Marile filme nevăzute – Anchetă Ziarul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/marile-filme-nevazute-ancheta-ziarul-metropolis/

„Persona”, „Nostalgia”, „Pe aripile vântului”, „Cei şapte samurai”, „Metropolis”. Sunt doar câteva din filmele clasice pe care, într-o anchetă realizată de Ziarul Metropolis, oameni din lumea cinematografiei (critici, regizori, actori, producători, programatori de cinematografe sau de festivaluri), dar şi jurnalişti şi scriitori mărturisesc că nu le-au văzut.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 Mai 2017

Mereu ne lăudăm cu filmele pe care le-am văzut. Facem topuri personale. Le recomandăm și altora. Le discutăm. Însă care sunt filmele clasice pe care nu le-am văzut? Ar trebui să avem mustrări de conștiință pentru asta?

Am invitat la un exercițiu de sinceritate mai mulți oameni din lumea cinematografiei române – în special critici (cei care văd cele mai multe filme), regizori, actori, dar și producători, programatori de cinematografe sau de festivaluri -, precum și jurnaliști și scriitori.

Rugămintea a fost simplă: „Numeşte trei filme mari/clasice/cult/canonice pe care nu le-ai văzut niciodată – şi ai putea avea ceva regrete pentru asta. Dacă simți nevoia, „justifică-te” într-un paragraf”.

Bineînțeles, scopul anchetei nu este punerea intervievaților într-o postură stânjenitoare (cei mai mulţi spun că se simt prost pentru omisiunile lor, însă alţii sunt relaxaţi). În fond, cine a văzut toate filmele care au marcat într-un fel sau altul istoria cinematografiei? Apoi, chiar am putea face asta? Sau ar conta cu adevărat? Miza este mai curând jocul: așa cum avem plăceri vinovate, la fel avem și lipsuri în cultura cinematografică, eventual tot vinovate.

Le mulțumesc tuturor pentru răspunsuri și pentru sinceritate. Și pentru că nu se face să mă eschivez, las și eu, primul, trei din numeroasele restanțe clasice pe care încă nu le-am bifat și pe care promit solemn să le recuperez cât mai repede (sau nu): „My Fair Lady” (1964, r. George Cukor), „Novecento” (1976, r. Bernardo Bertolucci) și, da, întreaga filmografie de doar șapte titluri a lui Sergio Leone.

* * *

Iulia Blaga (jurnalist şi critic de film freelancer – Film New Europe, Suplimentul de Cultură, Harper’s Bazaar)

Doar trei??!! Gradul meu de incultură e mult mai mare, dar înțeleg că Ionuț vrea să facem un fel de top al omisiunilor vinovate. Cu tot regretul de a lăsa ceva important pe dinafară, voi numi fără să mă gândesc prea mult (altfel, e posibil să renunț cu totul de jenă) următoarele:

– „Comoara din Sierra Madre” (1948, de John Huston). Îmi place westernul așa cum îmi place peștele. Adică îmi place ideea că aș putea mânca pește (e cool să mănânci pește) dar, de câte ori încerc, îmi dau seama că de fapt nu-mi place gustul și rămân, cumva, cu o plăcere in absentia. Excepția care confirmă regula e „The Wild Bunch”, care are gust de carne.

– „Iluzia cea mare” (1937) și „Regula jocului” (1939), ambele de Jean Renoir. Nu știu de ce prefer să le respect în continuare de departe. E ca și cu oamenii, probabil, habar n-am.

Ada Solomon (producătoare; printre filmele produse – „Poziția copilului”, „Aferim!”, „Inimi cicatrizate”)

Am regrete și mustrări de conștiință pentru mult mai mult de 300 de filme pe care nu le-am văzut, pentru poate peste 200 de mari cineaști ale căror opere nu le-am văzut, nici nu știu cu cine să încep. N-am văzut „Metropolis”-ul lui Fritz Lang, n-am văzut „Copilăria lui Ivan” al lui Tarkovski, n-am văzut, cred, nici un Rohmer.

