ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Maria de Edimbourg era nepoata reginei Victoria şi a ţarului Rusiei. Îşi petrecuse adolescenţa în insula Malta, era nespus de frumoasă, bine educată şi perfect disciplinată. A ajuns la Bucureşti în 1892.
Un articol de Georgeta Filitti|31 iulie 2017
Căsătoriile aranjate au fost o practică obișnuită în familiile regale. Rațiuni politice, acomodări teritoriale, atenuarea unor conflicte latente au determinat prea adesea încheierea unor însoțiri princiare. Istoriografia, anturajul Curții, ziariștii au avut mai apoi grijă să adauge elemente romantice, dragoste la prima vedere ș. a.
Nici perechea Ferdinand Maria n-a făcut excepție. Regele Carol I și soția sa Elisabeta au găsit la curtea Angliei pentru principele moștenitor, o mireasă cum rar se întâlnește. Maria de Edimbourg era nepoata reginei Victoria și a țarului Rusiei. Își petrecuse adolescența în insula Malta, era nespus de frumoasă, bine educată și perfect disciplinată. A ajuns la București în 1892 și acea tărie de caracter proprie majorității englezilor a ajutat-o să facă față rigorilor impuse de „unchiul Carol”.
Blândețea soțului, noutățile la tot pasul ale celei de a doua patrii, creșterea copiilor (șase în 20 de ani) au umplut încet, încet viața acestei femei de excepțională vitalitate. În plus, principesa Maria s-a implicat în opere de caritate (a patronat câteva zeci de așezăminte), a susținut mișcarea artistică românească (saloane de expoziții, activitatea concertistică de la Ateneu) ca și numeroasele ateliere de artă populară unde au fost antrenate mii de femei din mediul rural.
În 1914, la moartea regelui Carol I, principele Ferdinand devine regele României. Maria îi va sta cu strălucire alături, până la stingerea acestuia din viață, în 1927. În 1916 România a intrat în Marele Război. Este răstimpul când regina Maria își dă măsura personalității sale. Întinsele relații de familie, talentul extraordinar de organizare, optimismul nedezmințit, ca și un anturaj devotat, au făcut rapid din soția regelui Ferdinand „Regina soldat”.
Prezentă da discuțiile cu diplomații străini, obținând material sanitar de la Curtea țarului Nicolae al II-lea dar și din USA (faimoasele ambulanțe ce aveau să-i poarte numele), înfruntând cu un curaj fără seamăn riscurile contaminării cu gripa spaniolă, indiferentă deopotrivă la contractarea tifosului exantematic, Regina Maria a devenit un simbol al rezistenței românești. S-a plecat asupra muribunzilor din spitalele militare refuzând mănușile de protecție, a împărtășit privațiunile celor refugiați la Iași, a știut să se impună în fața rușilor răsculați, iar la congresul de pace de la Paris, fără a avea o calitate oficială, a fost aclamată ca un adevărat erou al războiului. Primul ministru francez, Georges Clemenceau, un neiubitor de femei cu manifestări în politică, supranumit „Tigrul”, a trebuit să se încline în fața Reginei Maria și a dispus să se intoneze, ca pentru un șef de stat, imnul României la primirea ei la Paris.
Pledoaria pentru țara sa a continuat-o prin scris. Între altele, My Country (Țara mea) rămâne o carte emblematică de prezentare expresivă a României; apoi călătoriile în Europa, mai ales cu vizitarea cimitirelor unde fuseseră îngropați români, și, mai târziu, turneul în America au însemnat cea mai inteligentă promovare a țării. Atunci s-a spus că Regina Maria „a pus România pe harta lumii”. În ultimii șase ani de viață, fiul ei cel mare, Carol, autoproclamat rege în 1932, i-a impus un regim de viață restrictiv. Și-a consacrat timpul în același mod laborios, prin înfrumusețarea „locuințelor sale de vis”: Balcic, Bran, Copăceni ș.a.
În memoria noastră Maria rămâne nu doar o regină fără pereche, dar și cea care, ca nimeni alta, ne-a învățat să fim buni români.
Regele Carol I și soția sa Elisabeta au găsit la curtea Angliei pentru principele moștenitor, o mireasă cum rar se întâlnește.