând spiritul tangoului şi atmosfera decadentă din Buenos Aires.

Un articol de Petre Ivan|28 decembrie 2020

Spectacolul intitulat Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și libretul lui Horacio Ferrer, îi are în rolurile principale pe Gheorghe Visu, Ana Bianca Popescu și Lucian Ionescu și va putea fi vizionat într-o primă formă în avanpremieră extraordinară online la finalul lunii ianuarie.

Răzvan Mazilu propune o nouă provocare publicului. Beneficiind de un decor realizat de Dragoș Buhagiar și de muzică interpretată live, spectacolul Maria de Buenos Airesurmează să fie filmat și prezentat publicului larg la finalul lunii ianuarie, într-o avanpremieră extraordinară online cu bilet.

Repetițiile pentru noua producție se desfășoară la Teatrelli încă de la mijlocul lunii octombrie, și îl aduc mai aproape de public pe unul dintre cei mai bine cotați actori români, Gheorghe Visu – în rolul Spiritului, alături de tinerii Ana Bianca Popescu – în rolul Mariei de Buenos Aires, și Lucian Ionescu, câștigător al premiului UNITER 2020, interpretând mai multe roluri masculine, într-o „operetă-tango” marca Răzvan Mazilu. În viziunea scenografică a lui Dragoș Buhagiar, spațiul Teatrelli va fi cu totul reinventat și recreat în spiritul și atmosfera poetică și decadentă a orașului Buenos Aires de la începutul secolului 20.

Maria de Buenos Aires continuă, în mod firesc, interesul meu pentru tangoul argentinian – acest fenomen mondial care nu încetează să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze. Spectacolul continuă, de asemenea, și cercetările mele în zona musicalului – genul de show total, în care performanța muzicală se îmbină cu cea actoricească și coregrafică într-o formă strălucitoare. Am creat totul în condiții speciale, în aceste vremuri stranii, în care nouă – artiștilor – pare că ni s-a luat totul și poate tocmai de aceea avem nevoie, mai mult decât oricând, de povești, de iluzii, de vise puse pe muzică, gata să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze.”, mărturisește Răzvan Mazilu.

Celebrul regizor și coregraf se află la o a doua colaborare cu Teatrelli, după succesul cu Mon Cabaret Noir.

Maria de Buneos Aires

Regia, coregrafia si costumele: Răzvan Mazilu

Decorul: Dragoș Buhagiar

Distribuția: 

Cu: Ana Bianca Popescu, Gheorghe Visu, Lucian Ionescu

Cor: Bogdan Iacob, Andrei Mărcuță, George Vasile

Cu band live – invitat special: Emy Drăgoi

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici
Coach tango argentinian:
 Daniel Măndiță 
Traducerea din limba spaniolă: 
Albert Denn 
Adaptarea muzicală a versurilor: 
Alex Ștefănescu  
Documentare pentru traducere:
 Anne Marye Sima și Daniel Măndiță  
Corepetitor:
 Mihai Murariu

Light design: Ștefan Vasilescu

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.