Marius Mihalache & Band, în această sâmbătă pe scena Teatrului Godot
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-mihalache-band-in-aceasta-sambata-pe-scena-teatrului-godot/

După o reprezentaţie full house în luna august, „Săftiţa”, proiectul pop-folk al lui Marius Mihalache, distins cu premiul UNITER în 2019, revine sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 20:00, la Teatrul Godot.

Un articol de Liliana Matei|3 septembrie 2021

Povestea femeilor românce, identitatea istorică şi autenticitatea poporului român, sunt portretizate cu sensibilitate şi originalitate de cântecul dulce al ţambalului lui Marius Mihalache, acompaniat pe scenă de instrumentişti valoroşi din band-ul său.

„Săftița” aduce povestea femeilor românce în inima publicului, portretele acestora, inspirate din istoria poporului român, fiind prezentate prin cântecul ţambalului lui Marius Mihalache şi  instrumentiştilor care îl acompaniază.  Femeia puternică și devotată ne aminteşte de Regina Maria a României, în timp ce diverse tipologii ale româncelor, fie ele mame, fiice, iubite sau luptătoare, sunt povestite de către artist în acest proiect, parcurgând împreună stările euforice ale Săftiței noastre.

„Situat departe de frazele cleioase şi de alte sfătoşenii sau aroganţe, Marius Mihalache a cucerit prin autenticitate: jovial, curtenitor, profund magnetic. Grație suavei lelițe și a instrumentiștilor din arenă, Marius Mihalache a demonstrat că simplitatea directă, muzicalitatea fără cusur şi dozajul irezistibil de forţă autentică şi sprinteneală sunt atribute ale unui proiect de succes: Săftița”. (Mădălina Dumitrache, Bel Esprit – Săftița deschide portița către FolkLand – Săftița )

Interpret,și compozitor original și revoluționar, Marius Mihalache abordează diferite stiluri muzicale, pe care le îmbină cu o fluidita specifică, interpretând la țambal muzică clasică, folclor, muzică romanes, jazz și etno jazz. Marius Mihalache a reuşit într-adevăr să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile:

„Cine a crezut că țambalul este doar un instrument acompaniator specific tarafurilor ori formațiilor de lăutari se înșeală! La țambal se poate cânta Bach (cum zicea cineva), iar Marius Mihalache este unul dintre puținii (poate chiar singurul) care pot face acest lucru(…)” (Dănuţ Deleanu, Mişcarea de rezistenţă – Festivalul de Teatru „Ștefan Iordache”. Spectacolul „Săftița” – Marius Mihalache și țambalul său fermecat)

Colaborarile lui Marius Mihalache cu artiști prestigioși precum: Chick Corea, Gloria Gaynor, Nina Simone, Nigel Kennedy, Steve Vai,  Kitaro, Blood Sweat and Tears, Francis Ford Copolla, i-au adus recunoaştere internaţională, în timp ce originalitatea sa în interpretarea diferitelor stiluri de muzică la țambal a impus acest instrument chiar și în marile orchestre de muzică clasică. La doar 17 ani, Marius Mihalache cânta la Scala din Milano, iar la 20 de ani a fost ales personal de către marele muzician, Chick Corea, pentru a susține un recital în deschiderea concertului său din România.

Artistul s-a specializat în muzică de film și songwriting la Colegiul de Muzică din Berklee(Boston, SUA), semnând coloana sonoră pentru numeroase filme românești precum Filantropica; Garcea și Oltenii; Ticăloșii; Marilena; La urgență; America, Venim!.

Marius Mihalache a lansat ma multe albume, sondând diverse stiluri musicale, printre care amintim: „Eclipse”(1998),„Rădăcini”(Doina: Omagiu Maria Tănase, 2002), „Performance – Live in Germany”(2002), „Ges Romano – Viața la țigan”(2005), „Cei mai frumoși ani”(2006); „World Symphony”(2007), Back to  Swing ) 2014.

 Biletele se pot achiziționa de pe site-ul teatrulgodot.ro şi mystage.

Teatrul Godot s-a redeschis din iunie 2021 într-o nouă locație, Palatul Bragadiru, clădire de patrimoniu fondată în 1905, şi aflată la doar câteva minute de Centrul Istoric al Bucureștiului, pe Calea Rahovei 147-153. Noul spaţiu dispune de o sală de spectacole generoasă de 140 de locuri, precum şi de o Grădină de Vară, unde au loc spectacole de teatru şi concerte de muzică jazz, nu jaz, jazz manouche, blues, pop-folk, artiştii invitaţi până în acest moment pe scena Teatrului Godot fiind : Le Hot Club de Bucharest, Irina Sârbu & Band, Jazzy Jo Experience, Marius Mihalache & Band, în timp ce Maria Răducanu va concerta vineri, 6 august, de la ora 19:30.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.