„Mariţa”. Tatăl şi fiii
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-tatal-si-fiii/

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 decembrie 2017

Într-una din cele mai reuşite secvenţe din „Mariţa”, foarte aproape de final, camera de filmat este plasată la marginea unei şosele, între trei maşini parcate. În dreapta, în afara cadrului, sunt cele două maşini noi cu care se pregătesc să plece cei trei fii (jucaţi de Alexandru Potocean, Bogdan Dumitrache şi Andrei Huţuleac), iar în stânga, Dacia albă şi veche (numită, afectiv, Mariţa) a tatălui colecţionar de timbre (Adrian Titieni, într-unul din cele mai bune din numeroasele sale roluri).

De pe aleea care dă în şosea şi care duce spre vila închiriată unde familia destrămată a petrecut împreună o seară şi o noapte din preajma Crăciunului, vine mama (Ana Ciontea, excelentă), care, în loc să se îndrepte spre maşina unuia dintre fii (aşa cum stabiliseră cu toţii că vor pleca), o ia, încet, spre Dacia fostului soţ.

Este un gag spectaculos, pur cinematografic: la început iese în evidenţă comicul situaţiei – mama e strigată de fiul cel mare (pe care nu îl vedem, ci doar îi auzim vocea din afara cadrului), îşi dă seama de greşeală, aşa că face cale întoarsă, uşor stânjenită.

Imediat însă secvenţa induce o emoţie puternică – gestul involuntar al mamei traduce, de fapt, subconştientul: pe de o parte, e un reflex exersat în atâţia ani de căsnicie care nu se uită uşor şi, pe de altă parte, sugerează un regret şi o potenţială dorinţă impulsivă de reunire, alimentată de atmosfera calmă de la cina din seara precedentă (prelungită în noapte cu o „băută” între tată şi fii).

„Mariţa”, regizat de Cristi Iftime pe un scenariu scris împreună cu Anca Buja, e plin de astfel de mici gesturi care poartă cu ele şi o nostalgie foarte subtilă, abia exprimată şi mai mult sugerată, a personajelor după un trecut în care erau împreună: în cazul celor trei fii (cel mai mare, jucat de Dumitrache, e căsătorit şi are la rândul lui un băiat), după copilăria iremediabil pierdută, iar în cazul părinţilor – după fosta căsnicie (una, însă, deloc idilică, aşa cum lasă de înţeles comportamentul şi povestirile, pe alocuri deşucheat-exagerate, ale tatălui).

De pildă, în seara reîntâlnirii, personajul lui Potocean ia o pauză de la discuţiile din familie de la masă şi se întinde pe o canapea în salon, iar camera de filmat îi urmăreşte cu discreţie mişcarea, rămânând mai multe secunde asupra sa, înainte de a-l părăsi şi a reveni la restul personajelor.

Gestul firesc al căutării unui scurt răgaz de odihnă după un drum obositor cu maşina, iarna, în vechea Dacie a familiei, alături de tatăl pe care nu l-a mai văzut de mult şi care i-a tot povestit, hâtru-lăudăros, de aventurile sale cu femei de după (dar chiar şi de dinainte de) divorţ, înseamnă, aici, mai mult.

Este sugerarea unei alte dorinţe refulate, aceea de a regăsi ceva din posibila căldura familială de altădată, şi face racordul cu prima secvenţă a filmului, în care tânărul jucat de Potocean avusese o ceartă cu iubita (Nicoleta Hâncu), motiv pentru care şi petrec Crăciunul separat, fiecare cu propria familie. După două războaie emoţionale – unul cu iubita şi altul cu tatăl -, el caută un moment de linişte, a cărui punere în scenă accentuează, însă, sentimentul de singurătate.

