Maria Zărnescu: Astăzi, pentru a rămâne „clasic”, teatrul trebuie să fie modern
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-zarnescu-astazi-pentru-a-ramane-clasic-teatrul-trebuie-sa-fie-modern/

„Anul acesta, am putea intitula cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad – Tablouri vii dintr-o expoziţie”.

Un articol de Monica Andronescu|11 noiembrie 2018

„Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia din 2018 readuce clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi…”, spune selecționerul Maria Zărnescu, critic de teatru și profesor la UNATC București. Ediția din acest an se va desfășura între 15 și 25 noiembrie, aducând pe scena Teatrului din Arad producții importante din întreaga țară, care, conform cuvintelor Mariei Zărnescu se încadrează în celebra idee a lui Liviu Ciulei: „O piesă este clasică în măsura în care este perpetuu modernă”…

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad a ajuns la cea de-a 24-a ediție. Cât de clasic mai e astăzi teatrul clasic?

O piesă este clasică în măsura în care este perpetuu modernă – considera regizorul Liviu Ciulei. Un paradox valabil pentru textele de teatru care „au îndurat” toate secolele, care au rezistat la toate mentalităţile – creatorilor şi publicului –, care s-au adaptat (ori au fost adaptate), care au căpătat umbre şi lumini în funcţie de timpul în care au fost re-citite, apoi jucate iar şi iar. Sintagma „teatru clasic” verifică, de fapt, contemporaneitatea unor piese. Aşa cum a fost acel legendar Vis al unei nopţi de vară de la începutul anilor ’70, în regia lui Peter Brook, care a redescoperit spiritul lui Shakespeare pentru secolul XX. „Teatru clasic” nu mai înseamnă, de mult, producţii muzeale, precum cele despre care povestea regizorul Gÿorgy Harag, celebru pentru montarea sa modernă a Livezii de vişini în anii ’80. Mărturisea că văzuse la Moscova spectacolele lui Stanislavski după piesele lui Cehov şi regăsea în ele marionete rupte de viaţă, trăind un lirism accentuat, cu iz de melodramă. Cele Trei surori aveau împreună, pe scenă, 180 de ani… Astăzi, pentru a rămâne „clasic”, teatrul trebuie să fie modern.

Ce-ți propui să arăți sau să subliniezi în selecție de fiecare dată și cum s-a modificat ea în acești ani de când ești selecționerul festivalului?

Nu îmi propun să demonstrez ceva anume prin aceste selecţii. Încerc doar să simt şi să înţeleg cât mai bine momentul în care ne aflăm, pentru a-l reflecta cât mai corect în programul Festivalului. Mă refer atât la momentul de timp din lume / Europa / România / Arad, dar şi la momentul în care se află teatrul: ce s-a întâmplat bun şi frumos în ultima perioadă, care dintre artiştii importanţi au avut ceva nou de spus. Selecţia Festivalului arădean nu e limitată la spectacolele din ultimul an sau ultima stagiune, dar, de fiecare dată, am încercat să invităm cele mai noi producţii. Există, însă, nişte „cuvinte cheie” pentru selecţiile fiecărei ediţii. Dacă în 2015, era evidenţiată Arta Actorului, dând unitate într-o diversitate a formelor de spectacol – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau recitaluri –, anul următor, Regizorul a fost „cap de afiş”, prin numele marilor creatori prezenţi cu cele mai noi creaţii în Festival – Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză. De asemenea, tot în 2016, am avut o doză consistentă de Shakespeare, la comemorarea celor patru veacuri de la trecerea sa în nefiinţă.

Anul trecut, ne-am axat pe Poveste, asumându-ne curajul de a contrazice spusa că lumea reacţionează mai bine la ştiri decât la poveşti. Şi am ales poveşti clasice de viaţă, indiferent când s-au petrecut ele în imaginaţia scriitorilor. Poveşti cu mult umor, pentru că… trebuie să vă spun ceva foarte serios: cu umorul nu e de glumit. E singurul nostru sprijin în noianul de ştiri, catastrofe, reclame, lozinci, sau frustrări ce ne invadează existenţa. Nu se va demoda nicicând, iar zâmbetul va răsări întotdeauna printre lacrimi. Nu doar pe scenă, ci şi în viaţă.

Anul acesta, am putea intitula cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad – „Tablouri vii dintr-o expoziţie”. Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia din 2018 readuce clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi…

Care sunt, din punctul tău de vedere, principalele puncte de atracție ale ediției din acest an și de ce?

