Mariana Nicolesco, la ceremonia UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-la-ceremonia-unesco/

Mariana Nicolesco, onorată cu Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace şi Ambasador UNESCO a fost prezentă zilele trecute la ceremonia oficială de la Paris marcând cei 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2015

La ceremonie a luat cuvântul Directorul General UNESCO, Irina Bokova şi Secretarul General ONU, Ban Ki-moon care, – subliniind vocaţia UNESCO – a făcut un apel emoţionant la solidaritatea umană, amintind că în urma ravagiilor războiului din ţara sa natală, Coreea, în anii ‘50, în lipsa şcolilor, distruse, copiii – printre care el însuşi – învăţau sub cerul liber. Iar manualele erau toate oferite de UNESCO.

Fără acea misiune salvatoare n-aş fi fost astăzi în faţa Domniilor Voastre – Ban Ki-moon, Secretarul General ONU

La iniţiativa Directorului General Irina Bokova manifestările Darclée create de Mariana Nicolesco au dobândit Înaltul Patronaj UNESCO, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la patrimoniul mondial al culturii.

Ediţia jubiliară 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de la crearea marilor evenimente dedicate legendarei soprane şi gloriei artei cântului – la care din 1995 încoace au luat parte peste 2200 de tinere talente din 47 de ţări – are loc între 28 iulie şi 9 august.

Foto: Mariana Nicolesco – facebook

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.