”MARIȚA”, din 1 decembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-din-1-decembrie-in-cinematografe/

„Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Naţională. Producţia va fi distribuită în cinematografele din toată ţara de microFILM.

Un articol de Petre Ivan|26 iulie 2017

„Marița” a câștigat, luna aceasta, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, Premiul Juriului FEDEORA pentru cel mai bun lungmetraj din competiţia „East of the West”.

Filmul a convins criticii europeni și din zona Mediteranei prin „simplitatea regiei acestei opere de debut, concentrată pe viața de fiecare zi a unei familii ai cărei membri, deși sunt despărțiți după divorțul părinților, atunci când se întâlnesc, se bucură în mod spontan de energia pozitivă care își face loc în viața lor“.

Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el. – Cristi Iftime.

https://www.youtube.com/watch?v=0Id1pDTrxZk&t=29s

Filmul a fost dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Match Me! Locarno International Film Festival, ScriptTeast (Varșovia).

Foto: Marița – facebook

 

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.