Marius Manole, la Berlin, cu “Marea iubire a lui Sebastian”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-la-berlin-cu-marea-iubire-a-lui-sebastian/

“Marea iubire a lui Sebastian”, cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria şi Istvan Teglas, va fi prezentat, pe 15 ianuarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Un articol de Petre Ivan|8 ianuarie 2014

“Marea iubire a lui Sebastian”, cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria şi Istvan Teglas, va fi prezentat, pe 15 ianuarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Astfel, cu această ocazie, ICR Berlin se va transforma într-un cafe-teatru, după conceptul cafenelei Godot din Bucureşti, unde piesa a fost deja jucată cu mare succes.

Având la bază fragmente din însemnările lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi piesa „Jocul de-a vacanţa”, spectacolul-lectură „Marea iubire a lui Sebastian” are în centru povestea de iubire dintre scriitor şi marea actriţă a perioadei interbelice, interpretată de Rodica Mandache.

Ajunsă la bătrâneţe, Leny Caler se lasă furată de nostalgie, evocându-l imaginar pe tânărul Mihail Sebastian (Marius Manole), care apare învăluit în fum, precum o umbră a trecutului.

Dialogurile imaginare dintre cei doi îndrăgostiţi se intercalează cu replicile Corinei şi ale lui Ştefan Valeriu, personajele din piesa lui Sebastian „Jocul de-a vacanţa”, care se derulează în paralel în extremităţile scenei şi cu secvenţele muzicale menite să reconstruiască atmosfera Bucureştiului interbelic.

Marius Manole

Rodica Mandache a însufleţit sute de personaje, între care Mama în „E doar sfârşitul lumii”, Helena în „Visul unei nopţi de vară”, Zinaida „Ivan cel Groaznic”, Adel „Joi.MegaJoy”, Kote „Woyczeck”, Charlotta Ivanova în „Livada de vişini”.

Marius Manole

Marius Manole este unul dintre cei mai activi actori români ai noii generaţii.

În 2007, i-a fost acordat, la gala UNITER, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. A obţinut şi premiul FestCo pentru rol principal, premiul pentru Tineri Creatori acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor şi marele premiu la Festivalul de Teatru Imagine.

După roluri în piese importante ale TNB, Teatrului de Comedie şi Teatrul Bulandra, Ana-Ioana Macaria a obţinut premiul Fundaţiei Silvia Popovici pentru Nina Zarecinaia şi premiul pentru cea mai valoroasă prezenţă tânără în Festivalul Naţional de Teatru, notează Mediafax.

La cei 32 de ani ai săi, actorul şi dansatorul Istvan Teglas are deja în spatele său o carieră impresionantă: peste 40 de roluri pe scenele „mari” şi pe cele independente din Bucuresti, Cluj Napoca, Timişoara şi alte oraşe din ţară.

Foto cu Marius Manole și Rodica Mandache – Teatrul Godot și TVR

19
/07
/23

Pe 19 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc la J’ai Bistrot (Calea Grivitei nr. 55, București), vernisajul Art Machine 2 – Bigger, better and together, care pune la dispoziția publicului 60 de lucrări de artă originale realizate de inițiatorii proiectului Art Machine, gruparea artistică Pastila Roz.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.

17
/07
/23

Pentru a șaptea oară, Orchestrele Naționale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Astfel, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte într-o călătorie muzicală europeană cu 3 concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin.