„Mariţa”. Tatăl şi fiii
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-tatal-si-fiii/

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 Decembrie 2017

Într-una din cele mai reuşite secvenţe din „Mariţa”, foarte aproape de final, camera de filmat este plasată la marginea unei şosele, între trei maşini parcate. În dreapta, în afara cadrului, sunt cele două maşini noi cu care se pregătesc să plece cei trei fii (jucaţi de Alexandru Potocean, Bogdan Dumitrache şi Andrei Huţuleac), iar în stânga, Dacia albă şi veche (numită, afectiv, Mariţa) a tatălui colecţionar de timbre (Adrian Titieni, într-unul din cele mai bune din numeroasele sale roluri).

De pe aleea care dă în şosea şi care duce spre vila închiriată unde familia destrămată a petrecut împreună o seară şi o noapte din preajma Crăciunului, vine mama (Ana Ciontea, excelentă), care, în loc să se îndrepte spre maşina unuia dintre fii (aşa cum stabiliseră cu toţii că vor pleca), o ia, încet, spre Dacia fostului soţ.

Este un gag spectaculos, pur cinematografic: la început iese în evidenţă comicul situaţiei – mama e strigată de fiul cel mare (pe care nu îl vedem, ci doar îi auzim vocea din afara cadrului), îşi dă seama de greşeală, aşa că face cale întoarsă, uşor stânjenită.

Imediat însă secvenţa induce o emoţie puternică – gestul involuntar al mamei traduce, de fapt, subconştientul: pe de o parte, e un reflex exersat în atâţia ani de căsnicie care nu se uită uşor şi, pe de altă parte, sugerează un regret şi o potenţială dorinţă impulsivă de reunire, alimentată de atmosfera calmă de la cina din seara precedentă (prelungită în noapte cu o „băută” între tată şi fii).

„Mariţa”, regizat de Cristi Iftime pe un scenariu scris împreună cu Anca Buja, e plin de astfel de mici gesturi care poartă cu ele şi o nostalgie foarte subtilă, abia exprimată şi mai mult sugerată, a personajelor după un trecut în care erau împreună: în cazul celor trei fii (cel mai mare, jucat de Dumitrache, e căsătorit şi are la rândul lui un băiat), după copilăria iremediabil pierdută, iar în cazul părinţilor – după fosta căsnicie (una, însă, deloc idilică, aşa cum lasă de înţeles comportamentul şi povestirile, pe alocuri deşucheat-exagerate, ale tatălui).

De pildă, în seara reîntâlnirii, personajul lui Potocean ia o pauză de la discuţiile din familie de la masă şi se întinde pe o canapea în salon, iar camera de filmat îi urmăreşte cu discreţie mişcarea, rămânând mai multe secunde asupra sa, înainte de a-l părăsi şi a reveni la restul personajelor.

Gestul firesc al căutării unui scurt răgaz de odihnă după un drum obositor cu maşina, iarna, în vechea Dacie a familiei, alături de tatăl pe care nu l-a mai văzut de mult şi care i-a tot povestit, hâtru-lăudăros, de aventurile sale cu femei de după (dar chiar şi de dinainte de) divorţ, înseamnă, aici, mai mult.

Este sugerarea unei alte dorinţe refulate, aceea de a regăsi ceva din posibila căldura familială de altădată, şi face racordul cu prima secvenţă a filmului, în care tânărul jucat de Potocean avusese o ceartă cu iubita (Nicoleta Hâncu), motiv pentru care şi petrec Crăciunul separat, fiecare cu propria familie. După două războaie emoţionale – unul cu iubita şi altul cu tatăl -, el caută un moment de linişte, a cărui punere în scenă accentuează, însă, sentimentul de singurătate.

Această ceartă de cuplu de la început – filmată într-un lung şi intens plan-secvenţă şi într-un cadru în care personajele sunt văzute, într-un mic dormitor, printr-o uşă deschisă, ceea ce contribuie la extraordinara acumulare a tensiunii – şi discutaţia de la telefon de la final pe care acelaşi personaj jucat de Potocean o are, pe drumul de întoarcere, cu iubita sa, ca semnal al reinstalării în rutina unei relaţii nu foarte fericite dar acceptate ca atare, nuanţează, în ochii spectatorului, reproşurile pe care tânărul le face tatălui: viaţa e mai complicată şi nu e atât de uşor să îi judecăm pe cei din jur, şi cu atât mai puţin pe părinţi (la masa de familie, fiul cel mare are de asemenea mici înţepături cu soţia – nici relaţia lor nu pare strălucită).

Sigur, se poate reproşa că simbolul unei Dacii vechi, folosită pentru a sugera ancorarea tatălui (şi a celorlalte personaje) în trecut, este uşor uzat şi chiar facil (la fel ca pasiunea protagonistului lui Titieni de a colecţiona timbre). Însă Iftime reuşeşte să transforme acest clişeu într-o realitate: felul în care e construit personajul, cu ale sale poveşti simpatic-extravagante şi prin plasarea sa într-un mic oraş de provincie, face ca acest artificiu de scenariu să devină credibil dramaturgic.

„Mariţa” se bazează într-o mare măsură pe reuşita jocurilor actoriceşti şi a dialogurilor: este un film în care se vorbeşte (şi, ca o contragreutate la gravitatea situaţiei unei familii destrămate şi pentru a fugi de adevăruri greu de spus, se râde) foarte mult, şi tocmai de aceea scurtele momente de tăcere au un impact emoţional mai mare.

Această naturaleţe a interpretărilor şi a replicilor este, bineînţeles, meritul lui Iftime, care, în plus, are curajul de a folosi unul din cele mai des întâlnite instrumente din Noul Cinema Românesc post-2000 – planul-secvenţă.

„Mariţa” este construit din lungi planuri-secvenţă, fără ca această alegere regizorală să fie gratuită sau semnalul unei lipse de inventivitate: ea permite spectatorului să petreacă mai mult timp cu personajele, să se apropie de ele, să le observe comportamentul în continuitatea gesturilor fireşti, familiare, şi felul de a fi. O astfel de abordare lasă timp pentru ca trecutul să invadeze – discret, dar la vedere – prezentul, confruntându-l, într-un inteligent amestec între două perioade din viaţa personajelor. De aici şi nostalgia ce străbate acest debut încurajator, care arată că estetica realistă a Noului Cinema Românesc are încă resurse, deşi mulţi i-ar dori (sau îi prevăd) sfârşitul.

„Mariţa” nu se mulţumeşte să surprindă doar evenimente din lumea exterioară, ci le dublează pe acestea cu evenimente din lumea interioară a personajelor: memorie depozitată în poveştile pe care le spun personajele, în gesturile lor reflexe. M-a interesat ca aceste momente de declic, de plonjare înspre trecut să se deplieze cât se poate de firesc din prezent şi după aceea să se disipeze în acelaşi prezent. De aceea am folosit cadre secvenţă – Cristi Iftime (într-o declaraţie pentru Ziarul Metropolis)

 

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

15
/07
/19

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes. Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.

15
/07
/19

A şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! se deschide joi la Timişoara cu filmul de epocă „Domnişoara Paradis”, în prezenţa cunoscutei actriţe germane de origine română Maria Drăguş. Timp de patru zile, publicul cinefil va putea să aleagă dintre cele 30 de titluri incluse în selecția acestei ediţii, care are ca temă filmul „noir”.

13
/07
/19

Serialul documentar spaniol „El Pionero/Pionierul” despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

12
/07
/19

A intrat în cinematografele din țara noastră filmul artistic italian „Notti magiche” (regia Paolo Virzi). Specialiștii - și aici putem lăsa un hohot binefăcător de râs – îl descriu „comedie întunecată”.

12
/07
/19

Vești bune pentru cinefili: vara aceasta, Paramount Channel  aduce filme clasice în fiecare început de săptămână pe terasa  Fabrica Gastropub. În perioada 15 iulie – 2 septembrie,  poți viziona lungmetraje celebre proiectate de Paramount Channel în aer liber, în fiecare luni, începând cu ora 21:00. Intrarea este gratuită.

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

12
/07
/19

44 de filme de scurt-metraj fac parte din selecția Filmul de Piatra #12 – Camp Edition! Dintr-un număr-record de 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima și directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecționat cele mai bune filme de scurtmetraj din România și Republica Moldova ale ultimului an.

09
/07
/19

Distribuită de Vertical Entertainment, filmul de acțiune „ANNA, regizat de Luc Besson, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 19 iulie.

Page 1 of 24112345...102030...Last »