Marius Manole: „Omul poate trăi fără teatru, dar nu poate trăi fără mâncare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-omul-poate-trai-fara-teatru-dar-nu-poate-trai-fara-mancare/

„Mai rău decât moartea şi decât boala nu e nimic pe lumea asta. Totul este rezolvabil“, mărturiseşte Marius Manole. Ce ar putea să-l despartă de teatru? Ce aşteaptă actorul de la spectatori? În cine crede? Ce a învăţat în momentul în care „a îmbătrânit“?

Un articol de Judy Florescu|8 aprilie 2013

„Mai rău decât moartea şi decât boala nu e nimic pe lumea asta. Totul este rezolvabil“, mărturiseşte Marius Manole. Ce ar putea să-l despartă de teatru? Ce aşteaptă actorul de la spectatori? În cine crede? Ce a învăţat în momentul în care „a îmbătrânit“?

Citiţi un interviu cu un actor care spune că ar juca chiar şi de patru ori pe zi şi care crede că „pe fond de oboseală, teatrul poate să fie excepţional“.

Judy Florescu: Toţi tinerii actori cărora le-am luat interviu până acum mi-au spus că eşti modelul lor datorită ritmului tău de muncă.

Marius Manole: Eu cred că asta e foarte bine: şi pentru ei şi pentru mine. Pentru ei e bine pentru că într-adevăr ritmul meu de muncă a fost unul foarte bun. Şi dacă ei reuşesc să se inspire din chestia asta şi să muncească foarte mult, nu pot decât să mă bucur. De fapt, să ştii că nu talentul lipseşte de pe piaţa noastră, lipseşte credinţa oamenilor şi puterea de muncă, iar dacă asta se câştigă mai ales la cei tineri, e un lucru foarte bun.

Citiţi şi: VIDEO Exerciţii de imagine cu profesorul Marius Manole

Şi ei ar vrea să joace trei piese pe seară…

Eu sunt şi adeptul matineelor. Eu aş juca la 11.00 dimineaţa, aş juca la 3 după-amiaza, aş juca seara la şapte şi eventual aş juca încă unul de la 10 noaptea după aceea.

Ai face un record absolut!

N-am nici o problemă în a juca mult. Atât timp cât faci ceea ce-ţi place, nu cred că oboseşti, nu cred că te epuizezi. Tot timpul m-au întrebat pe mine: „dar nu crezi că te epuizezi“ şi eu: „ce să epuizez?“. Până la urmă, meseria asta e un schimb de energie profitabil.

Te ajunge oricum oboseala.

Eu cred că pe fond de oboseală teatrul poate să fie excepţional. Mi s-a întâmplat să fiu extrem de obosit şi să am unele dintre cele mai bune reprezentaţii cu un spectacol sau altul. Mi s-au întâmplat lucruri bune, făcând lucruri care aparent erau greşite, iar de acolo mi-au venit alte lucruri bune, doar fiindcă nu am judecat prea mult, ci am avut încredere în instinctul meu.

Ai un atelier despre studiul imaginii…

Şi pentru mine e curios că fac acest atelier pentru că nu am vrut la început. Eu credeam că sunt un pedagog prost. În continuare, cred despre mine că sunt un pedagog prost, dar mi-am dat seama că îmi face mare plăcere să lucrez cu oamenii care nu au treabă cu teatrul şi nu vor să facă teatru, şi vor doar se deschidă sufleteşte şi să se bucure pentru câteva ore.

Despre care imagine vorbiţi la ateliere?

La ateliere vorbim despre imaginea ta cu tine care după aceea se reflectă în ochii celor din jur. E mai mult o muncă cu tine însuţi. Ca să ai o imagine bună intâi trebuie să ai o imagine frumoasă înăuntrul tău, imagine pe care o construieşti bazată pe nişte realităţi, pe nişte atuuri pe care le ai.

Pe mine nu mă interesează imaginea mea, pentru că eu sunt artist. Eu nu vreau să fac pe plac nimănui. Nu vreau ca oamenii să aibă o imagine bună despre mine. Oamenii trebuie să aibă o imagine despre mine cum sunt la teatru. Poţi să faci multe lucruri, dacă te pasionează ceva, numai că problema noastră e că nu ne mai pasionează nimic.

Marius Manole
actor

Care sunt îndeletnicirile preferate în afară de gătit?

Doar gătitul şi făcutul cumpărăturilor, dar cumpărături din astea de unt, carne, tot de mâncare. Nu am timp să fac nimic altceva. Mai citesc câte două trei pagini din alea mici. Îmi place să văd filme, merg şi la cinematograf.

Citiţi şi: AUDIO Marius Manole citeşte „Puşca de vânătoare“, pentru un dublu CD

Şi ce filme ai văzut?

