Maria Filotti şi învăţăturile primite de la maestrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-filotti-si-invataturile-primite-de-la-maestrul-nottara/

MEMORIA CULTURALĂ Maria Filotti a jucat în 167 de piese (şi a avut rolul principal în 45 dintre ele). Teatrul din Brăila poartă astăzi numele ei. Ziarul Metropolis vă prezintă frânturi din jurnalul actriţei.

Un articol de Corina Vladov|24 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Miţo… cu cît urci mai sus pe treptele artei, cu atît ai mai multe îndatoriri către ea”, îi spunea, la începutul secolului trecut, Constantin Nottara tinerei Maria Filotti. Actriţa avea să devină celebră, jucând în 167 de piese (şi având rolul principal în 45 dintre ele). Teatrul din Brăila poartă astăzi numele ei.

Revista Teatrul publica, în 1957, un fragment din amintirile lăsate în manuscris de regretata Maria Filotti, intitulat „Am ales teatrul…”. Mai jos reproducem o parte din acesta, în care artista povestește despre unul dintre mentorii săi, Constantin Nottara.

„În Fîntîna Blanduziei, aveam de astă dată fericirea să joc alături de maestrul meu, de «meşterul» Nottara. Cîtă amploare, cîtă măreţie şi poezie a dăruit «meşterul» acestei piese pe scena Teatrului Național! Maestrul Nottara purta costumul clasic ca nimeni altul.

Atitudinea sa era de o plastică impecabilă, drapajul mantiei romane îl făcea să pară mai înalt, mai zvelt, iar gestul rotund, de o clasică eleganţă, căpăta o expresie statuară. Chipul său şi privirea inspirată te făceau să aştepţi cu nerăbdare şi emoţie rostirea melodioasă a versului liric, ce părea că izvorăşte din sufletul poetului latin:

Hebe, tu, a lui Joe iubilă fiică, zînă

Ce torni nectarul vieţii în cupele cereşti…

Ascultam fascinată cu cît meşteşug, cu cît cald lirism spunea versul. Era cu adevărat Horaţiu, poetul divin care, cu tabletele în mînă, îşi pierdea privirea spre «spaţiul ceresc». Şi cînd îl contemplam, cu mintea mea îmbibată din liceu şi facultate de clasicism, mi se părea că sînt aievea la Blanduzia, că trăiesc real pe Neera şi aşteptam să-l aud pe Horaţiu scandînd:

Exegi monumentum, aère perenius !

În stagiunea următoare am jucat, apoi, alături de el, în piesa lui Alecsandri Ovidiu, în care întruchipa pe Octavian August. Cînd apărea, măreţ, impunător, drapat în toga purpurie brodată eu aur, îţi sugera plastic grandoarea imperială romană şi îţi venea să-i strigi «Ave, Imperator !».

Îl priveam şi mă întrebam cît studiu, cîtă cultură, cîtă pătrundere i-au trebuit pentru a realiza nobleţea gestului, măreţia atitudinii, eleganţa impunătoare a personajului său. Jucam pe Corina, un rol ingrat de femeie geloasă şi răzbunătoare. Nu-mi plăcea rolul şi i-o spusesem, dar maestrul mă îndemna părinteşte să-l joc… cu plăcere. «Trebuie să lăsăm acasă sufletul nostru — îmi spunea el — şi să-l împrumutăm total pe acel al făpturii pe care trebuie să o încarnăm, oricît ar fi de străin firii noastre. Numai astfel vom trăi şi vom realiza cu sinceritate personajul…»

De atunci, ani de-a rîndul, am continuat să-mi îmbogăţesc mintea din izvorul veşnic viu al ştiinţei sale teatrale. Lîngă el, fie că era regizor, fie că era partener, mi-am continuat de fapt studiile de artă teatrală, în care el, ca profesor, mă iniţiase de pe băncile şcolii. Căci pentru cine ştia să-l privească, să-l asculte şi să-l înţeleagă, Nottara regizorul sau Nottara partenerul rămînea întotdeauna un incomparabil exemplu, un profesor, un maestru.

Citiţi şi:

Luînd parte la lungile şi migăloasele sale repetiții în care, cu o impresionantă bunăvoinţă şi răbdare, îşi dăruia întreaga ştiinţă a meşteşugului actoricesc, analizînd prodigioasele sale realizări ca interpret sau ascultînd poveţele izvorîte din marea sa experienţă de teatru — în care împărţea adesea, cu părintească dărnicie, lecţii de adîncă etică teatrală —, făceai o adevărată şcoală a teatrului.

