Marile premii din Les Films de Cannes se văd și în șapte orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/marile-premii-din-les-films-de-cannes-se-vad-si-in-sapte-orase-din-tara/

Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest organizează ediţii în şapte oraşe. O selecţie din filmele premiate la festivalul de la Cannes şi o parte din invitaţii lor vor călători în Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi, Braşov, Oradea şi Suceava. Ediţiile din ţară vor începe odată cu ediţia bucureşteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, Les Films de Cannes se va petrece concomitent în Bucureşti, Timişoara şi Arad.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2018

Timișoara va găzdui ediția a treia a festivalului cu proiecții de vineri până duminică laAula Magna a Universității de Vest. Festivalul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara și al Universității de Vest.

Les Films de Cannes continuă și la Arad, unde prima ediție a avut loc în 2017. Anul acesta, filmele de Cannes revin la Cinema Arta, între 19 și 21 octombrie, proiectul fiind organizat de Asociația Cinemascop în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad şi Asociaţia CitiZenit.

Pe finalul festivalului bucureștean, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Les Films de Cannes va călători pentru a treia oară la Cluj, unde filmele vor putea fi văzute laCinema Victoria, între 26 și 28 octombrie.

Între 26 și 28 octombrie, festivalul va poposi la Iași, la Cinema Ateneu, unde va avea loc ediția a treia, organizată de Primăria Municipiului Iaşi și Ateneul din Iaşi.

Luna noiembrie va începe cu ediția a doua a Les Films de Cannes à Braşov, care va avea loc la Centrul Cultural Reduta și la Cinema One. Proiectul este realizat și anul acesta cu sprijinul Consiliului Județean Brașov.

Dogman, Les Films de Cannes

Pentru prima oară, Les films de Cannes ajunge și la Oradea. Teatrul Regina Maria va fi gazda a două zile de proiecții, 3-4 noiembrie, iar festivalul se bucură de colaborarea Asociației Pentru Promovarea Turismului din Oradea si Regiune (APTOR) și a Municipiului Oradea.

Ca în fiecare an, Les Films de Cannesse mută laSuceava în luna noiembrie, la Teatrul Municipal Matei Vișniec. Ediția a treia va avea loc în weekendul 9-11 noiembrie 2018, fiind realizată de Asociaţia Creativ AS şi Asociaţia Cinemascop, în asociere cu Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava.

Dintre titlurile de care se vor putea bucura cinefilii din țară se numără: emoționantul Shoplifters, câștigătorul Palme d’Or, semnat de japonezul Hirokazu Kore-eda, deja un veteran al festivalului francez, basmul noir Border, de Ali Abassi, câștigătorul marelui premiu din secțiunea Un Certain Regard, Burning, adaptarea după Haruki Murakami semnată de Lee Chang-dong, câștigătorul premiului criticii FIPRESCI, Girl, povestea unei balerine, de Lukas Dhont, câștigătorul Camera d’Or, sau thrillerul Dogman, de Matteo Garrone, câștigătorul premiului pentru cea mai bună interpretare masculină.

 Programele edițiilor locale și toate informațiile legate de acces și bilete vor fi anunțate în curând pe siteul festivalului – filmedefestival.ro și pe pagina oficială de Facebook.

Toate filmele vor fi proiectate în versiune originală, cu subtitrare în limba română.

Foto: Les Films de Cannes – facebook

 

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.