Putem discuta ore întregi despre cât de puțin am văzut din capodoperele cinematografice. În apărarea mea pot spune că am crescut ca un spectator obișnuit, nici măcar cinefil, ci „teatrofil” mai degrabă, că am lacune imense și în dramaturgie, și în literatură. Am mai recuperat în timp, dar tot sunt aproape un afon în ceea ce privește cunoașterea legată de Cinema. Cum zic, putem vorbi ore în șir despre ce nu știu și de ce n-am ajuns să știu.

Paul Negoescu (regizor – „O lună în Thailanda”, „Două lozuri”)

Sunt foarte multe filme importante pe care nu le-am văzut niciodată, sunt filmografii întregi ale unor autori importanți pe care le-am sărit și mă simt foarte prost pentru asta. Motivul cel mai la îndemână e că am ratat momentul. Când mă pregăteam pentru admiterea la facultate, cam singurul loc unde puteam vedea filme era Cinemateca. Vedeam, uneori, și trei-patru filme la rând. Dar se întâmpla (destul de des) să văd că în program urma un film important pe care ar fi trebuit să-l văd (un „Nosferatu” sau un „Câinele andaluz” sau un „Rashomon”) și să nu mă duc să-l văd din diferite motive: ori de oboseală, ori ploua și era frig, ori pur și simplu din lene sau lipsă de chef. Mi-am zis că am toată viața înainte să le văd.

Dar după ce m-am văzut intrat la facultate, am tot amânat să le văd, mereu au apărut alte filme pe care doream să le văd mai tare și uite că au trecut 15 ani și nu le-am văzut nici până acum. Dar articolul ăsta e un bun reminder că trebuie să caut câteva filme pe care să le văd neapărat.

Cătălin Olaru (critic de film, selecţioner al HipTrip Travel Film Festival şi Divan Film Festival)

„Solaris” al lui Tarkovski, „2001: O odisee spațială”, „Satyricon”. Nu că nu le-aș fi văzut, dar cumulat, am dormit în timpul lor mai mult decât dorm eu noaptea, și credeți-mă, dorm remarcabil de mult. „Solaris” și „Satyricon” le-am dormit în Sala Eforie a Cinematecii, pe vremea aceea nerenovată, „Odiseea spațială” a reușit să mă țină foarte puțin timp treaz acasă la criticul de film Mihai Fulger. M-a împiedicat asta să am câte o teorie cel puțin despre fiecare din aceste trei filme în parte? Firește că nu. Cât despre filmele esențiale ratate în proporție de 100%, mult mai ușor ar fi să zic ce am văzut, decât ce n-am văzut. Încerc zi de zi să schimb asta. Și să rămân treaz.

Lavinia Bălulescu (jurnalistă Adevărul şi scriitoare, autoarea cărţilor „Lavinucea” şi „La mine-n cap”)

„Dr. Strangelove“, „Doctor Zhivago“, „Star Wars“. Pe primul sigur nu l-am văzut, pe al doilea s-ar putea să-l fi văzut în copilărie, dar am niște amintiri extraordinar de vagi, ca și cum aș fi dormit în timpul lui. Din „Star Wars“ am văzut „bucățele“, dar niciodată tot. Dar despre „Star Wars“ am citit atâtea că pot să port o conversație civilizată, fără ca cineva să se prindă, la prima vedere, că habar n-am despre ce vorbesc.

Radu Jude (regizor, autorul filmelor „Cea mai fericită fată din lume”, „Toată lumea din familia noastră”, „Aferim!”, „Inimi cicatrizate”)

Sunt o mulţime. Nu am regrete pentru nici unul, nu le-am văzut pentru că n-am vrut. Sunt câteva filme lungi pe care îmi doresc foarte tare să le văd şi sper să o şi fac curând, deocamdată le tot amân din lipsă de timp. Cum ar fi: „Dialogue with a Woman Departed” de Leo Hurwitz, „Napoleon” de Abel Gance (varianta reconstituită recent de Kevin Brownlow) sau „Mes sept lieux” de Boris Lehman.