E ca şi cum ai întreba… „Pe cine iubeşti mai mult?” Programul Festivalului se regăseşte pe site-ul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Ca selecţioner, însă, aş continua jocul comparaţiilor, adăugând că spectacolele acestei ediţii reflectă, precum în cioburile unei oglinzi, crâmpeie de viaţă, sentimente şi prejudecăţi, aspiraţii şi vicii. La fel de noi şi azi, ca ieri, ca-ntotdeauna. Ni se vor oglindi imoralitatea, dar şi hazul amar al politicii în Titanic Vals, vom zâmbi de acida analiză a sufletului uman în D’ale carnavalului sau vom râde în hohote de păcălitorii păcăliţi în La Pulce. Vom sonda frământările tenebroase ale lui Rosencrantz şi Guildenstern, vom demonta prejudecăţile celor 12 oameni furioşi sau vom încerca să dezlegăm misterul Cursei de şoareci. Şi, de ce nu, ne vom îmbăta cu Apa vie a basmului. Când şi când, de-a lungul celor 11 zile de Festival, vom pătrunde în ceaţa tristeţii slave a lui Cehov, alături de Fugarii săi, cele Trei surori şi câţiva Pescăruşi. La final, cioburile de oglindă ale spectacolelor se vor aduna ca într-un puzzle, pe care numai spectatorii îl pot rezolva. Clasica oglindă a Teatrului se va întregi şi ne va arăta viaţa, tragicomedia noastră umană, cu dragoste şi minciună, politică şi trădare, dar şi multă, multă credinţă. Ne vom vedea cum alergăm încolo şi încoace, cum ne risipim, cum fugim de noi înşine, încercând a ne regăsi prin Teatru.

Care sunt cele mai importante dificultăți de când începe procesul de selecție și până când festivalul se deschide?

Este o bucurie selecţia pentru acest Festival! Dificultăţile apar de-abia după ce această selecţie e gata, atunci când lista mea (ceva mai) lungă de producţii propuse trebuie să devină „lista scurtă”, adică programul final. Problemele sunt, de obicei, de natură financiară, tehnică sau, mai ales, organizatorică, adică de programare efectivă a spectacolelor, atunci când începe un adevărat „slalom” printre programele teatrelor invitate. Pentru că e vorba de teatre importante, cele mai multe din Bucureşti, de titluri care se joacă des la instituţiile producătoare, cu actori care joacă mult, în varii spectacole, uneori chiar în mai multe trupe. Cu aceste dificultăţi se confruntă, însă, echipa Festivalului, condusă de Bogdan Costea, directorul Teatrului. Dacă aţi avea curiozitatea să comparaţi caietele-program ale variilor manifestări de gen din ţară, aţi constata că spaţiul tipografic dedicat echipei arădene este cu mult mai mic, deşi rezultatele finale sunt remarcabile. În faţa acestei mici echipe de oameni dedicaţi mă înclin în fiecare an, iar aplauzele de la finalul fiecărui spectacol li se cuvin în mare măsură.

Cum reacționează publicul din Arad la teatrul clasic și cât de mult te preocupă acest public atunci când faci selecția?

Este principala mea preocupare. N-aş merge până într-acolo încât să spun că-i singura, dar, cu siguranţă, este cea mai importantă. Demult, pe când lucram în Radio şi încă nu se dezvoltase afacerea sondajelor de audienţă, încercam să-mi imaginez profilul ascultătorilor, ca să ştiu cui mă adresez. Acum, la Facultate, lucrurile par mai simple, pentru că am studenţii în faţă, dar tot trebuie să mă adaptez fiecărei generaţii. Şi publicul de teatru se schimbă de la stagiune la stagiune, dar nu trebuie să uităm că anul acesta, pe 4 noiembrie, oraşul a sărbătorit şapte decenii de teatru profesionist în limba română. În 1948, trupa nou înfiinţatului Teatru Român de Stat din Arad juca primul său spectacol – O zi de odihnă de Valentin Kataev. Şi tot la Arad, în urmă cu mai bine de-un secol, în 1817, se inaugura Teatrul Hirschl, primul edificiu teatral permanent de pe teritoriul României. Acolo, pe 27 februarie 2018 avea loc una dintre primele reprezentaţii de teatru în limba română. Chiar dacă atunci spectacolul era prezentat de elevi, mai târziu, pe aceeaşi scenă au jucat Matei Millo sau Mihail Pascaly. Vorbim, aşadar, de un public profesionist la Arad. Asta înseamnă o mare responsabilitate…

Dacă ar fi să spui în câteva cuvinte care sunt principalele motive pentru care FITCA e unic și de neratat într-o mare de festivaluri, care ar fi acelea?

Atmosfera, publicul, senzaţia reală de bucurie şi sărbătoare, nu doar cea promovată în presă şi, dacă vremea e frumoasă, toamna arădeană care vine în fiecare an cu emoţii şi inima descoperită…

Foto: Romulus Boicu



05
/08
/19

„Scriu cu imagini – aş putea spune despre oricare spectacol al meu.” Dacă traseul Cătălinei Buzoianu în teatru este sau nu rezumat în aceste cuvinte e o discuţie în sine. Dar ele redau, aproape ca un mic poem, întreaga ei gândire/ creaţie regizorală.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

S-a născut pe 1 august 1939... Ajunsă la optzeci de ani, actrița Valeria Seciu, retrasă din viața profesională, pare, dacă ne e permisă o parafrază, să se situeze în „calmul valorilor”, venit, paradoxal, tocmai din neliniștea creatorului de cursă lungă.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

21
/06
/19

22 iunie 1963. Ultima zi din viața unei artiste care a îndrăznit: să viseze, să se încăpățâneze, să râdă de convenții și prejudecăți, să dezvăluie cântecul popular într-un fel în care nimeni nu l-a mai dezvăluit, pe scurt, să facă artă autentică în vremuri măcinate de boli grele.

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

27
/05
/19

Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experiența participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfășurat între 20 și 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiți o poveste de succes din teatrul autohton de azi!

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.