Mariano Castro – incursiune muzicală în istoria tangoului
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariano-castro-incursiune-muzicala-in-istoria-tangoului/

Instituto Cervantes, cu sprijinul Ambasadei Argentinei şi în parteneriat cu ArCuB, organizează pe 9 martie, de la ora 20.00, o incursiune muzicală în istoria tangoului, printr-un recital de pian şi chitară susţinut de argentinianul Mariano Castro, membru al trupei Narcotango, nominalizat de două ori la Premille Grammy pentru cel mai bun disc.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2014

Instituto Cervantes, cu sprijinul Ambasadei Argentinei şi în parteneriat cu ArCuB,  organizează pe 9 martie, de la ora 20.00, o incursiune muzicală în istoria tangoului, printr-un recital de pian şi chitară susţinut de argentinianul Mariano Castro, membru al trupei Narcotango, nominalizat de două ori la Premille Grammy pentru cel mai bun disc.

Născut la Buenos Aires, în 1975, Mariano José Castro începe studiul pianului şi al chitarei la vârsta de 10 ani. În 1993, intră la Conservatorul Muzical Melani, unde studiază în paralel cele două instrumente.

Se perfectionează sub îndrumarea unor nume precum: Vera Anosova, Rubén Ferrero, Norman Simmons, Nicolás Ledesma. În cariera sa de interpret, abordează diferite stiluri muzicale, cântând alături de formaţii de rock, jazz, tango, folclor şi muzică clasică, precum şi ca solist de pian şi chitară.

Din anul 2008, face parte din grupul Narcotango, recunoscut la nivel mondial, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, a fost nominalizat de două ori la Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”.

În cadrul concertului din 9 martie, desfăşurat la Sala ARCUB, artistul argentinian va interprea creaţii din: Astor Piazzolla, Horacio Salgán, Carlos Gardel, P. Laurenz, F. de Caro, Julián Plaza, H. Expósito, Mariano Mores, Ángel Villoldo.

Mariano Castro

Recital Mariano Castro – INFO

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţuri: 35 lei (Categoria I) şi 25 lei (Categoria II).

Foto cu Mariano Castro – ArCuB şi facebook

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.