Irina Trocan (critic de film – Acoperişul de Sticlă, asistent universitar la UNATC)

Aș vrea să revăd foarte mulți clasici (mai mult decât să recuperez filme nevăzute), pentru că mi se pare că nu eram destul de coaptă la prima vizionare. După trei ani de asistat la cursul de Istoria Filmului și mult mai mulți de citit critică cinefilă, cred că am bifat destul de riguros Canonul – fie pentru că eram curioasă, fie pentru că eram nevoită.

Dacă e să aleg trei titluri ratate, ar fi „Shane” (George Stevens, 1953), „Gara din Cairo”/”Bab el hadid” (Youssef Chahine, 1958) și „Boat People”/”Tau ban no hoi” (Ann Hui, 1982). De primul, care e pe orice listă de westernuri care au schimbat genul pentru totdeauna, n-am putut să uit că nu l-am văzut nici când urmăream „Logan” (profesorul Xavier l-a văzut și eu nu l-am văzut!) Al doilea e considerat cel mai bun film egiptean, sau cea mai cunoscută capodoperă a cinemaului egiptean, și toate secvențele pe care le-am văzut din el sunt o minunăție. Cel de-al treilea mi-a scăpat, deși cumva am avut timp să văd cel mai recent film al lui Ann Hui (în ciuda tututor sfaturilor prietenești) și am văzut atâtea filme hongkongeze cu arte marțiale. Și da, știu, mi-ar lua cinci ore și un pic să văd toate aceste filme, dar întotdeauna intervine ceva mai urgent.

Dragoş Marin (critic de film – Film Reporter)

Dintre filmele „grele” la care nu am ajuns încă, o să mă limitez la a menționa “The Good, the Bad and the Ugly”, „Seven Samurai” și „Andrei Rubliov”. Ce au toate în comun e lungimea considerabilă, detaliu care mă ține adesea departe de un film. Cumva, confortul că sunt acolo și mă așteaptă oricând, mă face să nu mă grăbesc să le văd, și să aștept contextul potrivit – o copie restaurată pe un ecran mare, spre exemplu. Altfel, nu sunt scăpări intenționate, cu excepția lui „The Good, the Bad and the Ugly”, exponent al unui tip de cinema care nu m-a atras niciodată.

Filip Standavid (jurnalist – Europa FM)

Bafta mea că am o meserie „de bază” (prezint știri la radio), altminteri risc s-o pățesc precum profesorul american din „Schimb de dame” al lui Lodge și să-mi pierd emisiunea de film. Așadar: sunt repetent la mitologie contemporană – n-am văzut din „Star Wars” decât „Amenințarea fantomei” (din cauza lui McGregor). Mai grav, însă, n-am simțit deloc nevoia să aprofundez chestiunea – „maybe someday, in a galaxy far, far away…” Mai departe: stau cu „War Requiem”-ul lui Jarman în casă de vreo câțiva ani buni și încă nu m-am învrednicit să-l văd. Da, mi-e rușine. În fine, iar pentru asta o să mi-o fur rău, n-am dus niciodată până la capăt „Oglinda” lui Tarkovski (să mă trăsnească dacă știu de ce). Promit să stau în primul rând de la balconul Cinematecii cu cea dintâi ocazie. Și sper că Ionuț Mareș e fericit acum.

Ana Lungu (regizoare – „Autoportretul unei fete cuminți”)

„Metropolis” de Fritz Lang. Mi-e aproape rușine să spun că nu l-am văzut.

„Ivan cel Groaznic”. Deși îl consider pe Eisenstein genial și i-am citit cu admirație și scrierile despre cinema.

