„Mariţa” şi „Ouăle lui Tarzan”, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-si-ouale-lui-tarzan-la-ceau-cinema/

Filmul „Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2017

În premieră la Timişoara şi doar la a doua proiecţie din România, „Ouăle lui Tarzan”, cel mai nou documentar al cunoscutului regizor Alexandru Solomon, va putea fi de asemenea văzut la Ceau, Cinema!

Proaspăt inclus în secţiunea competiţională „East of the West” a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, unde a câştigat Marele Premiu al Juriului FEDEORA, „Marița” îl are în centru pe tânărul Costi (Alexandru Potocean). Sătul de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său (Adrian Titieni). Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să meargă împreună de sărbători la mama și frații lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

Ouale lui Tarzan

La proiecţia din 22 iulie vor lua parte producătoarea filmului, Ada Solomon, şi interpretul principal, actorul Alexandru Potocean, membru al juriului Ceau, Cinema!

Acțiunea din „Ouăle lui Tarzan”, prezentat recent de asemenea la Karlovy Vary, are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost iniţiat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță.

Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii, și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

Un film autist normal

La discuţiile de după proiecţia-eveniment vor participa doi dintre invitaţii speciali ai ediţiei din acest an, regizorul Alexandru Solomon şi producătoarea Ada Solomon.

În parteneriat cu One World Romania, Ceau, Cinema! va programa totodată două dintre documentarele de succes ale ultimei ediţii a prestigiosului festival din Bucureşti.

Premiat la mai multe festivaluri internaţionale, „Un film autist normal” („Normal Autistic Film”, 2016), al regizorului ceh Miroslav Janek, explorează lumile a cinci copii diagnosticaţi cu autism în diverse forme şi grade.

Realizat de Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer şi Florian Weigensamer, „O viaţă germană” („A German Life”, 2016), coproducţie Austria-Germania, se bazează pe un tulburător interviu, realizat în alb-negru, cu Brunhilde Pomsel, fostă secretară a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Proiecţie posibilă cu sprijinul Consulatului Republicii Federale Germania la Timişoara.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto: Ceau, Cinema! –  facebook.com/ceaucinema

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

20
/11
/18

Regizorul care a semnat “Afacerea Est” sau seriile “Umbre” și “Hackerville” participă la realizarea unui documentar colectiv despre România. “Am cunoscut oameni și am văzut locuri. Posibilitatea de a povesti despre ele și altora este fabuloasă. Să vadă ce am văzut eu, să audă ce-am auzit eu și, dacă este făcut bine, să simtă, poate, ce am simțit eu”, spune Igor Cobileanski.

20
/11
/18

Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000de spectatoriînsălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.

19
/11
/18

Mickey Mouse, şoricelul desenat de Walt Disney în 1928 și devenit, ulterior, mascotă a companiei Disney, a împlinit 90 de ani pe 18 noiembrie. Faimosul șoricel a adunat de-a lungul anilor sute de apariții pe tv și a devenit un brand evaluat la câteva miliarde de dolari.

19
/11
/18

Documentarul „Ghost Hunting” (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni. De asemenea, alte patru filme de succes, printre care și drama multipremiată „3000 de nopți” (2015), de Mai Masri, vor fi proiectate în cadrul primei ediții a FFP. Festivalul va avea loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

19
/11
/18

Prima zăpadă, Ali MacGraw, bătaie cu bulgări, Ryan O'Neal, om de zăpadă, anul 1970, sărutări în zăpadă, Francis Lai, Love Story, unul dintre cele mai romantice filme ale tuturor timpurilor, îmbrățișări la gura sobei și multe lecturi,

17
/11
/18

Lenú si Lila, persoanjele principale „Tetralogiei napolitane”, ajung la HBO și pe HBO GO din 19 noiembrie, în serialul My Brilliant Friend/ Prietena mea genială. My Brilliant Friend, o co-producție Fremantle, Rai și HBO, este adaptarea romanului bestseller internațional “Prietena mea genială”, prima partea a „Tetralogiei Napolitane”, scris de Elena Ferrante.

16
/11
/18

În această seară, de la ora 22.45, Marcel Iureş spune povestea lui George Emil Palade, primul român medaliat cu Premiul Nobel. Documentarul realizat de Irina Păcurariu prezintă imagini şi interviuri care dezvăluie în premieră detalii din viaţa savantului român. Filmul va fi urmat, la ora 23.10, de un documetar, realizat de Andrei Măgălie. care va trata viața lui Eugen Ionesco.

16
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat la „Les Films de Cannes à Bucarest” şi în deschiderea Cinepolska, „Cold War” (2018), pentru care britanico-polonezul Pawel Pawlikowski a câştigat premiul de regie la Cannes, este o dramă alb-negru ultrastilizată în care energia muzicii nu poate salva de la platitudine povestea de iubire și reprezentarea istoriei.

16
/11
/18

Centrul Ceh vă așteaptă luni și de marți, de la ora 20:00, cu două proiecții care propun o schimbare de perspectivă – intrăm în lumea animalelor odată cu proiecţia filmului „Bestiaire”, la Documentary Mondays, și suntem invadați de personaje de benzi desenate deodată cu protagoniștii filmului „Who Wants to Kill Jessie”, pe 20 noiembrie, la Fiction Tuesday.

15
/11
/18

Sonia (Mădălina Constantin) este inginer geolog într-o companie multinațională. O femeie matură, căsătorită. În filmul “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Sonia se află într-o poziție ingrată: este “cealaltă femeie” din relația colegului ei de muncă Petru (Bogdan Dumitrache) cu Laura (Ada Galeș). Află ce se întâmplă cu Sonia din 23 noiembrie, în cinema. Filmul are la bază romanul “Firesc” al lui Petru Cimpoeșu.  

15
/11
/18

"Serie tv peste care am dat întâmplător. Sezonul I are 6 episoade, s-a ajuns deja la al treilea, Nu pot emite judecăți globale, însă până acum e absolutely splendiferous. În termeni de tot ce vreți: regie, poveste, actori (Michael Shannon e rupător, înconjurat de niște secundari unul și unul), imagine..." - Cinesseur

Page 38 of 259« First...102030...3637383940...506070...Last »