Marii actori români, sub lupa lui Marin Moraru
https://www.ziarulmetropolis.ro/marii-actori-romani-sub-lupa-lui-marin-moraru/

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Noiembrie 2013

În „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“, carte proaspăt apărută la Editura ALL, Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

Există, cu siguranţă, mai mulţi de Marin Moraru. Unul este marele actor de teatru care, prin roluri din montări precum „Nepotul lui Rameau” sau „Troilus şi Cresida”, a intrat în istoria glorioasă a scenei româneşti. Altul este actorul de film care, prin apariţiile din producţii precum „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul” sau „Concurs”, rămâne viu în memoria cinefililor, chiar dacă de peste un sfert de secol nu mai este tentat de cinema.

Un al treilea este actorul de televiziune, fie din scenetele celebre din timpul comunismului, fie din serialele din ultimii ani de la posturi comerciale. Există, apoi, un Marin Moraru din viaţa de zi cu zi, cel pe care numai apropiaţii îl cunosc.

Dar acum putem întâlni un alt Marin Moraru, cel al cărui autoportret în mişcare este conturat în volumul „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”, proaspăt apărut la Editura ALL. Cartea este una de amintiri, crochiuri despre numeroşi colegi actori şi regizori, observaţii despre teatru, film şi literatură, judecăţi despre viaţă şi România actuală sau vorbe de duh, toate extrase din interviuri pe care actorul le-a oferit jurnalistei Maria Capelos.

Într-un gest de remarcabilă smerenie din partea intervievatoarei, volumul nu conţine şi întrebările care au stârnit răspunsurile lui Marin Moraru, răspunsuri ansamblate într-un mozaic dinamic şi mereu surprinzător. Şi, mai ales, extrem de plăcut la citit.

Marin Moraru este un om bun, blajin şi de un echilibru interior unic. Cel puţin aşa reiese din „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”. Un actor modest, dar conştient de valoarea sa. Un om pentru care viaţa trăită în comunism a însemnat deopotrivă lipsuri, cenzură şi greutăţi (de care aminteşte fără ocolişuri, dar şi fără patimă vindicativă) şi şansa întâlnirii unor oameni remarcabili şi a unor roluri decisive.

Un artist dezamăgit de multe din tarele prezentului (de unde şi lipsa din spaţiul public şi artistic), dar extrem de ancorat în realitate – îi place să fie la curent cu toate ştirile.

marin moraru coperta carte

Marin Moraru din noua carte este un spirit viu, critic cu măsură, cultivat fără a epata, plin de umor şi autoironie („Când aud expresia „monstru sacru” văd în faţa ochilor un dinozaur, un pterodactil cu dinţi lungi şi ascuţiţi şi gura căscată. Nu, eu nu sunt monstru”). Nu-i plac experimentele în teatru (Andrei Şerban sau Silviu Purcărete nu sunt printre favoriţii săi) sau film, şi nu are o părere prea bună despre Noul Cinema Românesc.

Dar pare a dezvolta un nemaiîntâlnit cult al prieteniei, o disponibilitate fără egal de a vorbi cu generozitate despre actorii pe care i-a cunoscut de-a lungul vieţii, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente. Ziarul Metropolis a selectat câteva fragmente din zecile de portrete savuroase, mostre de talent literar, pe care Marin Moraru le face colegilor (mulţi dintre ei acum dispăruţi):

„Eu şi Gheorghe Dinică am fost nedespărţiţi. Când spui Dinicǎ, spui Moraru şi de multe ori, când mă adresam cuiva, persoana respectivă îmi spunea Dinică şi lui Dinică îi spunea Moraru. Îl cunosc pe Dinică de dinainte de a intra la Institut. Juca la Casa de Cultură a Studenţilor, era vedetă acolo. Apoi ne-am nimerit în aceeaşi clasă la Institut, la doamna Dina Cocea.

Patru ani cât am fost studenţi am mâncat aceeaşi mâncare şi am fumat aceleaşi ţigări. Când aveam pauza de prânz, între orele 12.00 şi 14.00, înainte de cursurile de actorie, mergeam la mine şi făceam cartofi prăjiţi cu ouă cât mai multe, asta era mâncarea noastră. Ne întorceam ghiftuiţi şi stăteam la lecţiile de actorie până seara la ora 20.00”.

„Draga Olteanu e o figură. Draga este o persoană. Draga e Draga. N-o calcă nimeni pe coadă, ea trebuie să fie şefă şi aşa şi este. Ce nu-i place nu-i place, şi basta. Are curaj s-o spună, nu se lasă convinsă uşor să facă ce-i cere regizorul, are certuri interminabile cu el, dar când se aşază în scenă, se vede”.