„Nostalgia”. În timpul facultății, la UNATC, se studiau excesiv și exclusiv Tarkovski, Bergman și Antonioni. Ca urmare, mult timp nu am vrut să mai aud de ei. Dar în ultima vreme, de când mi se pare că nu mai e deloc la modă, mi-am propus să-l revăd pe Tarkovski „cu mintea de-acum”.

Alina Grigore (actriță, cu roluri în „Aurora”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, „Ilegitim”)

Am văzut multe din filmele lui Ingmar Bergman, dar nu am apucat să văd „Persona”. Cred că, obsedată fiind de a vedea cât mai multe, m-am gândit că pe ăsta îl văd sigur și le-am luat la rând pe cele mai nepopulare. Îmi place la ele ritmul poetic, impus parcă de un terapeut. Nu-mi dau seama dacă a avut pur și simplu curajul de a-și pune pe tavă interiorul sau contextul istoric i-a permis să se concentreze doar pe filosofia existențialistă.

Refuzul său de a trata o temă socială sau politică nu mi se pare doar o urmare firească a contextului cultural nordic (știu că se caută încă sursele sale de inspirație) și tocmai de aceea cred că nu poate fi încadrat în nici un curent. Nu mi se pare expresionist și nici influențat de La Nouvelle Vague. Mi se pare  bergmanian. El a dat viață unui curent. Dacă privești în ansamblu și mai ales dacă studiezi lucrul cu actorul, vei ajunge să crezi că e unic, cel puțin pentru epocă. Îmi plac femeile lui, nu pentru că sunt puternice, ci pentru că au curaj să fie slabe. Îmi plac bărbații lui, din același motiv. Nu-mi plac scenele la telefon. Nu le-am crezut niciodată, dar vreau să dau vina pe frăgezimea relației dintre regizor și actor în epocă, deoarece obsesia lui Bergman pentru lucru cu actorul e evidentă.

Nu am văzut „Viridiana” de Luis Bunuel și mă chinui de mult s-o fac. Am văzut primul lui film, „Un chien andalou”, scurtmetrajul apărut în urma celor două vise pe care el și Salvador Dali le-au avut. Știu că în facultate am vorbit cu cineva despre suprarealism și am ajuns iar la Bunuel. Mi-a spus de „Viridiana” și de toată povestea cu lupta lui împotriva instituțiilor de natură religioasă. Vreau să-l văd. Cred că e genul de film care rămâne actual datorită temei. Dar probabil că nu apuc să-l văd, pentru că am rămas cu senzația aia de Charlie Chaplin noir.

Nu am văzut „Cei șapte samurai” al lui Akira Kurosawa și mă fac de râs cu asta de câte ori stau de vorbă cu vreun iubitor de filme cu bătăi. Îmi place Kurosawa pentru curajul de a fi versatil. E un regizor foarte puternic și asumat. Mă incită tipul ăsta de asumare și de curaj. Trebuie să fii nebun de curajos să ecranizezi Dostoievski, Gorki și Shakespeare, tu japonez fiind, după care să faci orice western american să pară necunoscător al genului. Și, totuși, nu am văzut „Cei șapte samurai”. Motivul e același: am senzația că filmele VIP ale regizorilor mă vor aștepta și mă voi lovi negreșit de ele și am tendința să le caut pe cele mai timide.

Dan Panaet (jurnalist – revista Caţavencii)

„Dr. Strangelove” – Un film la care m-aș uita oricând, deși probabil că n-o să se întâmple niciodată.
„Star Wars” – S-a întâmplat să văd, în 1999, atunci când a apărut în cinematografe, „Amenințarea Fantomei”, care m-a plictisit. Am auzit, ulterior, că ar fi cel mai slab film din serie, dar tot n-am avut nici o tragere de inimă să mă uit la celelalte părți.
„M.” – E greu să te uiți la un film din 1931 cu attention span-ul pe care ți l-a lăsat tehnologia din 2017.

