Maria Teișanu, actriță: „Trecutul n-o să mai fie niciodată. Dar viitorul, da”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-teisanu-actrita-trecutul-n-o-sa-mai-fie-niciodata-dar-viitorul-da/

INTERVIU Ziarul Metropolis continuă să vă prezinte tânăra generaţie de actori din România. Maria Teişanu este încă masterandă în actorie la Cluj-Napoca, dar joacă deja în mai multe teatre din ţară.

Un articol de Andrei Crăciun|21 decembrie 2018

DRUM. Maria Teișanu, actriță. De unde vine Maria și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format acrița de astăzi?

Vin din Suceava și mă îndrept către acolo unde viața, dacă e drăguță cu mine, mă va duce să fac ceea ce e bine. M-am format ca actriță la Facultatea de Teatru și Film, UBB, Cluj-Napoca unde am terminat în 2017, iar în prezent sunt la master tot acolo.,

SPECTACOLE. Să mergem și mai departe. În ce spectacole joci, unde să vină publicul spectator să o vadă pe Maria apetitul odată deschis de citirea interviului?
Publicul mă poate vedea în spectacolul Avioane de hârtie, făcut cu colegii mei de generație, în regia lui Norbert Boda, tot coleg de generație, spectacol pe care îl jucăm la Fabrica de Pensule din Cluj; la Teatrul Evreiesc de Stat în spectacolul La ordin, Führer! în regia lui Mihai Măniuțiu. Am mai colaborat relativ recent cu Teatrul de Stat din Constanța și cu Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava, dar fără vreo continuitate. Pentru iarna asta pregătim un spectacol care va avea premiera la spațiul foarte drăguț și independent, Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.

FILM. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?

Nu prea stăm.

ROMÂNIA. Ce relație are Maria cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită? 

Nu aș vrea să emigrez, nu. Se întâmplă prea des să fiu o străină chiar și aici, în țara unde am crescut și care m-a format (mulțumitor, zic eu). Îmi doresc să cunosc lumea, străinătatea, culturi și mentalități diferite în speranța că îmi voi deschide mintea, dar să mă întorc. Pentru că îmi place țara mea, îmi place cine sunt datorită țării în care m-am născut și sper să o pot ajuta. Cine sunt eu să răspund încotro se îndreaptă lumea? Înspre rău și înspre bine în același timp, poate, deoarece e un echilibru. Nu?

IMPLICARE. Implicare civică, cetățenească. Votează Maria? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce? 
Am ieșit la proteste, da. Am votat, dar nu atunci când a trebuit și mi-am dat seama prea târziu de asta. Lucrez la implicarea în viața din jurul meu, adică lucrez la a-mi da seama cum pot să o fac, mai mult decât ca artist, sau la un nivel mai profund și mai mare. Am niște vise. O să știi când reușesc, promit.

„La ordin, Führer!”, în regia lui Mihai Măniuțiu

IDOLI. Are Maria idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Când eram mică, cel mai mult mă fascina mama, în adolescență s-a creat sistemul ăsta de idoli specific vârstei, care ulterior s-a transformat în perioade mai lungi sau mai scurte în care ceva sau cineva mă inspiră, avându-l ca reper atât în creație, cât și în viața zilnică. Se schimbă des, foarte des, câteodată sunt mai multe surse deodată, alteori niciuna. E distractiv.

NOUA GENERAȚIE. Ce tineri ne recomanzi din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru? Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu?

Cea mai apropiată recomandare sunt colegii mei de generație, apoi cei dinaintea lor, apoi cei de după noi și cei de după după noi și cei de dinaintea dinaintea noastră. Îmi ceri mult să-ți spun atâtea nume, pentru că sunt într-adevăr mulți, mulți atât de buni și frumoși, dăruiți și darnici, înzestrați și luminoși, de la care ai de învățat foarte multe. Nu e deloc puțin lucru că ne avem pe noi. E bine să ne știm rădăcinile și ignoranța pur și simplu nu e o variantă pentru cineva care se consideră artist, dar prezentul e acum – dacă ne gândim, a și trecut. Ancorarea în trecut, în melancolii, în n-o să mai fie niciodată cineva ca… este pur și simplu inutilă. Normal, trecutul n-o să mai fie niciodată. Dar viitorul da. Iar el este exact așa cum îl facem, cum îl facem, nu cum ne gândim la el. Eu cred că la finalul zilei totul va fi bine.

E bine să ne știm rădăcinile și ignoranța pur și simplu nu e o variantă pentru cineva care se consideră artist, dar prezentul e acum – dacă ne gândim, a și trecut. Ancorarea în trecut, în melancolii, în n-o să mai fie niciodată cineva ca… este pur și simplu inutilă. (Maria Teișanu, actriță)

Foto: Andrei Gîndac



20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

26
/07
/23

O actriță care vorbește despre frică și despre lupta cu ea, despre șoapte timbrate și despre organul ei preferat de gândire: inima, într-un interviu sub formă de alfabet care o deslușește delicat și în profunzime: Antoaneta Cojocaru.