Căci în teatru, învăţătura nu sfîrşeşte odată cu luarea diplomei de terminarea studiilor. Pe scîndurile scenei începe marea şcoală a artei teatrale; pe scîndurile scenei îţi deschizi tot mai larg porţile sufletului, ale gîndirii şi ale inimii, pentru zămislirea, încarnarea şi trăirea creaţiei artistice; pe scîndurile scenei te obişnuieşti să dai teatrului viaţă din viața ta, dăruindu-ţi munca, sufletul, cultura şi adesea sănătatea pentru bucuria realizării artistice.

Maria_Filotti

Maria Filotti (1883 -1956)

Pe atunci, viaţa de teatru, a noastră, a tineretului, era o şcoală neîncetată, de fiecare clipă, căci aveam de cele mai multe ori repetiţii şi dimineaţa, şi după-amiaza, iar în fiecare seară jucam alături de strălucita pleiadă a marilor noştri înaintaşi. Iar maestrul Nottara ştia să-ţi impună şi să-ţi dea un învăţămînt adînc cu fiecare prilej, oricît de puţin important.

Îmi amintesc o întîmplare edificatoare. Jucam într-un matineu Fîntîna Blanduziei. Înainte de spectacol. Niţă, cabinierul său, îmi aduce un volum de versuri, trimis de «meşterul» cu indicaţia că trebuie să învăţ o anumită poezie pentru programul unui festival pe care îl pregătea.

Am citit sumar versurile şi, fără să spun nici un cuvînt, am trimis cartea înapoi meşterului. La sfîrşitul spectacolului, Niţă cabinierul bate iar la uşă: «Poftiţi pînă în foaier. Vă aşteaptă dom’ Nottara». M-am prezentat, cu inima strînsă. Mă aşteptam la fulgere şi trăsnete. Dar meşterul, cu paltonul pe el, cu pălăria pe cap, cu cartea-n mînă şi monoclul la ochi, citea.

M-a privit cîteva clipe, fără să vorbească, şi în privirea lui se citea dojană, mîhnire şi o uşoară ironie. Apoi, încet, ca un părinte decepţionat, m-a întrebat calm şi răspicat : «Cum adică, Miţo… tu refuzi să spui versurile? S-ar putea ?… Dar tu eşti acuma o artistă de seamă… Tu nu poţi să refuzi… Tu acum trebuie să fii exemplu de disciplină!…»

Am îngăimat: «Meştere, sînt prea abstracte versurile». Atunci, el avu o clipă de indignare : «Abstracte ? Ei, blestemăţie ! Nu le-ai citit !…» Apoi, calm, părinteşte : «Şezi jos, Miţo… auzi ici !…» Şi începu să citească. Părea transformat, ochii îi străluceau, cînd fulgeraţi de un avînt romantic, cînd aprinşi de o pasiune caldă şi lăuntrică, sau umeziţi de o suferinţă tainică.

Toată făptura sa radia un elan tineresc. Cînd a sfîrşit, a închis cartea fără o vorbă, iar eu i-am luat-o din mînă în tăcere. Am pornit spre ieşire, el înainte, eu dupa el. În stradă, a stat o clipă, apoi mi-a spus calm, blajin : «Auzi ici, Miţo… cu cît urci mai sus pe treptele artei, cu atît ai mai multe îndatoriri către ea. Auzi ici, să vii mîine dimineaţă la repetiţie eu versurile ştiute, Miţă!»… Şi am venit a doua zi, cu versurile ştiute…”

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Maria Filottiwww.comunismulinromania.ro

01
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraționar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicații de ce a fost așa, numeroasele mărturii publicate după revoluție dau măsura acestei cumplite experiențe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

31
/08
/17

Se împlinesc, iată, 20 de ani de când Diana, prințesa de Wales, murea în urma unui controversat accident de mașină petrecut în Tunelul Alma din Paris, la primele ore ale zilei de 31 august 1997. Rândurile care urmează surprind tragedia acelei zile, dar și fragmente emoționante din viața celei mai iubite prințese din câte au existat.

31
/08
/17

În urmă cu 20 ani, pe 31 august, Prinţesa Diana își pierdea viața. Cea mai iubită prințesă britanică a murit la 36 de ani, într-un accident de mașină produs în pasajul de sub podul Alma, din Paris. Se afla în mașină cu prietenul ei, Dodi Al-Fayed, și cu șoferul, care au decedat și ei. Echipajele de salvare au ajuns în câteva minute, dar a fost nevoie de mai bine de o oră să taie carcasa mașinii ca să o scoată dintre fiarele contorsionate și să o transporte la spital.

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.