Marius Florea Vizante şi câteva întrebări incomode, pentru criticii români
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-florea-vizante-si-cateva-intrebari-incomode-pentru-criticii-romani/

Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

Un articol de Marius Florea Vizante|11 martie 2014

Actul teatral are loc undeva, în eter, între scenă şi sală. Este fenomenul unic şi irepetabil care se petrece între actori şi spectatori, în momentul spectacolului. Criticul asistă, înţelege fenomenul şi apoi îl explică celor curioşi care încă nu au fost acolo sau îi luminează pe spectatorii care au fost, dar care n-au înţeles… (Asta ştiu de la următorii: Radu Penciulescu, Radu Beligan, Ion Toboşaru, Ion Cojar, Gelu Colceag, Ileana Berlogea şi de la mulţi alţii cu care am avut norocul să lucrez.)

Cu criticii am lucrat mult mai puţin aşa că am câteva întrebări:

1. Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

2. Mulţi critici consideră că doar avangarda, inovaţia, revoluţia, în teatru, au valoare. De ce mai scrii (despre celelelate spectacole) că nu sunt teatru? Nu?

3. Mulţi critici dezbat cu voluptate un eşec evident. (O mai fac şi la succese răsunatoare, câteodată.) Dacă e atât de evident totul, de ce mai scrii?

4. Mulţi critici spun că nu au înţeles de ce autorul ăla sau de ce textul ăla sau de ce actorii aăia, decorul ăla, muzica aia – ba chiar mai rău, spun că nu au înţeles autorul, textul, regia la-la-la… Daca nu înţelegi , de ce mai scrii?

4bis. Mulţi critici ceartă şi publicul şi spun că nu-i înţeleg reacţiile – am acceaşi întrebare.

5. Mulţi critici sunt “luaţi de val” şi devin spectatori. Adică nu diseacă fenomenul ci se întreabă dacă le-a plaăcut lor sau nu le-a fost pe plac – ba mai rău ne spun că nu le place autorul, textul, regizorul, actorul, la-la-la… adică au idiosincrazii (repulsie nemotivată faţă de persoane, obiecte, fenomene – dex), deci nu scriu despre fenomen, ci despre ei înşişi! Dacă eşti spectator şi nu critic, de ce mai scrii (critică)?

P.S. Articolul 5 e valabil şi în cazul pasiunilor personale ale criticului pentru anumiţi creatori.

6. Mulţi critici nu citesc textul înainte de a vedea spectacolul, nu asistă la repetiţii, nu discută cu regizorul, cu actorii, cu scenograful… la-la-la… Dacă nu ştii ce intenţii a avut autorul, cum analizezi rezultatul? Despre ce scrii?

7. Mulţi critici sunt creatori eşuaţi! (Nu am auzit pe nimeni să spună că visul său e acela de a deveni critic!) Cu siguranţă ar fi vrut să fie creatori! Prin urmare, mulţi critici ne scriu despre cum ar fi făcut ei în locul autorilor. Dacă n-ai făcut, de(spre) ce mai scrii?

Desigur, am şi alte întrebări de adresat, dar acestea mă “bântuie” de multă vreme. Aştept răspunsuri chiar şi de la cei vizaţi Vă asigur de sinceritatea curiozităţii mele.

Vă salut, Vizante!

Text de opinie, semnat de actorul Marius Florea Vizante

15
/05
/16

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

13
/04
/16

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/02
/16

Avem o istorie împreună – Londra și cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în București am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.