INTERVIU Sâmbătă a început festivalul de teatru „Fest(in) pe Bulevard”, organizat de Teatrul Nottara din Bucureşti. Managerul instituţiei, Marinela Ţepuş, povesteşte despre spectacolele invitate şi despre legătura dintre comedie şi criză.
Un articol de Adina Scorţescu|12 octombrie 2013
Între 12-19 octombrie, Teatrul Nottara din București organizează „Fest(in) pe Bulevard”, un festival atipic de teatru, care combină două secțiuni: „Criză teribilă, monșer!” și „Bulevardul Comediei”. Marinela Ţepuş, managerul instituției, vorbește despre spectacolele din program și despre cum criza și comedia merg mână în mână.
Pentru că v-ați dorit să studiați actoria, vă invit să facem un exercițiu de improvizație. Eu spun o propoziție, iar dumneavoastră continuați:
- Comedia bulevardieră este un gen minor.
- Nicidecum! Comedia bulevardieră este un gen respectabil, iar asta vrem noi să arătăm prin acest festival. Drept pentru care, Victor Ioan Frunză vă va vorbi exact despre prejudecata genului minor (n.red. – în seara aceasta, la Teatrul Nottara).
- Suntem în criză.
- Corect. Noi sperăm ca, după acest festival, să nu mai vorbim niciodată de criză. Evident că doar sperăm și evident că suntem în ficțiune. Am ales această tematică de criză pentru că dorim să nu mai fim foarte dependenți, ca festival, de fondurile de la primărie, ci să creștem oameni mari și să atragem fonduri din alte părți, adică fonduri europene.
- Teatrul este un produs.
- Cultural. Greu am înțeles acest lucru, dar l-am înțeles. Ca secretar literar nu am știut că este atât de important un serviciu de marketing într-un teatru, dar m-am dumirit după ce am comandat un sondaj de opinie unei firme autorizate, IMAS; sociologii de acolo mi-au explicat că trebuie să ne adaptăm la piață și să înțelegem bine că un produs cultural nu poate fi vândut de teatrologi. Ei creează imagine în lumea intelectuală. Deci serviciul de marketing e necesar; și acum încercăm să-l încropim.
Cum v-a venit ideea acestui festival?
Chiar când am fost studentă, prin doamna Ludmila Patlanjoglu care venise în ceea ce atunci se numea ATF, înainte IATC, iar acum UNATC (n.red. – Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică), am tot mers în practică la diverse festivaluri. După care am lucrat pentru festivaluri. Apoi am făcut festivalul numit „Gala vedetelor de teatru”, la Buzău. Și am făcut parte și din festivalul organizat de Răzvan Dincă, „Gala noilor generații – Capul de regizor”.
Așa că, venind la București, am mers în continuare pe această cale. Ne-am dorit foarte mult să facem un festival, având certitudinea că se pot atrage mult mai multe categorii de public, că – așa cum îi spune numele „festival”/„festiv” – este vorba de o sărbătoare, care e privită altfel, și că putem atrage sponsori creând un eveniment de amploare pe bulevardul Magheru. Noi suntem privilegiați să ne aflăm pe acest bulevard și dorim să profităm de acest lucru.
Prin ce este diferit „Fest(in) pe Bulevard” față de celelalte festivaluri de teatru care au loc în București?
Este o combinație între comedia de bulevard și criză. Le trăim pe amândouă. Noi, românii, cam facem haz de necaz tot timpul – asta ne salvează. Am ales ca secțiunea principală, competitivă, să fie dedicată crizei, pentru că vrem să atragem fonduri europene și știm că, pe aceste secțiuni de nișă, e mai ușor să facem aplicații și să obținem niște bani.
Dincolo de asta, în urma sondajului de opinie, s-a recunoscut oficial faptul pe care-l știam de mult, că publicul bucureștean – și probabil publicul din toată țara – iubește comedia. 69% din publicul bucureștean de teatru vrea comedie. Așa ne-a venit ideea secțiunii „Bulevardul comediei”.
