Marin Moraru: „Rrr-ul Oanei Pellea e sunetul tinereţii mele“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marin-moraru-rrr-ul-oanei-pellea-e-sunetul-tineretii-mele/

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

„Am păstrat vie în memorie o amintire despre Oana Pellea din perioada în care făceam vacanţele la Costineşti, împreună cu familia lui Amza“, povesteşte Marin Moraru, în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, de Maria Capelos, apărută la Editura Allfa.

„Pe la ora 11.00, băteam în geam la familia Pellea, strigând: «Măi, Amzule, hai la plajă că-i târziu! Deschideam geamul, Oana sărea din pat în picioare, cu cearceaful ridicat, graseind dojenitor: «Vrei să mă vezi goală?» Sau, când am gustat din pufarine, să văd şi eu ce mănâncă cu atâta poftă, am auzit-o imediat pârându-mă mamei ei, Domnica: «Marin mi-a mâncat din pufarin!». «Marin» rima cu «pufarin», iar felul în care o spunea ea avea o dulceaţă extraordinară datorită faptului că graseia.

Nu mi-am închipuit atunci că fetiţa aceea de patru-cinci ani o va interpreta pe soţia mea în piesa «O noapte furtunoasă» jucată la Teatrul Odeon, pusă în scenă de Alexandru Dabija. Ea a fost Veta, iar eu era Jupân Dumitrache. «Rrr-ul acela nu mai există. A fost şters prin exerciţii, dar eu nu pot să-l uit, e sunetul tinereţii mele“.

Marin Moraru

Scene din spectacolul „O noapte furtunoasă“, Teatrul Odeon, 1998

Citiţi şi:

77 de lucruri pe care le-a învăţat Marin Moraru până la 77 de ani

Oana Pellea împlineşte 52 de ani. Cronica unei vieţi spectaculoase

Portete cu Marin Moraru şi cu Oana Pellea, realizate de Marius Miron pentru Ziarul Metropolis

Marius Miron

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.