Mariana Buruiană, 63
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-buruiana-59-la-multi-ani/

„Pe de o parte, susţinem lucruri minunate, pe de alta, facem fapte groaznice de care, de cele mai multe ori, nu suntem conştienţi(…)” – Mariana Buruiană . Actriţa născută la Arad, ale cărei talent şi frumuseţe l-au determinat pe poetul Emil Brumaru să îi dedice câteva poezii., împlineşte, astăzi 63 de ani

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2018

Mariana Buruiană şi-a început cariera la teatrul din Piatra Neamţ şi a evoluat apoi în Bucuresti şi Craiova. A jucat în numeroase filme, vocea ei fiind des auzită în mari spectacole de teatru radiofonic.

Debutul cinematografic a avut loc in anul intai de facultate in “Patima”, unde a interpretat-o pe Sabina. A jucat apoi in “Lumini si umbre” in 1981, serial ce a adus-o in sufletul publicului, iar prin rolul principal din “Domnisoara Christina” din 1992 a cunoscut consacrarea definitiva.

In 1995 a demisionat de la Teatrul Bulandra pentru a se duce la Craiova sa joace in spectacolul “Danaidele/Eschil”, realizat de Silviu Purcarete.

Trei ani mai târziu, Mariana Buruiană, una dintre semnatarele Apelului pentru condamnarea comunismului, își lansa cartea „Taina Mărturisirii”.mariana

“Tot ce am trăit în viaţă, toată experienţa mea din teatru, căsnicia, copilul, tot ce am scris a fost numai pentru a înţelege şi a mă întâlni cu Dumnezeu înăuntrul meu, cu Lumina ce se află în adâncul inimii şi care îmbracă toate lucrurile… Această lumină face posibilă iertarea, ştiţi… Dumnezeu ne duce foarte în adâncuri ca să o putem descoperi… (…) Nu sunt un „caz celebru“, ci doar un suflet ce s-a deschis limpezimii lui Dumnezeu. Atât.”, spunea, cu ani în urmă, într-un interviu pentru revista VIP, Mariana Buruiană.

Foto cu Mariana Buruiană – facebook

 

24
/02
/21

Legendarul actor al Teatrului Nottara, Alexandru Repan, sărbătorește, vineri, 26 februarie 2021, 81 de ani pe scena vieții. Spectacolul Efecte colaterale de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, îl aduce în fața publicului chiar la aniversare. În foaierul Sălii Horia Lovinescu, o expoziție de fotografie aduce laolaltă instantanee impresionante cu cele mai importante roluri interpretate de Alexandru Repan pe scena Teatrului Nottara.

07
/02
/20

Născut în 1955, la Piatra Neamț, regizorul Alexandru Dabija împlinește pe 13 februarie 65 de ani, prilej cu care Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți una dintre comediile cele mai spumoase ale anilor ’90, „Scapino” de Molière, în regia sa.

23
/09
/19

"Eu, George din Moreni, am trăit în România visul american!", spunea George Mihăiță, într-un interviu din 2018.  Actorul și directorul Teatrului de Comedie împlineşte astăzi 71 de ani.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

12
/08
/19

“Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă. Am învăţat de la viaţă că demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump.” – Tamara Buciuceanu-Botez. Doamna comediei româneşti a împlinit, zilele trecute, 90 de ani!

05
/08
/19

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” – Cezara Dafinescu, actrita care, ieri, şi-a serbat cea de-a 71 -a aniversare!

01
/08
/19

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Artistul (actor, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor) Horațiu Mălăele a împlinit, astăzi, 67 de ani. La mulți ani!

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.