Marin Moraru în „Saragosa – 66 de zile”, online la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/marin-moraru-in-saragosa-66-de-zile-online-la-teatrul-odeon/

Mari spectacole @ODEON, difuzate online săptămânal. Marin Moraru e Pustnicul, Șeicul Masud în „Saragosa – 66 de zile”, regia Alexandru Dabija.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2020

În aceste vremuri pline de încercări, în care lumea se închide, Odeonul rămâne deschis.

Continuă seria Mari Spectacole @ODEON difuzate online săptămânal și teatrul vă oferă joi, 21 mai, de la ora 18:00, „Saragosa – 66 de zile” de Alexandru Dabija, după „Manuscrisul găsit la Saragosa” de Jan Potocki, regia Alexandru Dabija, un spectacol care a debutat întâi pe scena berlineză și abia apoi în România, iar în 2001 a fost nominalizat la Premiile UNITER, la categoria „Cel mai bun spectacol”. Premiera internațională a fost la Hebbel am Ufer, în cadrul Festivalului „Theater der Welt”, Berlin, 24 iunie 1999 (data premierei naționale: 8 octombrie 1999).

La un an de la premiera berlineză, în anul 2000, spectacolul, avându-l pe Marin Moraru în rol principal, se întoarce pe scena germană și este jucat la Hanovra, în cadrul Expoziției Mondiale.

Spectacolul regizat de Alexandru Dabija este o coproducție SMART, dintre Teatrul Odeon și Festivalul „Theater der Welt” Berlin, sub egida THEOREM, program coordonat de „Festival d‘Avignon”.

„Saragosa – 66 de zile” vorbește despre speranță și iluzie. Speranța că lumea nu este o iluzie și iluzia că putem acționa asupra realității, că omul deține puterea asupra lumii și asupra propriului destin.

„Saragosa – 66 de zile”, disponibil online până duminică

Spectacolul va fi transmis prin live streaming pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon și pe canalul de YouTube și va fi disponibil online până duminică, 24 mai, ora 24:00. Realizatorii vă roagă să fiți îngăduitori vizavi de calitatea filmării, pentru că înregistrarea a fost realizată pentru arhiva teatrului și nu pentru difuzare.

„Inteligența lui Alexandru Dabija aduce subtil, când molcom, când viguros, când cu «tableaux vivants», când cu scene de commedia dell’arte, un sens ce devine tot mai copleșitor și plăcut, și promițător: este un viitor al speranței în credința care unește și nu în aceea care desparte”

(„Superlativele anului 1999” – Cuvântul)

„Manuscrisul găsit la Saragosa”, scris de Jan Potocki, este construit pe modelul celor „1001 de Nopți”. Căpitan în garda Walona, travesând Franța pentru a ajunge la Regele Spaniei, tânărul Alfons van Worden trăiește, într-o călătorie fără sfârșit, o multitudine de aventuri: servitorii îl lasă singur într-o regiune pustie și sălbatică; găsește un han unde, după miezul nopții, este vizitat de două surori musulmane, care pretind a fi verișoarele sale din partea mamei dar, în final, descoperim că ele sunt demoni. Trezindu-se a doua zi, după o noapte de dragoste, tânărul pornește la drum întâlnind oameni care, într-un fel sau altul, au trăit aceeași experiență extraordinară.

La sfârșitul acestui mileniu problema umanității are un nume: conflictul dintre cele mai importante religii monoteiste: creștinismul, iudaismul și islamismul.

„Scenografii Irina Solomon și Dragoș Buhagiar au imprimat un anume ritm prin alternarea și delimitarea spațiilor, planurilor, a direcțiilor și traseelor personajelor (pe orizontală, verticală, diagonală) […] Costumele devin semn pentru locuri, religii, întâlniri, întâmplări, iar lumina și muzica augmentează iluzia și misterul teatrului […] Un adevărat tur de forță fac actorii trupei lui Dabija, dar cu aceeași voluptate și plăcere, dăruire, însușindu-și în joc ironia, simțul parodic, umorul subtil al regizorului.
Actori importanți întră și ies din cor, susțin atmosfera sau interpretează o partitură de solist, făcând de toate într-o trupă, cu umilința și responsabilitatea artistului.”

(Marina Constantinescu, România Literară)

„Saragosa – 66 de zile”

Dramatizarea și regia: Alexandru Dabija
Costumele: Janine Fashion Design
Decorurile: Irina Solomon şi Dragoș Buhagiar
Aranjamente corale: Gabriel Popescu
Coregrafia: Malou Iosif
Pantomima: Dan Puric
Mișcarea scenică: Ionel Mihăilescu
Scrimă: Szoby Cseh
Măștile de commedia dell’arte: Liviu Bora

Cu: Marin Moraru, Cristian Iacob, Crina Mureşan, Camelia Maxim, Mirela Dumitru, Șerban Ionescu, Constantin Cojocaru, Marius Stănescu, Ioan Batinaş, Mircea Constantinescu, Marian Ghenea, Ionel Mihăilescu, Liviu Timuş, Dan Bădărău, Virginia Rogin, Oana Ştefănescu, Marian Lepădatu, Laurenţiu Lazăr, Dimitrii Bogomaz, Elvira Deatcu, Toader Tomoioaga și Lucian Alexa

Corul, muzica selectată: Ștefan Barbu, Cezar Bălan, Ioana Calomfirescu, Andreea Ciornenchi, Claudia Deleanu, Irina Duță, Raluca Enea, Raluca Ioan, Daniel Jinga, Mihaela Milea, Maria Miron, Camelia Mocanu, Camelia Nistor, Liviu Petu, Nicoleta Radu, Mihnea Stănescu

Dirijor: Gabriel Popescu

Teatrul Odeon este alături de voi în aceste zile delicate, în care vă îndemnăm să aveți grijă unii de ceilalți. #stamacasa

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

15
/06
/22

Doi oameni: un bărbat și o femeie. Un butoi, niște soldați cărora li se dau onorul pentru că pleacă la război și o mică poveste umană tumultoasă. Este vorba despre spectacolul „Doi într-un butoi” după o idee de Françoise Thomas, regizat de unul dintre dintre cei mai talentați regizori ai generației tinere, Florin Liță.

14
/06
/22

La Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU”, au fost selectate spectacole care au ca temă iubirea, în toate formele sale. Spectacolul „Căsătoria”, regizat de Slava Sambriș de la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, este, așa cum ne spune sfatul babelor încă de la început, despre o poveste reală, total neverosimilă, dar actuală.

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.