„Ştefan Bǎnică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea un farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie, şi de o şi mai mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar”.

„Dorina Lazăr, şi ea director de teatru de ani buni, este colega mea de promoţie. Dorina Lazăr era o fată drăguţă, vioaie şi cu un temperament şi o voce puternice”.

„George Constantin a fost pentru mine unul dintre cei mai importanţi actori din România. L-am văzut când încă nu-şi formase george constantinismul, adică nu devenise încă George Constantin cel apreciat de public. Era un băieţel tinerel, drăguţ şi talentat, şi care se exprima destul de bine, dar nu devenise încă George Constantin. Eram student când l-am cunoscut. […] George Constantin era o structură anume de actor, avea greutate pe scenă, cuvântul lui era de plumb, adevărurile lui cădeau greu.

Era credibil în tot ce făcea, ceea ce pentru un actor înseamnă mult. Era un om gospodar, aşezat la casa lui. Îşi luase o căsuţă la ţară, undeva lângă Stela Popescu şi Ştefan Bănică şi lucra cu mult drag în grădină, se mândrea cu caisul lui, care făcea nişte caise extraordinare, precum şi cu cireşul lui, şi se plângea că i se fură varza şi alte lucruri din gospodărie”.

„Cu Valeria Seciu n-am lucrat decât o singurǎ piesă, la televiziune, Trei surori, de A. P. Cehov. Soţia lui Octavian Cotescu, Valeria Seciu, este o bună actriţă. Ea şi Ştefan Iordache au fost stâlpii Teatrului Mic. A fost o vâlvătaie, a jucat în multe piese de calitate, cu roluri bune, după care focul s-a stins şi a dispărut. Dar cât a jucat a fost o actriţă excepţională”.

„Horaţiu Mălăele are un sistem personal de a vedea lumea. Dovadă în acest sens stau caricaturile lui. Niciuna nu este aşezată pe un soclu şi mângâiată, toate au ţepi, toate au colţuri. Aşa vede el lumea”.

„Ileana Stana Ionescu a venit de la Piatra Neamţ. Un lujer de fată cu o voce foarte distinctivă, datorită temperamentului. Caragiale spunea că atunci când cineva are talent înseamnă că are un temperament expresiv. Mulţi avem temperament, însă nu al tuturora este expresiv. La ea se împleteau aceste două calităţi şi a jucat mult la Teatrul Naţional”.

„Florin Piersic era încă din tinereţe, de pe când era student, un mare povestitor. Făcea valuri plăcute în jurul lui, datorită felului său de a fi. Era un vorbitor nepreţuit şi de cursă lungă, povestind de una, de alta, fără să îţi dai seama cum trece timpul. Şi nu numai că nu obosea niciodată, ci din contră, acest lucru îi conferea forţă să continue.

Pentru el, ascultătorul era suportul pe care se sprijină, începutul altei poveşti. E drǎguţ prin felul său de a fi, cu acel 5% roşu purtat în mână pe toate părţile, cu fularul lui alb care denotă atâta eleganţă. Da, întotdeauna a fost un dandy. Florin Piersic s-a crezut – şi este – cel mai frumos bărbat din România, chiar şi acum. Nu mai spun cum era când era tânăr!”

Citiţi şi: Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, chiar de ziua lui, la 95 de ani!

„Tamara Buciuceanu este un animăluţ aparte. Nu există o altă Tamara pe lume pe care să o cunosc eu. Tamara este de un temperament ce depăşeşte posibilităţile trupeşti, dă pe dinafară, cum se spune, şi atât de puternic, încât asta îţi ia ochii. Datorită faptului că are şi talent şi mai dispune şi de o expresivitate anume, acest temperament devine frescă. Tamara nu este normalul nostru. Ea dă în foc ca laptele, iese din oală”.

„Radu Beligan era profesor la Institut când eram eu student, însă venea mai rar, deoarece şi filmul şi teatrul îl solicitau. Însă când sosea era privit cu respect de mii de ochi. Nici prin cap nu-mi trecea că voi juca vreodată cu Beligan. Era mult prea departe pentru mine. Era ca şi cum m-aş fi uitat la Himalaya”.

marin moraru

Actorul Marin Moraru a acordat autografe la Târgul Gaudeamus

„Silvia Popovici era o frumuseţe de suflet! Frumoasă, talentată, cu temperament şi făcea totul cu duioşie. Era o bucurie să o ai alături”.

