Marius Chivu: „Ne-am întâlnit într-o cafenea și ne-am împărțit literatura română”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-chivu-ne-am-intalnit-intr-o-cafenea-si-ne-am-impartit-literatura-romana/

Volumul „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”, apărut la Editura Nemira, a fost lansat chiar în seara de Dragobete, cu un maraton de poezie la care au participat poeţi prezenţi în antologie.

Un articol de Monica Andronescu|25 februarie 2016

Nu veți găsi printre poemele din antologia realizată de Marius Chivu și Radu Vancu probabil niciunul dintre poemele despre care ați învățat la școală, pentru că atunci când au pornit să realizeze această selecție, unul dintre criterii a fost să evite „capodoperele” tocite de manuale. Scopul? Să-și surprindă cititorii și să facă din acest volum aproape un fel de creație personală, redescoperind poeme mai puțin sau deloc cunoscute, vii, puternice, care să-i surprindă pe cititori – acesta fiind mărturisit sau nu un alt criteriu.

La Cafe Verona, a avut loc în seara de Dragobete lansarea acestei antologii curajoase, care se întinde pe 230 de ani, cel mai vechi poem selectat datând din anul Domnului 1785, și aparținându-i lui Ienăchiță Văcărescu, iar cele mai noi chiar din 2015. Antologia cuprinde 111 poeți și 111 poeme, fiecare poet fiind prezent cu câte un singur poem. Cincisprezece dintre ei au participat aseară la micul maraton de poezie din cafeneaua de la Cărturești și și-au citit poemul. Printre ei Iulian Tănase, Florin Iaru, Angela Marinescu, T.O. Bobe, Miruna Vlada, Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin.

IMG_3156

Iulian Tănase. Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment!

Înainte ca T.O. Bobe să dea startul lecturilor – în ordine alfabetică –, Marius Chivu a spus povestea acestei antologii de dragoste, pe care a realizat-o împreună cu Radu Vancu. Motivele le-a expus pe scurt și cu umor: „Radu e un foarte bun cunoscător al poeziei românești, e un adevărat tonomat, poate să recite cel puțin o strofă din orice poet român din toate timpurile, mai puțin din poezia lui… Dar a fost și o strategie, am zis că dacă antologia asta iese rău pot oricând să dau vina pe Radu. Ne-am întâlnit într-o cafenea și ne-am împărțit literatura română în mod echitabil. Ne-a fost cumva ușor știind că avem un singur poem de fiecare poet, dar în același timp greu pentru că în cazul unora dintre poeții selectați aici a fost realmente cumplit să alegem doar un singur poem. Sunt câțiva care au scris foarte multă poezie de dragoste, spre deosebire de alții care n-au scris deloc. Da, am avut și surpriza asta, să citești poeți foarte mari și să-ți dai seama că în viața lor n-au scris un singur poem de dragoste”, a spus Marius Chivu. Cât despre absența unor nume precum Alecsandri, Coșbuc sau Goga, cei doi au spus că și-au asumat un volum în care să existe doar „poezie vie”, fie ea scrisă la 1785 sau în 2015.

Într-o sală arhiplină, în care prezența era preponderent feminină, prezența poetelor în volum, a fost un mic prilej de glumă. „La un moment dat ne-am panicat că nu prea erau fete și că risca să iasă o antologie predominant masculină, pentru că ăsta e adevărul, în literatura noastră, mai puțin perioada contemporană, sunt foarte puține scriitoare. Însă la numărătoarea finală am scos 22”, a spus Marius Chivu. Iar Radu Vancu l-a completat: „Sunt 22 de poete din 111, ceea ce face fix 20 la sută. Nu e chiar ca la frăția musulmană, dar nici departe nu e… Însă dacă ne uităm la istoriile literare ale literaturilor majore o să vedem că proporția cam tot asta este. De ce? O să ne explice studiile feministe…”. Cât despre volum „a fost o experiență erotică, firește”, a mai spus Radu Vancu, râzând. Spre exemplificare, un poem al Angelei Marinescu, prezentă aseară la Cafe Verona, unde, cu prezența ei inconfundabilă, teatrală și magică l-a citit în picioare într-o sală amuțită de emoție: „Blues”.

IMG_3111

Angela Marinescu. Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment!

„Iubirea pentru tine m-a pârjolit ca un foc și am rămas arsă

pe pielea mea de femeie, arsurile sunt mari cât niște hărți

și rana care seamănă cu harta României este cea mai mare și

nu se mai poate vindeca niciodată. de aceea voi muri, au spus-o toți,

nu pentru că tu nu m-ai iubit. Erai prea primitiv și prea dur

pentru mine. mie îmi plac intelectualii de stânga, handicapații

sociali, bărbațiiu atât de virili încât pot renunța la virilitate și

chiar dacă erai nebun, erai mai puțin nebun decât mine. mi-am asumat

nebunia, boala, sărăcia și vârsta, tu nu ți-ai asumat nimic, de aceea

cerul de deasupra capului tău te apasă și-ți strivește craniul.

îmi plac slăbiciunea adâncă și metafizica unui adolescent romantic

nu puterea rigidă și nici extazul lipsit de sânge.

cât timp voi mai avea de trăi mă voi gândi la tine. dar tu ai fost,

ești și vei fi un clovn care, în spatele măștii, a fost

doar un soldat al întunericului, al forței și al plăcerii”.

Din culisele realizării volumului, deși n-au dat nume, cei doi realizatori ai antologiei au povestit cum o mare poetă a refuzat să intre în această antologie, pentru că n-a vrut să admită că a scris vreodată poezie de dragoste: „Părea ceva diminuant și rușinos să scrii despre dragoste.”

FOTO: Laura Dobre



07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.