Am văzut: „Viaţa lui Pi“, care mie nu mi-a plăcut, deşi toată lumea a zis că e excepţional, „Atlasul norilor“, despre care toată lumea a zis că e o porcărie de film, dar care mie mi-a plăcut foarte tare şi „Amour“, care e un film atât de greu, dar frumos.

Tu nu prea faci film…

Nu mă înnebunesc neapărat după film. Consider că în viaţă nu trebuie să îţi iasă toate bine şi e mare noroc să ai şansă măcar într-un sens al vieţii. Măcar să fii realizat ori pe plan profesional ori pe plan familial. Poţi să faci teatru foarte bine, poţi să faci film foarte bine sau poţi să le faci pe amândouă – cine are noroc. Dar dacă ai unul din lucrurile astea în care eşti foarte bun, consider că e de ajuns.

Marius Manole şi Dorina Chiriac, în „Jocul de-a adevărul“, la Teatrul Metropolis

Şi tu eşti foarte bun?

Nu sunt foarte bun, sunt foarte ocupat. A fi ocupat nu înseamnă a fi şi foarte bun. De la un moment încolo, lumea te mai ia şi pentru nume, pentru că aduci public. Mă bucur când numele meu reuşeşte să aducă oameni la un spectacol bun, la care lumea altfel n-ar fi venit. Dar eu le recomand să încerce câteodată să vadă spectacole şi cu actorii mai puţin cunoscuţi, fiindcă de multe ori ar putea să aibă surprize mai plăcute decât în cazul celor foarte cunoscuţi. Să recunoaştem, nu suntem nici noi supraoameni, avem şi noi spectacole proaste sau roluri în care nu suntem foarte buni. Un nume nu înseamnă neapărat garanţia unui spectacol.

Eu nu-mi doresc să fiu cunoscut. Te întâlneşti până la urmă cu oamenii cu care trebuie să te întâlneşti… Mi s-a întâmplat să văd într-o mare de oameni un om şi să mi se pară foarte fain şi să-mi zic: „ce mi-ar plăcea să îl cunosc pe omul acela!“ Şi peste patru ani mi s-a întâmplat ca într-o conjunctură anume să îl cunosc, fiindcă mi-am dorit.

Marius Manole
actor

Nu ai bântuit oamenii…

Nu trebuie să bântui oamenii. Dacă trimiţi dorinţa ta în univers, stelele se aşază şi ţi-o îndeplinesc.

Tu ai o aură pozitivă, tot timpul ai avut-o…

De ce să fii deprimat? Eşti deprimat atunci când vrei mai mult decât poţi. Şi când vrei fără să faci nimic pentru chestia asta. Şi atunci sigur te apucă depresia. Cred foarte tare în Cel de Sus, nu cred că El te lasă vreodată, că n-am cum să nu fiu optimist. Mai rău decât moartea şi decât boala nu e nimic pe lumea asta. Totul este rezolvabil.

Ce am putea face ca să fie linişte în sală, în timpul spectacolelor voastre?

Soluţia e ca oamenii când vin la teatru să ştie că trebuie să aibă un anumit comportament de teatru, şi nu unul cine ştie ce, ci unul civilizat.

Marius Manole şi Florentina Ţilea în „Opposites attract“, la Teatrul Metropolis

Pe voi, actorii, nu vă afectează această lipsă de linişte?

Ne afectează şi pe noi. Îţi dai seama că în timpul spectacolului suntem şi noi conectaţi la energia sălii şi simţim imediat tot ce se întâmplă: când şopteşte cineva, când mănâncă bomboane, pufuleţi, când intră, când se ridică şi pleacă… Toate astea noi le simţim pentru că noi acolo când jucăm, suntem cu simţurile ascuţite la maximum. Simţim absolut tot şi vedem tot ce se întâmplă.

Unde a dispărut respectul faţă de meseria asta?

A dispărut din cauza Facebookului! Noi, actorii, suntem prea prietenoşi, dar dacă nu suntem aşa, lumea spune că suntem încrezuţi; dar nu despre asta e vorba… E vorba că actorii ca toţi oamenii au nevoie de alţi oameni, adică de comunicare.

Doar eu nu sunt o bucăţică ruptă din cer şi, vezi Doamne, dacă te aşezi la masă cu mine, te molipseşti de strălucire! E o meserie fascinantă. E o meserie care atrage, care are mister, care exercită o anumită fascinaţie asupra publicului, nu degeaba oamenii sunt înnebuniţi şi vor să vină la teatru.

Marius Manole
actor

Poţi trăi fără teatru?

Dacă mă întrebai acum zece ani, îţi spuneam că fără teatru eu nu pot trăi. Acum pot să spun că omul poate trăi fără teatru, dar nu poate trăi fără mâncare. Am mai îmbătrânit, iar teatrul este o meserie până la urmă. Adică trebuie privit ca o meserie până la urmă.