Cinesseur (cinesseur.blogspot.com)

Îmi trimite Ionuț un reminder, joi, parcă. „Hai cu textul, toată lumea va fi curioasă ce filme nu a văzut Cinesseur :))”, zicea el. I-am răspuns din voleu: Inclusiv eu sunt curios ce filme nu am văzut. Așa că am acceptat acest exercițiu de sinceritate, deși când aud cuvântul ăsta îmi vine în minte automat un cântec/refren celebru pe la mijlocul anilor ’80, îl interpreta Corina Chiriac cu un succes de neimaginat în ziua de azi. Sub imperiul acestui impuls anamnetic răspund astfel:

–           „Gertrud” (ultimul film al lui Dreyer, din 1964, evident nu cel mai mare al său, dar important), din care cauză nu mă pot lăuda cu integrala Dreyer

–           „The Quiet Man” (titlu din filmografia lui John Ford cu John Wayne într-un rol completamente atipic, l-am început de vreo două ori și așa a rămas)

–           „Shoah”, documentarul lui Lanzmann despre Holocaust, un maraton de 8 ore pe care nu l-am putut duce la capăt oricât m-am străduit. Nu din cauza duratei, ci din altele despre care nu e cazul să vorbesc aici. Tot în categoria asta aș pune și „Out 1, noli me tangere” de Jacques  Rivette & Suzanne Schiffman, nu mai puțin de 13 ore de cinema direct pentru care încă nu am antrenamentul (teoretic) necesar.

Ar mai fi și altele, iar dintre acelea îmi face o perversă plăcere să menționez „Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives” (r. Apichatpong Weerasethakul). Declar fără ezitare: no regrets!

Andrei Tănase (regizor – autor al scurtmetrajelor „Claudiu și crapii”, „Vacanță la țară”, „Prima noapte”)

Foarte rar reuşesc să duc până la capăt animaţiile de lungmetraj şi probabil din cauza asta nici nu prea mă apuc de ele. Cred că am văzut cap-coadă un singur film de Miyazaki. Nici „Wall-E” n-am văzut. În rest, mai sunt lipsuri la perioada de dinainte de ’60. „Ikiru”, „Sunset Boulevard”, The Third Man”.

Boglárka Nagy (programator Cinema Elvira Popescu, București)

„Gone with the Wind” de Victor Fleming, „Spartacus” de Stanley Kubrick, „Ghost in the Shell” de Mamoru Oshii. Am încercat să văd „Gone with the Wind” de mai multe ori, dar după vreo oră – o oră și jumătate nu mai aveam răbdarea necesară. Poate la un moment dat mă voi hotărî să-l văd, ca să scurtez lista filmelor cult nevăzute.

„Spartacus” poate fi considerat un regret, fiindcă aveam o perioadă în care m-am îndrăgostit de filmele lui Kubrick și acest titlu e singurul la care nu am ajuns niciodată. „Ghost in the Shell” a venit în discuție recent, când a ieșit în cinematografe remake-ul american cu Scarlett Johansson, și mi-au zis prieteni că nu are rost să văd filmul, însă ar fi bine dacă aș recupera această restanță. Nu caut justificări pentru aceste lipsuri, probabil am ales alt film sau altă activitate când mi s-a oferit posibilitatea să văd clasicii menționați, dar, din fericire, încă n-au intrat zilele în sac.

Andrei Cohn (regizor – „Acasă la tata”)

În afară de interesul conjunctural pentru un film sau altul, în general mă uit la filme care au legătură cu preocupările mele din acel moment. Așa am ratat mai multe filme importante și, cu cât îmi devine mai limpede perspectiva din care mă uit la lucruri, cu atât mai puțin cred că am să mă mai intersectez cu ele. La întâmplare, doar trei dintre ele: „Să ucizi o pasăre cântătoare”, „La nord, prin nord-vest” sau „Nostalgia”.

Emilian Oprea (actor – „De ce eu?”, „Autoportretul unei fete cuminți”, „Câini”)

„Pe aripile vântului”. „Giant”. „Revolta de pe Bounty”.

