Marius Manole, 39
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-38/

„Să nu mă întrebaţi de ce îl iubesc! Talentul lui îl depăşeşte pe al meu. Cred cu tărie că Marius Manole reprezintă pentru teatrul românesc şi pentru generaţia lui unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc o dată la o sută de ani” – Radu Beligan. Cel mai răsfăţat (de critici) şi adorat (de public) actor român împlineşte, astăzi, 39 de ani

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2017

Marius Manole s-a născut la 4 octombrie 1978, în Iași, și-a avut o copilărie fericită alături de părinții care i-au îngăduit multe năzbâtii.

Copilăria… O, Doamne, ce de mult a fost! Iașii copilăriei mele… Am avut o copilărie foarte fericită, părinții mei m-au ferit de probleme, n-aveam habar că se întâmplau în jur răutăți, minciuni, lucruri rele. La mine era liniște. (…) Sigur că da, mai mâncam şi bătaie. Dar nu era așa o traumă cum e acum. La noi, bătaia era… o formă de alint, un pic mai agresivă, dar nu era așa o mare supărare când ne băteau părinții. Adică știam că, dacă am greșit, trebuie să plătesc cumva. Bine, eram și foarte șmecher. Aveam în dormitor un dulap și între dulap și perete era un spațiu, ori, eu fiind foarte slab și foarte mic, încăpeam acolo. Și țipam „Tata meu nu mai fac!!! Nu mai da!!!” Dar, de fapt, el dădea cu cureaua în dulap. Și așa făceam de fiecare dată, mă refugiam în colțul acela și ieșeam de-acolo șmecher și ziceam: „Vai, tata, dar ce tare ai dat!”. Artist de mic… – Marius Manole

Citiți şi Marius Manole: „M-aș întoarce în copilărie în oricare din zile”

O parte din vacanțe și le-a petrecut la bunica din Popreaca (un sat aproape de Iași), unde stătea toată ziua cu noroiul pe degete, mergând câteodată la câmp, la prășit, și mâncând la prânz ce mâncau ai lui: mămăligă cu ceva.

Până să ajungă la facultate, jucase deja în cinci-șase spectacole la Teatrul Național. După facultate nu se angajează la Iași, merge la Reșița, dar nu-i

convine acolo, ajunge la Brăila și apoi la București, unde Radu Apostol îl distribuie în „Drept ca o linie”.

Prima dată și prima dată mi-am dorit să devin învățător. După aia am renunțat… Și din clasa a doua am vrut să mă fac actor. Alt gând n-am avut. – Marius Manole

De atunci, Marius Manole, care a fost decorat (vara trecută) cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler, a jucat și joacă fără odihnă alături de cele mai mari nume ale scenei româneşti.

Mă uit cu groază la colegii mei care nu au ce juca şi ar juca oricând. Mi-e frică. Recunosc că joc din frica de a nu avea ce juca mâine. E o frică tâmpită, moştenită probabil din comunism, când n-aveam mâncare şi acum strângem şi mâncăm tot şi cumpărăm tot şi adunăm tot –  Marius Manole.

Foto: Marius Manole – facebook

01
/08
/18

Eşti ceea ce ai văzut, ce ai cunoscut, ceea ce ai acumulat. Mai mult nu eşti, decât dacă eşti fariseu – Horaţiu Mălăele. Unul dintre cei mai iubiţi actori români împlineşte, astăzi, 66 de ani. Mălăele îşi serbează ziua de naştere pe scenă, în spectacolul „Fierarii” - TNB (Sala Mare), de la ora 20:00. „M-am născut pe 31 iulie, dar în acte sunt trecut pe 1 august", spune actorul.

26
/07
/18

"Meseria asta ucide în multe feluri. Ucide când joci puţin, dar şi când joci mult, când nu joci deloc, dar şi când joci mediu, când joci prost. Este o profesie îngrozitoare, care ucide cercul prietenilor, familia şi într-un final pe tine." - Dan Condurache. Junele prim al Teatrului Mic din anii "80 împlinește, astăzi, 66 de ani!

11
/07
/18

"Pe de o parte, susţinem lucruri minunate, pe de alta, facem fapte groaznice de care, de cele mai multe ori, nu suntem conştienţi(...)" - Mariana Buruiană . Actrița născută la Arad, ale cărei talent și frumusețe l-au determinat pe poetul Emil Brumaru să îi dedice câteva poezii., împlinește, astăzi 63 de ani

01
/07
/18

Olivia de Havilland, cea mai longevivă actriță din distribuția filmului "Pe aripile vântului", a împlinit 102 ani! Câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în anii 1947 și 1950, Olivia de Havilland este ultima "stea" în viață din epoca de aur a Hollywood-ului.

20
/06
/18

S-a născut la Honolulu, în Hawaii, a fost pasionată de balet în adolesccență, a fost căsătorită de două ori, are patru copii, trei nomonalizari la Oscar si un premiu Oscar pentru rol principal. Nicole Kidman împlinește, astăzi, 51 de ani...

25
/04
/18

"Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo unde eram când nu aveaţi nevoie de mine." - Al Pacino. Lucruri mai puțin știute despre Pacino: nu a fost niciodată căsătorit, are trei copii, dintre care doi gemeni, tatal său s-a născut în oraşul italian Corleone, în copilărie imita actorii văzuţi la televizor, la începutul carierei a trăit multă vreme în sărăcie si a fost arestat în tinerețe pentru port de armă.

24
/04
/18

„Îmi place ideea că sunt cea mai bătrână din cameră, fiindcă mi se iartă totul“, spunea în urmă cu ceva vreme Shirley MacLain, actriţa care împlinește, astăzi, 84 de ani.

12
/04
/18

“Pasiunea pentru meseria asta m-a urmărit toată viața. M-a terorizat, chiar. De-a lungul vieții, am avut trei divorțuri. Niciunul dintre ele nu m-a dat peste cap în așa măsură încât să-mi ratez măcar o parte a carierei... Nu am amestecat niciodată meseria cu viața particulară.” – Florin Zamfirescu. Aplaudat în zeci de spectacole și lăudat pentru cele peste 30 de roluri interpretate pe marele ecran, actorul Florin Zamfirescu împlinește, astăzi, 69 de ani!

02
/04
/18

„Mi-aş fi dorit o dragoste ne­pasională, dar pe viaţă. Iubirea adevărată n-are de-a face cu pasiunea. Am trăit pasiuni şi ştiu despre ce vorbesc” - Manuela Hărăbor. Una dintre cele mai frumoase actrițe românce din toate timpurile împlinește, astăzi, 50 de ani.

09
/03
/18

„Teatrul nu moare şi nu va muri niciodată, el evoluează în dispreţul vieţii curente." - Ion Caramitru. Renumitul regizor, actor și om de teatru - preşedinte al UNITER din 1990 şi director al Teatrului National din Bucuresti din 2005 - împlinește, astăzi, 76 de ani!

01
/03
/18

I-ați fredonat numeroase melodii, de la muzica animației ”Maria Mirabela”, la compozițiile din ”Lăutarii” și ”Șatra”. Astăzi, cel mai cunoscut compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, împlineşte 81 de ani. Și, dacă nu știați, în anul 2014 UNESCO a inclus valsul lui Eugen Doga din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară” între cele patru capodopere muzicale ale secolului XX...

26
/02
/18

“Cea mai dificilă profesie este cea de om. Aia de părinte este o minune. Asta de actor este o plăcere. Aia de om este un chin.” - Alexandru Repan. Cunoscutul actor (şi regizor), a cărui carieră artistică cuprinde peste 70 de spectacole de teatru și mai mult de 30 de roluri în filme, împlinește, astăzi, 78 de ani!

12
/02
/18

Aflat de mai bine de șase decenii în lumina reflectoarelor, unul dintre cei mai iscusiți maeștri ai scenei și ecranului românesc din toate timpurile a împlinit, zilele trecute,  85 de ani de viață. Victor Rebengiuc a ales să-și serbeze aniversarea pe scena Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, în spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugen Ionescu. După reprezentație, spectatorii i-au cântat marelui actor "La mulți ani" si l-au aplaudat îndelung.

02
/02
/18

"Sunt un om care trăit o viaţă plină de compromisuri. Le-am făcut de spaimă, de frică, o viaţă cu foarte multe împliniri în acelaşi timp." - Vladimir Găitan. Actorul care a debutat în „Reconstituirea”, capodopera lui Lucian Pintilie, împlinește, astăzi, 71 de ani!

29
/01
/18

“Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepti şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun simţ şi bunăvoinţă.” – Oana Pellea. După ce, sâmbătă, maestrul Florin Piersic a împlinit venerabila vârstă de 82 de ani, o altă mare actriță a scenei românești, Oana Pellea, își aniversează astăzi ziua de naștere.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.