E o meserie ca oricare alta care trebuie făcută bine. E bine să fii pasionat de ea. Devine un mod de viaţă, dacă te implici prea tare, cum am făcut eu… Eu n-o gândesc ca pe un lucru nemaipomenit, pentru că dacă o gândeşti aşa începi să crezi că eşti foarte special şi poţi s-o iei şi razna. Adică să pierzi contactul cu pământul şi să ţi se pară câteodată că eşti aşa de deosebit că nu înţelegi de ce nu îţi dau oamenii bani când ieşi din casă.

Dar trebuie să ai şi un fel de tărie interioară ca să rămâi actor…

Actorii sunt nişte oameni totuşi dezechilibraţi şi echilibraţi în acelaşi timp. Ei vor să fie în centrul atenţiei, de asta fac meseria asta. Vor să fie cunoscuţi, să aibă succes, asta e o latură. Apoi mai este o latură în care vrei să exorcizezi în tine nişte lucruri, ai devenit dependent.

Ştii că sunt donatori de sânge care devin dependenţi? Aşa este şi meseria asta. Devii dependent, ca de fumat. Şi mai e o şi o latură normală. Trebuie să le conţii pe toate trei astea. Trebuie să şi crezi că eşti un om special care să merite atenţia oamenilor, să şi ai nevoie de chestia asta, dar în acelaşi timp să ştii că te poţi despărţi oricând de chestia asta.

Ce ar putea să te despartă de teatru?

Un handicap fizic, un accident. Poate mă îndrăgostesc atât de tare şi plec în altă ţară; sau poate o dezamăgire foarte mare în meserie. Dar teatrul poate fi jucat oriunde. Teatrul nu e o instituţie. Oricine poate face teatru, mai bine sau mai prost.

Ai câştigat multe prin teatru, dar ai şi pierdut…

Am câştigat foarte mult. De pierdut, n-am prea pierdut nimic. Dacă eu am făcut meseria asta atât de mult şi atât de implicat, de mi-a furat viaţa, cum spuneam eu la un moment dat, poate că, de fapt, mi-a dat viaţa. Poate că n-aş fi avut nicio viaţă dacă nu aveam meseria asta. Dumnezeu sigur mi-a dat locul în care pot supravieţui, mi-a dat spaţiul perfect în care să mă desfăşor.

Altfel, eram un angajat frustrat, că aveam nişte veleităţi ludice, că îmi plăcea să mă joc, dar nu aveam unde, decât la mouse-ul de la calculator. Nu cred că mi-a luat ceva de fapt. Şi dacă îmi luase ceva când eram mai tânăr, cred că, în momentul în care am mai îmbătrânit am ştiut eu să aduc înapoi ce mi se părea mie că mi-a luat meseria.

Ce ţi se părea că ţi-a luat?

De exemplu, mi se părea mie că nu mai poţi trăi normal, că de fiecare dată când mă îndrăgosteam, mă gândeam la cum reacţionez ca să ştiu cum să folosesc emoţia respectivă în teatru. Acum nu mi se mai pare un handicap, mi se pare un avantaj.

Adică poţi să şi trăieşti, să te îndrăgosteşti, dar să ai capacitatea să te şi observi din afară, să vezi care sunt mecanismele, sau ce se întâmplă în organismul tău sau ce se schimbă în jurul tău. Faptul că sunt un foarte bun observator şi am intuiţie fantastică la oameni, mi se pare un dar, nu mi se mai pare un minus.

E tare greu să faci meseria asta şi să nu fii în prim plan. Adică trebuie să ai o umilinţă foarte mare, să ştii că nu eşti tu cel care face lucrurile în scenă, să nu crezi că numai pentru tine vine lumea la teatru, să nu crezi că ţie o să-ţi iasă orice rol, să nu crezi că le ştii pe toate, să nu crezi că meseria e la degetul cel mic, fiindcă în secunda aceea îţi pierzi atenţia faţă de detaliu, îţi pierzi profunzimea, îţi pierzi viul, şi atunci devii doar un om sigur pe el, când în meseria asta cel mai tare atrage vulnerabilitatea actorilor.

Marius Manole
actor

Şi personajele tale inspiră o putere sufletească…

Asta îmi şi place mie să construiesc în personaje. Eu de fapt nu caut forma lor exterioară, caut de unde ar putea să vină motorul acela sufletesc care să emoţioneze şi care să-i dea putere personajului şi care să-l împingă mai departe şi care să ducă la sufletul spectatorului. Adică nu vreau să se ducă raţional, să se ducă emoţional, fiindcă spectatorii au nevoie de emoţie, pentru că în viaţa de zi cu zi nu prea mai găseşti emoţii nicăieri.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.