Cine nu-l ştie pe Marius Manole.. nu prea e dus pe la teatre. E un om la fel de asumat şi pe scenă, şi în afara ei. Acum când, până la deschiderea stagiunilor doar spectacolele independente sunt active, am vorbit cu el despre o situaţie „ba-n căruţă, ba-n teleguţă” din teatru. Cu năduf şi cu dragoste.
Un articol de Cristina Enescu Aky|26 august 2019
De când e Marius Manole cine e în teatrul românesc, s-a implicat constant într-o sumedenie de proiecte cu o energie și o ardoare de parcă n-ar dormi decât două ore pe noapte. Poate arde uneori prea intens pentru propria lui conservare, însă ceea ce dă publicului e mereu la un nivel energetic ridicat. E pasionat de ceea ce face și de lucrurile în care crede, iar printre acestea se numără, de ani buni, teatrul independent. Are o foarte onestă și demonstrată pasiune față de acesta, și un istoric substanțial de colaborări cu rezultate faine. Se simte foarte confortabil aici pentru că, spune el, poate fi liber: să lucreze ce texte vrea, să își aleagă partenerii cu care joacă cel mai bine, să călătorească cu spectacolele prin turnee, și toate astea fără să depindă de vreun sistem.
Pe cât e de greu, cel puțin pe atât de mult e și frumos să facă teatru așa. Combinația asta, pentru public generează roade foarte bune, spune el. „Deja publicul e mult mai atras acum de teatrul independent pentru că aici găsește lucruri noi, aici se întâmplă multe lucruri interesante, e o efervescență creativă. Tinerii oameni de teatru care nu pot pătrunde în sistem sunt obligați să își pună mintea la contribuție și să devină încă și mai inovativi în zona independentă. Sunt mulți oameni de teatru tineri care călătoresc pe afară și aduc cu ei informații și tendințe interesante. În consecință, fac proiecte cu teme și modalități artistice pe care de regulă nu le regăsești în teatrul de stat, pentru că acolo nu te-ar lăsa nimeni să experimentezi în acel mod, sau poate asta ar deranja acolo.”
Cu aceeași franchețe încadrată de umor, pe alocuri sarcastic, cu o combinație de serios și ludic, Marius Manole o zice direct: „snobilimea nu prea calcă pe la teatrul independent”. Șoc și groază… sau nu prea. E, în fond, opinia unui actor cu destulă experiență în ambele „sisteme” de teatru, și care peste tot își respectă publicul, iar numele lui umple săli.
Cât despre relația de simbioză (dacă ea există) între zona teatrală de stat, instituționalizată, și cea independentă, Marius Manole consideră că, din păcate nu e vorba de o relație activă, „pentru că realmente nu interesează asta. Teatrul de stat consideră încă teatrul independent ca fiind așa, doar o alintătură, iar independenții n-ar vrea la teatrul de stat, dar totuși cumva ar vrea pentru că asta le-ar oferi o anumită siguranță. Știm că statutul actorului independent este dezastruos, nu există niciun fel de beneficii din partea statului. El are doar de dat, nimic de primit. Nu există o colaborare, o coeziune între aceste două zone de teatru. „Chiar nu văd niciun fel de mână întinsă între cele două. Dacă ea ar exista, directorii teatrelor de stat ar lupta pentru schimbarea statutului actorului independent.”
Ce ar avea de câștigat oamenii de ambele părți ale scenei, artiștii dar și publicul, dintr-o mai bună cunoaștere și apropiere a acestor două zone de creație teatrală? „În primul rând nu s-ar mai încurca reciproc. Apoi, poate instituțiile de teatru ar fi ceva mai atente și ar putea împrumuta de la independenți lucruri care sunt încă inabordabile în teatrul clasic, diferite teme sau forme estetice. Pe de altă parte, teatrul independent ar putea lua de la teatrul instituționalizat o anumită siguranță, de exemplu dacă ar putea folosi mai mult spațiile existente acolo. Iar publicul – în mod clar ar fi cel mai avantajat, ar putea să vadă actori în și din ambele zone teatrale.”
Acum, la sfârșit de august, joacă în Festivalul de teatru independent Undercloud într-un spectacol-lectură pe piesa și în regia lui Chris Simion-Mercurian, alături de Maia Morgenstern, Ilona Brezoianu și Carla-Maria Teaha („Anatomie 2.0”, miercuri 28 august, la MȚR). Iar toamna care se apropie îl va găsi pe aproape exclusiv în zona independentă, cu o excepție: premiera „Pasărea albastră” de la Teatrul Bulandra. Îl veți putea revedea pe Marius la Teatrul Avangardia (unde va avea o premieră alături de Istvan Teglas, „În ploaie”), apoi „All Inclusive” și „Pe o pânză de păianjen” (cu Vlad Zamfirescu), ambele spectacole independente care se vor juca la sfârșitul lunii august la TNB, și „Noi patru” (scris de Lia Bugnar și regizat de Dorina Chiriac).
Apropo de Teatrul Național din București, pe acoperișul căruia se află spațiul de joc în aer liber numit Amfiteatrul TNB, actorul consideră acel loc „un hibrid unde lucrurile chiar funcționează; aproape pare un teatru independent acolo. Mai e și proiectul 9G la TNB, pentru noua generație, e un program cum ar fi bine să aibă fiecare teatru. E un fel de struțo-cămilă dar care funcționează, a născut niște spectacole, discuții, direcții.” Mai sunt câteva astfel de tentative, de exemplu Sala Mică a Teatrului de Comedie de pe strada Gabroveni, din Centrul Vechi („micuță, foarte drăguță și care poate fi folosită de independenți”).
Ce ar spune publicului ca îndemn să nu aibă reticențe față de teatrul privat/ independent? Mai-mai îi vine să zică oamenilor „stați liniștiți, mergeți la teatrul de stat!”, dar trecându-i puțin din năduful provocat de situația încă „ba-n căruță, ba-n teleguță”, cum spune, a teatrului independent, sugerează totuși spectatorilor să aibă curajul de a-și da voie să descopere această zonă de creație teatrală, „chiar și numai pentru o seară. Nu aveți ce pierde. Ba dimpotrivă, există șansa destul de mare să aveți surprize mari și plăcute, iar câștigul vostru să fie încă și mai mare.”
De fapt, riscul pe care și-l asumă publicul venind (și) la spectacole independente nu e în realitate atât de mare cum s-ar părea. Mulți actori consacrați în teatrele de stat joacă și în spectacole independente – Constantin Cojocaru, Șerban Pavlu, Richard Bovnoczki, Maia Morgenstern, Oana Pellea și alții. „Nu vă speriați de ideea că sunt locații mai altfel la spectacolele independente, fiți puțin mai curajoși”. Actorii își asumă riscuri de fiecare dată când calcă pe scenă, deci, crede Marius Manole, și spectatorii ar putea să își asume acest lucru, un anumit grad de risc respectiv de curaj legat de spectacolele la care aleg să meargă. „Poate veți cunoaște actori tineri interesanți, poate veți afla lucruri frumoase despre noua generație.”