Ştefan Dobroiu (critic de film – Cinemagia şi Cineuropa)

Probabil că titlul care „urlă” cel mai tare din ungherul „datoriilor” este „Persona”. Acum mai mulţi ani am văzut primele zece minute şi senzaţia de Cinema cu majusculă a fost foarte pregnantă. Dar, ca de obicei, apar alte şi alte „must”-uri. Recent, „Persona” a împlinit 50 de ani şi l-am văzut pomenit de mai multe ori pe liste cu filmele clasice care au rezistat cel mai bine trecerii timpului. „Citizen Kane” – genul de film pe care ştii că „trebuie” să-l vezi, doar e „cel mai aşa şi pe dincolo”. Din păcate, această aură vine şi cu neplăcuta intuiţie că „Cetăţeanul” mă va dezămagi. Sau că l-am văzut deja, în multe alte forme, în filmele pe care le-a influenţat. „Rashomon”, părintele scenaristicii nonliniare.

Lucian Mircu (autor al blogului Marele Ecran, organizator al Festivalului Ceau, Cinema! – Timişoara)

Am văzut tot ce a făcut Lynch, inclusiv primele scurtmetraje. În copilărie, lăsam și miuța pentru un episod de „Twin Peaks”. Am văzut de trei sau patru ori „Mullholland Drive” și cred că, într-un final, l-am înțeles. Dar nu înțeleg nici până azi de ce n-am văzut „Eraserhead”. Mister total. Din câte am aflat din cartea lui Lynch, probabil așteptam momentul potrivit pentru film. Poate așteptam ancheta asta. Poate universul vrea să-mi spună ceva acum. Sau Bob.

A doua restanță (cu care-mi e un pic rușine) este „Blade Runner”. L-am început de vreo trei ori și nu l-am dus niciodată la capăt. Acum că apare și remake-ul lui Villeneuve (unul din noii mei favoriți), nu mai am nicio scuză să-l amân. Și poate e mai bine așa. Să le compar pe proaspăt.

Al treilea care-mi vine repede în minte (fără senzații de vinovăție, de data asta) e „Le Samourai”, cu Alain Delon. Mai am trei săptămâni să-l văd. Doar n-o să mă duc nepregătit la Cluj.

Emanuel Pârvu (actor – „Amintiri din Epoca de Aur”, „Bacalaureat”; regizor – „Meda”, „Partea nu prea fericită a lucrurilor”)

1.„Testamentul Doctorului Mabuse” – Fritz Lang

Am revăzut „Metropolis” acum doi ani (2015) la Festivalul de Psihanaliză și Film. Am avut senzația că văd alt film față de ce știam când îl văzusem în facultate. Am înțeles cu totul alte lucruri.

2.„The Andy Warhol Story” – Andy Warhol

Nu știu de ce nu pot empatiza cu Warhol. Probabil nu am destulă experiență să pot înțelege mai mult de primul strat din filmele lui  (plus că îmi plac mai mult scurtele făcute de el).

3.„Danton” – Andrzej Wajda

Crescând cu Muschetarii și Robespierre, este unul dintre filmele pe care le-am ratat. Dar niciodată nu e timpul pierdut.

Adina Baya (critic de film – revista Orizont, Timişoara)

Numai trei? 🙂 Nu prea ştiu cum să apuc lista asta, aşa că mă voi limita la cele pe care am început să le văd şi regret că nu am avut răbdarea şi/sau dispoziţia să le urmăresc până la capăt.

„Persona” de Ingmar Bergman. Un film mare-mare, la care am găsit o grămadă de referiri şi pe care aş fi avut ocazia să îl văd în nenumărate rânduri. Rezonează cu temele care mă interesează şi cu un gen de cinema care mi se pare obligatoriu de cunoscut. Dar cu toate astea nu am reuşit să îl văd. Poate după ce scriu asta o să mă simt suficient de vinovată pentru a-l vedea da capo al fine, fără întreruperi.