Această ceartă de cuplu de la început – filmată într-un lung şi intens plan-secvenţă şi într-un cadru în care personajele sunt văzute, într-un mic dormitor, printr-o uşă deschisă, ceea ce contribuie la extraordinara acumulare a tensiunii – şi discutaţia de la telefon de la final pe care acelaşi personaj jucat de Potocean o are, pe drumul de întoarcere, cu iubita sa, ca semnal al reinstalării în rutina unei relaţii nu foarte fericite dar acceptate ca atare, nuanţează, în ochii spectatorului, reproşurile pe care tânărul le face tatălui: viaţa e mai complicată şi nu e atât de uşor să îi judecăm pe cei din jur, şi cu atât mai puţin pe părinţi (la masa de familie, fiul cel mare are de asemenea mici înţepături cu soţia – nici relaţia lor nu pare strălucită).

Sigur, se poate reproşa că simbolul unei Dacii vechi, folosită pentru a sugera ancorarea tatălui (şi a celorlalte personaje) în trecut, este uşor uzat şi chiar facil (la fel ca pasiunea protagonistului lui Titieni de a colecţiona timbre). Însă Iftime reuşeşte să transforme acest clişeu într-o realitate: felul în care e construit personajul, cu ale sale poveşti simpatic-extravagante şi prin plasarea sa într-un mic oraş de provincie, face ca acest artificiu de scenariu să devină credibil dramaturgic.

„Mariţa” se bazează într-o mare măsură pe reuşita jocurilor actoriceşti şi a dialogurilor: este un film în care se vorbeşte (şi, ca o contragreutate la gravitatea situaţiei unei familii destrămate şi pentru a fugi de adevăruri greu de spus, se râde) foarte mult, şi tocmai de aceea scurtele momente de tăcere au un impact emoţional mai mare.

Această naturaleţe a interpretărilor şi a replicilor este, bineînţeles, meritul lui Iftime, care, în plus, are curajul de a folosi unul din cele mai des întâlnite instrumente din Noul Cinema Românesc post-2000 – planul-secvenţă.

„Mariţa” este construit din lungi planuri-secvenţă, fără ca această alegere regizorală să fie gratuită sau semnalul unei lipse de inventivitate: ea permite spectatorului să petreacă mai mult timp cu personajele, să se apropie de ele, să le observe comportamentul în continuitatea gesturilor fireşti, familiare, şi felul de a fi. O astfel de abordare lasă timp pentru ca trecutul să invadeze – discret, dar la vedere – prezentul, confruntându-l, într-un inteligent amestec între două perioade din viaţa personajelor. De aici şi nostalgia ce străbate acest debut încurajator, care arată că estetica realistă a Noului Cinema Românesc are încă resurse, deşi mulţi i-ar dori (sau îi prevăd) sfârşitul.

„Mariţa” nu se mulţumeşte să surprindă doar evenimente din lumea exterioară, ci le dublează pe acestea cu evenimente din lumea interioară a personajelor: memorie depozitată în poveştile pe care le spun personajele, în gesturile lor reflexe. M-a interesat ca aceste momente de declic, de plonjare înspre trecut să se deplieze cât se poate de firesc din prezent şi după aceea să se disipeze în acelaşi prezent. De aceea am folosit cadre secvenţă – Cristi Iftime (într-o declaraţie pentru Ziarul Metropolis)

 

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

12
/06
/19

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

12
/06
/19

Trei mari filme de gen realizate de regizorii emblematici ai Noului Cinema German din anii `60-`80 - Wim Wenders, Werner Herzog și Rainer Werner Fassbinder - vor putea fi văzute la Timișoara la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie.

11
/06
/19

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câștigătorul Ursului de Aur, și noile lungmetraje realizate de Claire Denis și Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecții speciale la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (Bucharest International Film Festival - BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie.

10
/06
/19

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunțat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câștigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

06
/06
/19

INTERVIU „Cel mai frumos lucru din viață este să filmez.  Momentul când simt profund filmul, filmarea devine aproape instinctivă”, spune Nadav Lapid, câștigător al Ursului de Aur la Berlin cu „Synonyms”. Regizorul israelian a fost invitat special la TIFF 2019, unde excelentul său film a fost proiectat în premieră în România.

Pagina 30 din 266« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »