Maria Tănase, în şapte fotografii fermecătoare, din martie 1942
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-in-sapte-fotografii-fermecatoare-din-martie-1942/

MEMORIA CULTURALĂ Maria Tănase – fumând, jucându-se cu un câine negru, ascultând muzică la picup… În 1942, fotograful german Willy Pragher, îndrăgostit de România, a fotografiat-o pe artistă la ea acasă, în Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2015

Dar cine este acest Willy Pragher, cel care a surprins-o pe artista Maria Tanase in ipostaze familiare? Wilhelm Alexander Prager (alias Willy Pragher) s-a născut la Berlin, pe 4 mai 1908, însă în copilărie a locuit mai mult la Bucureşti, în casa bunicului, faimosul negustor de blănuri de lux Moritz Sigmund Prager.

11100787_787228608033441_3383779419989629164_o

În 1924, când abia împlinise 16 ani, şi-a descoperit vocaţia de fotograf. Cu aparatul tatălui său, a fotografiat peisaje din Bucegi, Sinaia şi Predeal, pe care le-a adunat în broşura „Amintiri din vara anului 1924″. Patru ani mai târziu, îşi convinge părinţii să-i cumpere un aparat Zeiss.

10849006_787228614700107_2467230331347624781_o

În 1928, familia îl trimite la studii „serioase”, la Berlin. După doi ani petrecuţi la Reimann-Schule (1930-1932), cea mai importantă şcoală privată cu profil artistic din spaţiul german, îşi creează propria agenţie fotografică şi porneşte prin Germania şi Europa la vânătoare de imagini.

10515176_784402948316007_5493498479677952679_o

În 1937, din cauza situației din Germania, părinții se retrag în România. În 1939, cu ajutorul tatălui, obține funcţia de grafician şi fotograf publicitar al Societăţii Româneşti de Distribuire a Combustibilului OSIN, așa că vine și el în România. În următorii ani, Pragher face aproximativ 12 000 de fotografii în România. Printre ele – seria de imagini cu Maria Tănase, realizată în martie 1942.

11080396_783745741715061_64634460672189656_o

A fost deportat în Siberia, dar – după Război – s-a întors în Germania liberă. În 1950 s-a stabilit la Freiburg, unde a publicat numeroase albume de artă fotografică și de reproduceri după picturi. A murit pe 25 iunie 1992.

11046461_783745735048395_7882337127201801032_o

Opera lui Willy Pragher, de aproximativ un milion de fotografii, se află la Arhivele de Stat Freiburg și cuprinde aproximativ 6000 de negative pe sticlă, 27 000 de diapozitive, 110 000 de fotografii (pozitive) pe hârtie și câteva sute de mii de negative de film.

10849942_783754605047508_8858133313435434114_n

Puteţi vedea aici mai multe fotografii!

Sursa: Willy Pragher, Facebook, Willy Pragher, fotograful miraculos

29
/01
/15

Caragiale, egoist și manipulator, a știut să se joace întotdeauna cu aparențele, jonglând și în viața reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la aparițiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiștii francezi.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

23
/12
/14

În “Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg, încă din 1605. Iată care este povestea apariției acestui simbol și cum arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.

18
/12
/14

„Un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică”, așa îl descria pianista Cella Delavrancea, care l-a cunoscut pe I.L. Caragiale la Berlin. Pe de altă parte - un ins pasional, amorezat, cu ochii care-i fugeau după femei.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

26
/11
/14

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.