Marin Moraru: „Rrr-ul Oanei Pellea e sunetul tinereţii mele“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marin-moraru-rrr-ul-oanei-pellea-e-sunetul-tineretii-mele/

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

„Am păstrat vie în memorie o amintire despre Oana Pellea din perioada în care făceam vacanţele la Costineşti, împreună cu familia lui Amza“, povesteşte Marin Moraru, în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, de Maria Capelos, apărută la Editura Allfa.

„Pe la ora 11.00, băteam în geam la familia Pellea, strigând: «Măi, Amzule, hai la plajă că-i târziu! Deschideam geamul, Oana sărea din pat în picioare, cu cearceaful ridicat, graseind dojenitor: «Vrei să mă vezi goală?» Sau, când am gustat din pufarine, să văd şi eu ce mănâncă cu atâta poftă, am auzit-o imediat pârându-mă mamei ei, Domnica: «Marin mi-a mâncat din pufarin!». «Marin» rima cu «pufarin», iar felul în care o spunea ea avea o dulceaţă extraordinară datorită faptului că graseia.

Nu mi-am închipuit atunci că fetiţa aceea de patru-cinci ani o va interpreta pe soţia mea în piesa «O noapte furtunoasă» jucată la Teatrul Odeon, pusă în scenă de Alexandru Dabija. Ea a fost Veta, iar eu era Jupân Dumitrache. «Rrr-ul acela nu mai există. A fost şters prin exerciţii, dar eu nu pot să-l uit, e sunetul tinereţii mele“.

Marin Moraru

Scene din spectacolul „O noapte furtunoasă“, Teatrul Odeon, 1998

Citiţi şi:

77 de lucruri pe care le-a învăţat Marin Moraru până la 77 de ani

Oana Pellea împlineşte 52 de ani. Cronica unei vieţi spectaculoase

Portete cu Marin Moraru şi cu Oana Pellea, realizate de Marius Miron pentru Ziarul Metropolis

Marius Miron

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”