„Maria Tănase. Simfonic – Jazz fusion”, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-simfonic-jazz-fusion-la-sala-radio/

Irina Sârbu şi dirijoarea Simona Strungaru, alături de Orchestra de Cameră Radio vor susţine un concert intitulat „Maria Tănase. Simfonic – Jazz fusion”, o îmbinare de muzică simfonică şi jazz, după cântecele inconfundabilei Maria Tănase. Concertul e programat miercuri, 30 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio! Invitaţi speciali ai serii sunt Bucharest Jazz Orchestra şi taraful Fraţii Cazanoi.

Un articol de Liliana Matei|24 octombrie 2019

La fiecare nouă apariție scenică, Irina Sârbu uimește și încântă. Este mereu apreciată pentru prospețimea interpretărilor sale și pentru spiritul de improvizație, ce se bazează pe mulți ani de studiu dedicat muzicii clasice și apoi jazz-ului și pe o pasiune arzătoare pentru folclorul românesc.  De la jazz-ul standard la etno-jazz și, mai recent, la partituri instrumentale redate vocal (ca Hora staccato și Hora mărțișorului de Grigoraș Dinicu, Concertul pentru vioară și orchestră în la minor de Bach, prima parte) parcursul muzical al acestei soliste vocale cu un timbru cu totul special a atras atenția multor muzicieni care și-au dorit să colaboreze cu ea în proiecte diverse.

Evenimentul va fi dirijat Simona Strungaru – pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film – ce a absolvit în 2010 masteratul la Conservatorul din Amsterdam. A dirijat, printre altele, Orchestra și Corul Filarmonicii Oltenia, alături de Cvartetul Bălănescu și Loredana Groza pentru concertul Maria Tănase Simfonic sau ansamblul Sonomania în cadrul Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. În 2015 a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului, interpretând în premieră compoziția proprie Simfonia I – Gaston, pentru orchestră și live visuals.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.