Marina Constantinescu, de vorbă cu light designerul Ioan Lazăr, la Nocturnele TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/marina-constantinescu-de-vorba-cu-light-designerul-ioan-lazar-la-nocturnele-tvr/

„Pentru reuşita unui spectacol sunt importanţi trei factori: actorul, scenograful şi lumina”, consideră Ioan Lazăr, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne. Poveştile pe care Nelu Lazăr le-a adunat în suflet, după o viaţă dedicată teatrului, ies la lumină, vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+:

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2015

În 1957 a fost adus în teatru de Lucia Sturdza-Bulandra. Avea 19 ani. Lucia Sturdza-Bulandra  i-a spus atunci lui Liviu Ciulei: „Liviule, să ai grijă de băiatul ăsta!”. Iar maestrul Ciulei a făcut întocmai, cei doi având o colaborare care a trecut de graniţa unor simpli colegi de teatru.

„Ciulei nu-mi cerea nimic. Eu îl înţelegeam, simţeam ce voia!”, îşi aminteşte Ioan Lazăr.

În teatru (dar nu numai), lumina însoţeşte fiecare personaj, toate visurile unui regizor şi întreg spaţiul scenografului.

Lumina este peste tot, chiar şi în umbre. Nelu Lazăr, cum îi spun cei apropiaţi, a fost omul care a acompaniat „cu lumină” munca actorilor şi regizorilor Teatrului Bulandra timp de peste 50 de ani.

„Ştiam, pe dinafară, fiecare mişcare a actorului pe scenă”, mărturiseşte invitatul Marinei Constantinescu, Ioan Lazăr.

Ioan Lazăr, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne

Ioan Lazăr, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne

Cum l-a legat pasiunea pentru munca lui de un loc cu atâta seducţie (Teatrul Bulandra) încât a atras valorile ca un magnet, aflăm la Nocturne, vineri seară.

Atunci, telespectatorii TVR au privilegiul de a sta în primul rând la spectacolul vieţii lui Nelu Lazăr în teatru: despre pionieratul light designului de astăzi, despre cum se punea lumina manual şi despre cum se „ţesea” povestea din „mânuirea” luminilor de către Ioan Lazăr.

Valoarea unui spectacol de teatru este strâns legată şi de oamenii din spatele scenei, de talentul şi de munca lor. La Nocturne de vineri, 5 iunie, vom cunoaşte un astfel de profesionist: Ioan Lazăr.

Foto: Marina Constantinescu, Ioan Lazăr, Nocturne – tvr.ro

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.