Cum ați ales trupele străine care vor veni în festival?
Pe câteva dintre spectacole le-am văzut anul trecut la Festivalul teatrelor de studio, de la Pitești, și mi-au plăcut foarte mult. Inițial, am vrut ca festivalul să arate cu totul altfel: fiecare dintre cele cinci țări participante ar fi trebuit să comande un text unui autor autohton care să scrie despre cum se reflectă în țara respectivă criza aceasta – economică, socială, politică.
Nu ne-a mai ieșit, pentru că a fost foarte din scurt. Noi apucasem să comandăm deja, deci suntem singurii care avem acest text, în ideea inițială; este vorba de „Matrimoniale”, al Liei Bugnar. Dar celelalte țări vin cu ce texte au avut ele despre criză. N-am mai ținut cont de criza aceasta, care ne afectează pe toți acum. Poate să fie orice fel de criză: sexuală, conjugală, de identitate, socială.
Am văzut aceste spectacole, printre care „Băutorul de rouă”, care este un spectacol destul de patetic. Poate că nu l-aș fi adus în condiții normale, însă are un text minunat, scris de o autoare tânără din Serbia. Mi-a plăcut felul în care a înțeles ea drama poetului Petru Cârdu, căruia, în Serbia, i se reproșa că este român, în timp ce, în România, era considerat sârb. Este o dramă pe care au trăit-o foarte mulți; sunt sigură că și Eugen Ionescu, și Cioran.
Imagine din spectacolul Băutorul de rouă, care se joacă în cadrul Fest(in) pe Bulevard
Teatrul din Vrața are un spectacol jucăuș, extrem de frumos, cu o actriță minunată, în care este vorba despre criza de identitate.
Sunt și două spectacole pe care nu le-am văzut, le-am adus pe încredere: unul s-a făcut acum, destul de recent, „Povestea zăpezii negre”; celălalt este „Woyzeck” al lui Tino Geirun, care a și montat la noi.
Stimata doamna Marinela Tepus, care sunt spectacolele românești din festival?
Am adus „Familia Tót”, considerând că este un spectacol de bulevard extraordinar și că un mare regizor s-a aplecat asupra unui asemenea text; este vorba de Victor Ioan Frunză. Noi vrem să reabilităm noțiunea de „comedie de bulevard”. De ani buni se spune despre Teatrul Nottara că este un teatru „de bulevard”. Noi răspundem mereu că suntem „pe bulevard”, ceea ce nu înseamnă că suntem „de bulevard”.
„Eu cred că această comedie de bulevard este un gen onorabil și, dacă e făcut după rețetă, cum trebuie, poate concura cu oricare alt gen de teatru. Nu se face mai greu sau mai ușor. Se face la fel. Problema e cum ajunge la public. El ajunge mult mai ușor nu pentru că e un gen facil, ci pentru că are un umor facil. Asta trebuie să înțeleagă, chiar și oamenii de teatru.”
Marinela Tepus
Închidem festivalul cu un Leonida mai special, al Teatrului Maghiar din Cluj, în regia lui Tompa Gábor, în același context: comedia trebuie pusă la loc de cinste, dacă asta își doresc spectatorii. Cu condiția să fie bine făcută, nu șușă.
Imagine din spectacolul Mobilă și durere, care se joacă în cadrul Fest(in) pe Bulevard
Între cele două coperte, am ales spectacole de-ale noastre de succes și două premiere. Prima este „Mobilă și durere” în regia lui Alice Barb, un Mazilu extrem de actual. Chiar i-am spus regizoarei că, dacă ar fi schimbat „tovarășe” cu „domnule” și „planul” cu „obiectivele”, textul parcă ar fi fost scris acum.
A doua premieră este „Un pic prea intim”, un spectacol marca Cristi Juncu, cu Andi Vasluianu, Dan Bordeianu, Catrinel Dumitrescu; și cu niște fete tinere, frumoase și foarte talentate.
Foto cu Marinela Tepus: Ciprian Duică
