Marius Florea Vizante şi câteva întrebări incomode, pentru criticii români
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-florea-vizante-si-cateva-intrebari-incomode-pentru-criticii-romani/

Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

Un articol de Marius Florea Vizante|11 martie 2014

Actul teatral are loc undeva, în eter, între scenă şi sală. Este fenomenul unic şi irepetabil care se petrece între actori şi spectatori, în momentul spectacolului. Criticul asistă, înţelege fenomenul şi apoi îl explică celor curioşi care încă nu au fost acolo sau îi luminează pe spectatorii care au fost, dar care n-au înţeles… (Asta ştiu de la următorii: Radu Penciulescu, Radu Beligan, Ion Toboşaru, Ion Cojar, Gelu Colceag, Ileana Berlogea şi de la mulţi alţii cu care am avut norocul să lucrez.)

Cu criticii am lucrat mult mai puţin aşa că am câteva întrebări:

1. Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

2. Mulţi critici consideră că doar avangarda, inovaţia, revoluţia, în teatru, au valoare. De ce mai scrii (despre celelelate spectacole) că nu sunt teatru? Nu?

3. Mulţi critici dezbat cu voluptate un eşec evident. (O mai fac şi la succese răsunatoare, câteodată.) Dacă e atât de evident totul, de ce mai scrii?

4. Mulţi critici spun că nu au înţeles de ce autorul ăla sau de ce textul ăla sau de ce actorii aăia, decorul ăla, muzica aia – ba chiar mai rău, spun că nu au înţeles autorul, textul, regia la-la-la… Daca nu înţelegi , de ce mai scrii?

4bis. Mulţi critici ceartă şi publicul şi spun că nu-i înţeleg reacţiile – am acceaşi întrebare.

5. Mulţi critici sunt „luaţi de val” şi devin spectatori. Adică nu diseacă fenomenul ci se întreabă dacă le-a plaăcut lor sau nu le-a fost pe plac – ba mai rău ne spun că nu le place autorul, textul, regizorul, actorul, la-la-la… adică au idiosincrazii (repulsie nemotivată faţă de persoane, obiecte, fenomene – dex), deci nu scriu despre fenomen, ci despre ei înşişi! Dacă eşti spectator şi nu critic, de ce mai scrii (critică)?

P.S. Articolul 5 e valabil şi în cazul pasiunilor personale ale criticului pentru anumiţi creatori.

6. Mulţi critici nu citesc textul înainte de a vedea spectacolul, nu asistă la repetiţii, nu discută cu regizorul, cu actorii, cu scenograful… la-la-la… Dacă nu ştii ce intenţii a avut autorul, cum analizezi rezultatul? Despre ce scrii?

7. Mulţi critici sunt creatori eşuaţi! (Nu am auzit pe nimeni să spună că visul său e acela de a deveni critic!) Cu siguranţă ar fi vrut să fie creatori! Prin urmare, mulţi critici ne scriu despre cum ar fi făcut ei în locul autorilor. Dacă n-ai făcut, de(spre) ce mai scrii?

Desigur, am şi alte întrebări de adresat, dar acestea mă „bântuie” de multă vreme. Aştept răspunsuri chiar şi de la cei vizaţi Vă asigur de sinceritatea curiozităţii mele.

Vă salut, Vizante!

Text de opinie, semnat de actorul Marius Florea Vizante

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.