Marius Manole citește din literatura lui Gheorghe Crăciun la Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-citeste-din-literatura-lui-gheorghe-craciun-la-carturesti-verona/

Miercuri, 2 martie, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, Gheorghe Crăciun, prilejuit de apariţia a două noi titluri în seria de autor pe care Editura Cartea Românească i-a dedicat-o.

Un articol de Petre Ivan|24 februarie 2016

Este vorba despre lansarea romanului Compunere cu paralele inegale, prefațat de Mircea Martin, precum și a volumului de eseuri Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului, prefațat de Caius Dobrescu.

Vor vorbi: Mircea Martin, Bedros Horasangian, Caius Dobrescu, Carmen Mușat, Oana Crăciun

Fragmente din Compunere cu paralele inegale, în lectura actorului Marius Manole. Videoproiecție: secvențe din „Video Poems” de Eva Pervolovici; Intrarea este liberă.

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician şi critic literar, este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani.

Foto: Marius Manole, Gheorghe Crăciun – Librăria Cărturești Verona

22
/07
/13

Cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, printre care Andrei Codrescu, Dan Lungu şi Ştefan Agopian, vorbesc despre literatura ca mijloc de supravieţuire şi ca sursă de fericire, în cartea „Ce-a vrut să spună autorul“.