Marin Constantin, 90 de ani de la naştere
https://www.ziarulmetropolis.ro/marin-constantin-90-de-ani-de-la-nastere/

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional şi se va derula pe parcursul întregului an,.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2015

Cu acest prilej, ministrul culturii, domnul Ionuț Vulpescu, a semnat ordinul cu numărul 2111, publicat în Monitorul Oficial 133 din data de 23 februarie 2015, prin care titulatura instituției va cuprinde și numele fondatorului său: Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin.

În rândul acțiunilor care punctează cei 90 de ani de la nașterea fondatorului Corului Madrigal se înscriu și eforturile Primăriei Municipiului București, care va amenaja o piață ce va purta numele lui Marin Constantin, și ale Universității Naționale de Muzică București, care va da același nume uneia dintre sălile noului sediu ce urmează a fi inaugurat.

Grila de emisiuni a Televiziunii Române va cuprinde, la acest sfârşit de săptămână, un program special dedicat seriei de evenimente “Marin Constantin 90”:

  • vineri, 27 februarie, ora 22:30 –

In memoriam Marin Constantin, producător Ioan Duma (TVR1);

  • sâmbătă, 28 februarie,  ora 22:30 –

Profesioniștii… cu Eugenia Vodă (TVR1);

În același timp, Societatea Română de Radiodifuziune dedică două momente importante împlinirii a 90 de ani de la nașterea Maestrului Marin Constantin:

  • Radio România Muzical a introdus în cadrul emisiunii “Polifonii” (ora 13:10), o rubrică zilnică intitulată “Marin Constantin 90”, producător Monica Cenger;
  • Radio România Cultural dedică acestui eveniment, ediția din data de 27 februarie a emisiunii “Oaza de muzică”, realizator Sorina Goia.Marin Constantin

Cariera lui Marin Constantin

Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională şi contemporană românească.

S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951).

A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952), iar din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960).

Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.

Maestrul Constantin Marin a fost membru al  Uniunii Compozitorilor  (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale „Gheorghe Cucu” (1958), Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la evenimentul de adio din 2010, a fost dirijorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea.

A susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în cadrul unor importante festivaluri.

Foto: Marin Constantin – madrigal.ro

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.