Maria Tănase, interviu inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-interviu-inedit-audio/

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu” la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului”. Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2017

În ultimele zile de viaţă, Maria Tănase i-a dictat unui notar ultimele sale dorinţe. Artista a dorit să fie înmormântată cu hainele alese de ea, şi cortegiul funerar să nu fie motiv de „mascaradă şi panoramă”.

Şi-a dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să îşi potolească setea.

În cele din urmă, a lăsat câteva rânduri speciale dedicate soţului ei, Clery Sachelarie cu care se măritase în anul 1950: „Culege-mi visele pe care le-am croit lângă tine şi împarte-le oamenilor”.

Istoricii spun că la înmormântarea artistei au venit aproape un milion de oameni, iar în România a fost declarată zi de doliu naţional.

(Sursa: Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune)

Foto: Maria Tănase – wikipedia

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

Page 9 of 30« First...7891011...2030...Last »