„La Amza Pellea stăteai cu gura cǎscatǎ. Ce era Florin Piersic, da’ ce era Amza! Se simţea olteanul din el tot timpul, în felul în care vorbea şi gesticula. Avea vorbirea aceea repezită de oltean şi ne povestea de nea Mărin al lui, iar noi chiar îl îndemnam: “De ce nu scrii, măi Amzule? Aşa ceva este o bogăţie!” […] Amza era la fel şi în scenă şi în viaţa de zi cu zi, un om extraordinar şi un coleg nemaipomenit, foarte cald. Exista şi o vorbă, că până şi duşmanii cei mai înverşunaţi se împacă dacă stau alături de Amza”.

„Mariana Mihuţ era la început o studentă cu voce uşor piţigăiată, o dulceaţă de fată, foarte drăguţă, dar uşor inexpresivǎ. Mai târziu, dintr-odată, într-o zi oarecare, a apărut pe lume Mariana Mihuţ pe care o ştim cu toţii. Nu ştiu cum şi din ce motiv a devenit ea însăşi, dar acum este Mariana Mihuţ.

Nu ştiu să spun ce a făcut, dar de la vocea aceea piţigăiată, de mironosiţă, a devenit o actriţă de o forţă, o tenacitate şi o credinţă de nezdruncinat. Acum este una din cele mai mari actriţe ale teatrului românesc”.

„Toma Caragiu a fost prietenul meu de suflet. Era un om de o sensibilitate extraordinară şi scria nişte poezii nemaipomenite”.

„Cu Gina Patrichi am jucat în D’ale carnavalului. Vorbele ei păreau unse cu miere. Tot ce spunea era de o drăgălăşenie nemaipomenită, iar vocea îi suna ca un clopoţel. Avea o atitudine de o feminitate excesivă”.

„Pe doamna Bulandra nu am cunoscut-o personal, dar am văzut-o jucând. Era o boieroaică în tot ce făcea. Nu mi-o puteam imagina jucând o cerşetoare, mi se părea imposibil. Probabil, de fapt cu siguranţă, că ea ar fi putut juca un astfel de rol şi m-ar fi uimit, dar eu nu reauşeam să o văd în el. Avea un gât şi un cap care erau permanent drepte, neclintite. Nu avea aplecări, avea semeţie”.

Foto cu Marin Moraru la Gaudeamus – Ionuţ Mareş; în deschiderea articolului – Pro TV

Ionuţ Mareş, autorul articolului,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

21
/11
/17

Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, organizează a doua participare consecutivă cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic (25 noiembrie – 3 decembrie). Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.

17
/11
/17

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Pe urmele jurnalistei și spioanei americane Marguerite Harrison, pe când bolșevismul începea.

16
/11
/17

Cartea „Spionul care a ieșit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat inițial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

16
/11
/17

Grupul Librarium anunță deschiderea unei noi librării în București în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 16 noiembrie, începând cu ora 18:00. Vor fi prezenti la eveniment Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, scriitorii Marius Chivu și Alex Tocilescu și Laura Câlțea, blogger cultural.

12
/11
/17

Scriitorul Bogdan Suceavă se va întâlni în perioada 17-23 noiembrie cu cititorii din Bucureşti şi Cluj, cu prilejul apariţiei celui mai nou volum, „Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute”, publicat recent la Editura Polirom, disponibil şi în format electronic.

07
/11
/17

Premiul Goncourt, cel mai prestigios trofeu din literatura francofonă, a fost decernat luni scriitorului Eric Vuillard pentru romanul "L'ordre du jour". Tot luni a fost atribuit și premiul Renaudot, care a revenit în acest an scriitorului Olivier Guez pentru volumul "La disparition de Josef Mengele".

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

27
/10
/17

Colecția de nuvele „Cartea scurtelor iubiri eterne” (traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu) a fost publicată la Editura Polirom în anul 2016.

24
/10
/17

Romanul „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (traducere din limba engleză de Vali Florescu), a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2015. Kazuo Ishiguro a primit în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/10
/17

În perioada 20-28 octombrie are loc a patra editie a HomeFest. Nouă zile în care bucureştenii se pot bucura de spectacole neconvenţionale de teatru sau dans, de lecturi, concerte şi performance-uri.

20
/10
/17

Cartea „O undiță pentru bunicul meu” (traducere din limba chineză de Irina Ivașcu) de Gao Xingjian (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000) a fost publicată la Editura Polirom, în 2017.

Page 1 of 7112345...102030...Last »