„Kill Bill vol. 1 + 2” de Quentin Tarantino. Deşi Q.T. e pe lista scurtă cu regizori pe care îi ador şi deşi i-am văzut întreg restul filmelor, în „Kill Bill” pastişa mi s-a părut prea groasă. Legăturile intertextuale pe care le face cu filmele „clasice” de acţiune şi cu cele de categorie B mi s-au părut oarecum interesante la început, apoi au început să mă plictisească teribil. Cred că am rezistat vreo 20-30 de minute la fiecare dintre cele două volume. Iar apoi am mai văzut secvenţe tăiate din restul filmelor, cu diverse ocazii. Mi s-a părut că unele funcţionează bine luate separat, dar per ansamblu nu am reuşit să urmăresc nici unul dintre cele două volume.

„Cei şapte samurai” de Akira Kurosawa. Am încercat de vreo două ori să îl văd, dar nu am reuşit să rezonez cu ritmul filmului, nu m-a prins nicicum. Nici măcar după ce am văzut cel mai recent remake, cu distribuţie celebră.

Bogdan Mureşanu (regizor, autorul scurtmetrajelor „Tuns, ras şi frezat” şi „Spid”)

Am ales trei filme pe care știu că ar fi trebuit să le văd până acum dar din varii pricini nu am reușit să o fac. Cu „Eraserhead” (David Lynch) am avut câteva tentative dar n-am izbândit niciodată până la capăt, deși toate încercările veneau pe fondul entuziasmului pricinuit de vizionarea și revizionarea „Omului elefant”. N-a fost de ajuns, se pare. Mai încerc.

„Persona” (Ingmar Bergman). Nu știu ce anume m-a împiedicat să mă apropii de filmul ăsta. Pun faptul pe seama intrepretărilor pseudo-psihanalitice și ultra-simbolice de care este înconjurat, dar poate fi ceva mai mult de atât.

„Solaris” (Tarkovski). Pe vremea liceului meu, era la mare modă mai cu seamă printre cei care se pregăteau să dea la automatică. Erau aceiași care se uitau cu nesaț la emisiunile lui Alexandru Mironov și citeau Erich von Daneke. Ambele nume aveau o aură suspectă pentru mine, astfel că „Solaris” a intrat pe o listă cenușie de pe care nu l-a mai scos nici remake-ul lui Soderbergh din 2002. Anecdotic, am aflat că „Solaris” a fost răspunsul lui Tarkovski la „Odiseea spațială” al lui Kubrick.  Plănuiesc să organizez un duel.

Foto: Persona – facebook



10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

05
/12
/18

În premieră la Digi Life (6 decembrie, ora 21:00), „Martorul 248”, un documentar despre dreptul la educație - În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace  rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor. Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile.

05
/12
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov, care studiază în Franţa, scrie despre cinema-ul unuia din cei mai interesanţi regizori francezi ai momentului, Mikhaël Hers, prea puţin cunoscut în România.

04
/12
/18

ANALIZĂ Deși doar câteva își găsesc loc în sălile de cinema, în distribuții limitate care adună cel mult două mii de spectatori, documentarele românești merită o mai mare atenție. Este un cinema interesat în special de personaje carismatice, cu vieți ieșite din comun, și mai puțin de realități sociale sau politice.

03
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC „I.L.Caragiale”, va debuta pe 4 decembrie, ora 19:00, Sala Atelier din cadrul UNATC. Intrarea este gratuită.

01
/12
/18

Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.

30
/11
/18

„Apostolul Bologa”, realizat de TVR prin Casa de Producție şi regizat de Dominic Dembinski, are premiera la TVR1 astăzi, 30 noiembrie, de la la 18.10. Următoarele difuzări sunt la TVRM, pe 15 decembrie, ora 22.00, şi TVRi, pe 16 decembrie, ora 23.00. Producţia va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

Page 1 of 22412345...102030...Last »